Războaiele din trafic. Bucureștenizarea Clujului

Vorbeam cu un prieten din Sibiu la telefon și am ajuns să ne lăudăm, fiecare, cu timpii din trafic.
– Ieri am făcut 5 km în 40 de minute, zice el. Oraș cu centură autostradă! Inadmisibil.
– Să vezi la mine! Azi am făcut 800 de metri în 20 de minute, zic eu.


Mi-aș lua și eu așa ceva, dar pentru ce, ca să stau blocat în trafic cu ea?

Și văd din ce în ce mai des pe șoselele orașului comportamentele de care se plângeau, acum câțiva ani, prietenii din București. Nici o prioritate, viraje fără semnalizări, blocaje de intersecții, violențe, oameni care se bagă, obraznic, în față și apoi se fac că nu-ți mulțumesc… azi, pe bucata aia de 800 de metri în care eram blocat, aveam în fața mea un Passat cu număr de Gorj, și normal că m-am ofticat atunci când am văzut că, în loc să țină aproape de mașina din față, șoferul adormise la volan, că avea motor din ăla șmecher care se închide în intersecții, și se făcea că nu vede că mașina din față avansase, iar alții claxonau, nervoși, în spate, că de ce nu avansăm. Și i-am dat câteva flash-uri, și apoi m-am gândit că dacă se supără și bagă mașina-n marșarier și-mi face varză fața? Și apoi cheamă Poliția și le spune că eu m-am băgat în el, și-mi iau și amendă? (apropos, tre’ să-mi iau dashcam din ăla cât de repede) Și m-am liniștit și m-am uitat la el cum doarme la volan numai ca să nu mai cheltuie 80 de grame de benzină pe bucata aia de drum, și apoi m-a și blocat încă vreo cîteva minute, că s-o băgat pe banda de făcut stânga și el de fapt făcea dreapta și i-o mai încurcat pe vreo câțiva.

Oricum, acum câteva zile, mergând să-mi iau Gropărelu’ de la after school, am văzut cea mai tare fază:
– O tanti care vorbea la telefon la volan încerca din răsputeri să intre pe un drum principal;
– Un nene care vorbea și el la telefon la volan a lăsat-o să treacă;
– Tanti care vorbea la telefon a accelerat și era să dea peste un pieton pe zebră;

Ghiciți ce făcea pietonul! Exact, vorbea și el la telefon și nici măcar nu se prea asigurase.

6 lovituri, dă-i și tu!