Pruncul, stafia şi ardelenii

Io tot timpul am zis că cele mai de groază filme de groază de pe planetă sunt cele în care apar copii mici, mai ales fetiţe cu părul despletit; şi, dacă mai pui şi o păpuşă mutilată cu bestialitate în cadru, e gata îngheţata Polar congelată pe şira spinării chiar şi celui mai năpraznic luptător de K1 (dada, chiar şi lui Cătăliiiiiiin Moroşanuuuuuu).

Da, Cătălin. Ştim unde locuieşti! Dupa aia îl vizităm şi pe Iftimoaie, să-l facem să plângă de frică ca o fetiţă (sursa foto)

No, amu tre’ să ştiţi, cei care nu aveţi copii, că atunci când ai prunc mic, se petrec tot felul de semne dubioase prin casă. Soacră-mea zice că el îşi vede îngerelu’; şi, oricât de laic ai fi, tot nu poţi să nu simţi nişte păr cum ţi se ridică drept ca la arici. Să vă explic.

De o mie de ori, Gropărelu’ se uita, nitam nisam, într-un punct fix în timp ce păpa. Înghiţea ce înghiţea, şi dintr-o dată întorcea capu’ şi se uita aiurea, fix, în tavan sau în perete! Mno, am zis noi, toane de copil. Dar apoi a mai crescut, şi acum nu numai că se uita, ci şi arăta cu degetul în gol, şi zâmbea. Ne uitam noi – ce Dumnezo să fie acolo? Piei, satană! Şi degeaba, gestul se repeta a doua zi, sau săptămâna viitoare. Maximul a fost atins de o prietenă de-a lu’ nievasta care, în timp ce îşi adăpa pruncul cu nişte sân, pruncul o tot făcut aşa de vreo 6 ori. Un pic speriată, mămica s-o răstit o dată, aşa cum numai mămicile o pot face – “Oricine ai fi, lasă-ne în pace! Lasă-l să mănânce!!!” – şi după aceea, pruncul o continuat să mănânce fără întreruperi.

Într-o noapte, Gropărelu’ s-o trezit pe la vreo 3 şi nu o mai vrut să doarmă. De data asta, era rândul nievestei să stea cu el – noi aşa am stabilit, până la 18 ani e rândul ei – aşa că şi-o luat catrafusele şi o plecat cu el în sufragerie, să se joace în plină noapte, în timp ce pe mine puteai tăia stejarul din Borzeşti.

Dar, după vreo 20 de minute, nievasta o venit val-vârtej la mine, roşie la faţă ca un surimi, şi m-o scuturat până m-o trezit:
– Iubitule?
– Da…?
– Trezeşte-te! Hai că se petrece ceva în sufragerie, e cineva sau ceva la noi şi mi-i frică.

M-am trezit şi am aflat tărăşenia.

Deci Gropărelu’, după ce o intrat în sufragerie, dintr-o dată i-o arătat lu’ maică-sa cu degetul către un colţ al camerei, şi o început: “tanti! tanti!!!” Nievasta – ce să facă? “Gropărele, stai liniştit, nu-i nimeni acolo!” – şi el nu şi nu, “tanti! tanti!!!!!!”  – de vreo 10 ori. Moment la care nievasta a clacat psihic şi a venit val-vârtej la mine să-mi zică.

Io mă uit la ea: era ora 3 şi vreo 20. Noapte afară, luna octombrie, ceaţă şi ploaie – vreme de castel bântuit într-un film englezesc din anii ’50. Îi zic:
– No, tu muiere… apăi dacă îi o stafie la noi în sufragerie, păi nu sta şi tu cu braţele încrucişate! Păi pune-i şi tu la doamna aia sau domnişoara un platou cu cârnaţ, o jumară, nişte slană cu ceapă, ceva… şi toarnă-i şi-un pahar de pălincă, să nu-i pice greu la stomac!

Şi-apoi m-am întors pe partea cealaltă, şi aşa de bine am dormit…

19 lovituri, dă-i și tu!