Eram la Vlădeasa Xtrail, ne uitam la un program halucinant organizat de dascălul din localitate. Sala – ticsită!

Vladeasa XTrail - Usturoi
Groparu explicînd care-i treaba cu filmul. Știu, arăt mai bine cu spatele

Deci domnul învățător lucrase cu copiii și ne trăsese o serbare de vreo 2 ore și ceva. De la 4 la 11 ani, recitau copiii ăia la cântece și cântau la poezii că nu se mai termina! Spre deliciul orășenilor din sală, că io muream de fericire, toate senzațiile alea faine de fost dascăl mă năpădeau, că dascălii au ei, așa, niște nostalgii inexplicabile pentru muritorii de rând.

Printre momente – pușca și cureaua lată (cântată de toată lumea din sală, că e imnul moților Crăișorului Munților)…

…și Soacra cu trei nurori, după Ion Creangă.

Unde s-a dezlănțuit jihadul de râsete.

În primul rând pentru că, obosit de atâta spectacol, ”soțul” fetii mari uitase să se ducă pe scenă; iar dialogurile au continuat fără el, căci și fetili erau epuizate.

Urcat într-un târziu pe scenă, băiatul cel mare al soacrei îi duce fuiorul de lână greșit fetii, care protestează vocal:
– Dar nu ăsta-i al meu!!!!!

Apoi, la un moment dat, soacra nu mai răspunde la dialoguri, în timp ce se făcea că doarme pe saltea… moment în care audiența se gândește că soacra o fi ațipit de-a binelea… iară, hohote…

Apoi, momentul X al spectacolului; și aici pregătiți-vă să fiți înduioșați: căci ce urmează e de manual.

La finalul scenetei, în timp ce cele trei nurori o loveau pe soacră cu capul de pereți, una de peretele de la miazăzi, alta de peretele de la miazănoapte, frățiorul soacrei (aflat în sală) avea pe la 2-3 anișori.

Și o năvălit pe scenă și o-nceput să le oprească pe fetele care se prefăceau că o lovesc pe surioara lui!

Și lumea s-o stricat la burtă de râs, în timp ce toți încercau să-i explice să le lase pe fetele alea în pace!

Update: Am primit filmareaaaaaa :)))) mulțumesc, Cozmin Ardelean și Dan Tautan!

Și nu știu ce iPhone nou o ieșit amu, dar țin să vă spun că, după ce am filmat toată scena (un deliciu, ce mai!), fix atunci iPhone-ul meu mi-o dat o gherlă de zile mari și nu o salvat nimic, mulțumesc mult, Tim Cook.

Concluzia: trebuie un moț în fruntea Apple Inc., că cu ăștia nu te pui; de-aia, eu îl nominalizez pe Victor Ciorbea.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. Nemultumitu' Reply

    Ciorbea-i moţ ? Hmmm, io suspectez că-i klingonian.
    Dar dacă îl pui în fruntea trebii pe la Apple şi te trezeşti cu procesoarele alea că o iau razna şi împrumută din viteza moţului klongonian ? Nu-i pui p’ăia pe butuci, definitiv si irecuperabil ?

  2. Groparu Nemernic Reply

    @ Nemultumitu’: noi, ardelenii, facem cumva și ascundem arborele ginecologic al trimișilor noștri care o iau razna pe alte planete sau în capitală.

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ Irina Petcu, care sunt sigur că ești o persoanăț cumsecade, atâta numai că faci spam: încep să obosesc să-ți modific linkurile!

Leave a Reply to Petcu Irina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *