Războiul din Vietnam şi referendumul pentru familie

În seara aceea fierbinte de august 1961, generalul de patru stele
Nguyễn Văn Thiệu

şi generalul de trei stele
Ngo Dinh Diem

din Armata Vietnameză de Eliberare discutau strategii pe un ton mai aprins ca niciodată, aplecaţi peste o hartă a regiunii Lam Dong. Sorbeau o vodcă rusească primită de la Leonid Brejnev şi gesticulau peste masă cu trabucuri venite direct din Havana, Cuban export, rulate pe pulpă de cubaneză negreasă, grasă şi frumoasă, cu aromă de afine tropicale.

– Eu zic să ne repliem, să căutăm un câmp deschis şi să lansăm un atac împotriva poziţiilor americane! scuipă, plin de elan revoluţionar, Nguyễn Văn Thiệu.
– Băi Nguyễn, n-am avea nici o şansă: nu avem soldaţi, ăia puţinii pe care-i avem nu au uniforme, nu au bocanci, ba chiar nu au nici puşti, nu vezi ce proaste-s AK 47-urile ăstea primite de la Beijing? Că tragi către americani şi glonţul merge invers şi-ţi intră ţie-n ochi, ce draci beţi de atacuri visezi tu?
– N-or mai trimis românii Kalash-uri din elea bune, de la Cugir?
– N-or mai trimis, că-s chitre sovietice şi ăia: după ce semnezi contractul, trebuie să le dai şpagă ca să-l onoreze.
– Urât! Urât-urât…Cu blindatele cum stăm?
– Păi avem fix un ataş de motocicletă, dar fără motocicletă.
– Nasol. Atunci vreau să-i atacă frontal cu avioanele noastre de vânătoare. Să câştigăm supremaţia aeriană.
– Băi Nguyễn, ascultă la mine: noi avem nişte băşite de MIG 3 vechi, patru la număr, primite de la ruşi pentru că deja au peste 18 ani vechime, tu vrei să ne luăm în luptă aeriană cu McDonnell Douglas F-4 Phantom II-urile americane?
– Ce, şi cu avioanele stăm prost?
– Dăh! Cu toate stăm prost!
– Deci nu putem ataca nici măcar maritim? Să scufundăm batâr vreo 4 portavioane americane, pentru gloria comunismului???
– Cu ce, bă Nguyễn, cu ce, tu eşti îngrămădit? Avem fix patru bărci cu vâsle, un yacht cu harpon de balene confiscat de la un cuplu de pensionari norvegieni (şi noi n-avem balene prin mările noastre!) şi o hidrobicicletă; atât, nu ştiu ce tot visezi tu.
– Şi atunci cum câştigăm războiul ăstaaaaaaaa… :((((((

Şi Nguyễn începu să plângă cu lacrimi mici din ochii săi mici de vietnamez mic, care picurau peste singura hartă a Armatei Vietnameze de Eliberare, făcând-o şi mai #săracă.
– Băi generale Nguyễn! zise generalul Ngo. Hai să abordăm lupta noastră altfel.
– Adică?
– Păi, hai să nu intrăm în lupte directe cu nebunii ăştia de americani, că ăştia au mai multe vite-n Texas decât avem noi dolari să cumpărăm armament. Hai să ducem, frumos, un război de gherilă şi să nu ne încleştăm cu ei în bătălie. Împânzim ţara cu capcane, sabotăm cât putem, îi atacăm mediatic, sponsorizăm hippioţi Roşia Montana de la ei, publicăm advertoriale pe Sputnik.md… şi, în vreo câţiva ani, reuşim!
– Dar, generale Ngo… un război nu se câştigă aşa! Un război trebuie purtat pe câmpul de bătălie, în tranşee, cu sacrificii şi sânge şi jertfe… să apari în manualele de istorie!
– Băi generale Nguyễn, vrei să apari în manualele de istorie, sau vrei să câştigi? Lasă naibii câmpurile de bătălie şi sângele şi gloria, că nu ţine aici… alea-s de manual, rahaturi propagandistice. Un război e mai complicat, trebuie câştigat cu orice preţ… înţelegi?

Şi, după câţiva ani buni de lupte total diferite de orice alt război purtat de glorioasa armată americană… după ce vietnamezii i-au tăbăcit pe imperialişti la fundic, la semnarea tratatului de pace, generalul suprem al Armatei Vietnameze de Apărare s-a întâlnit cu generalul suprem al Armatei Americane Invadatoare… care nu s-a putut abţine să nu-i spună, de la obraz:
– DAR ŞTII CĂ NU NE-AŢI ÎNVINS NICIODATĂ ÎN LUPTĂ DIRECTĂ, NU???

La care generalul vietnamez i-a răspuns:
– Da, dar asta nu contează absolut deloc.
(dialogul ăsta e #truestory, nu mai găsesc acum sursele pe interneturi)

No… cam asta e părerea mea acum, că tot se discută foarte tare pe interneţi despre ce să facem: eu şi familia mea tradiţională stăm acasă de referendum.

Ştiu că democraţia învinge prin mijloace şi strategii cinstite şi transparente şi adevărate, dar şi refuzul de a participa la o mizerie ca referendumul ăsta ţine de mecanismul total democratic al boicotului, arză-i-ar focul cu referendumul lui Dragnea, care e total nepotrivit în secolul ăsta. Şi, da, aşa cum vă spun acum, senin, că boicotez, la fel vă voi ruga să mereţi, plm, la vot la alegerile de orice alt fel – europene, parlamentare, prezidenţiale. Şi nu, eu zic că nu e ipocrizie să tratez două tipuri de alegeri-slash-referendumuri diferit.

Trebuia să mergem la ceva aqua park cu familia mea tradiţională care nu urăşte homosexualii, pentru că avem prieteni dragi printre ei, dar pe nevastă-mea o luat-o ceva sciatică fix între intervalul de a confirma rezervarea la Oradea şi termenul limită de a mă înregistra ca observator la referendum, deci altfel decât pe blog nu mă pot implica; dar referendumul ăsta e aşa o glumă proastă, şi eu, Groparu, sunt atâta de expert în glume proaste, că aleg să #boicot. Şi da, mă, da, dacă păţim ceva accident mortal eu şi nevastă-mea, prefer ca fiu-meu să fie crescut într-un cuplu queer cumsecade decât într-un orfelinat. Că la soru-mea în Germania n-aş vrea să crească, că iese prea neamţ, şi dacă-l cresc bunicii de la Sibiu, parcă n-aş dori, că deja e dezastru dacă-l fac şi pe ăsta micu ca pe mine, că e plină ţara  de bloggeri de succes, hahaha, nu mai trebe încă unul.

Iar despre bunicii de la Oaş prefer să nu mă pronunţ, că de acolo va ieşi prea aprig, prea bătăuş de albanezi (ăia grei din Albania, nu din cumsecadele judeţ Alba + urmează şi postările elea!) şi parcă l-aş dori mai hippie, aşa – dar e fix treaba lui ce-a face, cine-s io să mă bag şi să-i spun lui ce să facă de la 18 ani în sus?

(pozele de mai sus sunt de pe Wikipedia, mai puțin ultima)

64 lovituri, dă-i și tu!