Prost, mai prost, PSD+ALDE

Wednesday, 3 May 2017, 21:50 | Categoria : a-berea-tiuni, Semi-intelectual angajat
Taguri : , , ,

Vă rog frumos, explicați-mi și mie, că eu nu prea le am cu sforăriile: cât de prrrrrost să fii să propui o lege a amnistiei
– după ce ai văzut că nebunii din stradă au înfruntat cea mai grea iarnă din ultimele câteva decenii ca să-ți dea peste degete,
– inspirând toate mișcările de stradă din Europa de anul acesta,
– iar acum, toate semnalele dinspre societatea civilă arătau că lupta se va relua la cel mai mic semnal,
– și după ce ai făcut toate gafele monumentale posibile (cu fiecare luare de cuvânt a lui Șerban Nicolae, cu numirea sotiei lui Serban Nicolicea în board-ul Transgaz, cu Olguța ”Găfuța” Vasilescu, cu Dragnea care se declară anti-vaccin, care se rățoiește la UE, care insert gafă aici),
– fix înaintea alegerilor din Franța, alimentând discursul naționalist al cățelei Le Pen care chiar poate dezmembra UE dacă iese președinte (aproape că pot jura că va mai avea loc un atentat terorist înainte de alegerile de duminică),
în urma unor amendamente propuse de însuși dușmanul tău de moarte, Traian Băsescu,
și, mai ales,
în luna în care România este cea mai frumoasă, miroase cel mai bine și te îmbie la plimbări?

Păi voi ați văzut ce-i prin parcuri? Ce de poporet își scoate la alergare sau la plimbare colanți, decoltee, legginși, freze, cămeșuțe, burice goale, umeri dezveliți, maiouașe și mai știu eu ce?

Și când jumate din Românie va ieși la agățat cealaltă Românie, că au înnebunit salcâmii și tu vrei ca tinerii ăștia să fie cuminți?

Deci cât de prost să fii? Într-atâta de prost?!?!?!

PS: Ne vedem în piață. Suntem cu ochii pe ei!

16 lovituri pentru “Prost, mai prost, PSD+ALDE”

  1. 1Misu Tau

    Gropare, fa in exercitiu: ai 50 de ai, sanse buna sa intri 2 ani la prnaie si te stii cu musca pe caciula si stii ca astia mai au “material” sa te bage inca vreo 10. Ai 2 variante: esti nesimtit si te doare in p3w1@ de toti si de toate sau iti faci bagajelu si te duci la mititica. Cand iesi ai vreo 60-62-65. Nu se mai scoala nici macar o data pe luna, amanta are copil cu altu, nu ti-ai vazut nepotii, etc

    Ce alegi?

  2. 2Nemultumitu'

    Frica de bulău este mai puternică decât raţiunea şi oricum nu este prima dată, şi fac pariu că nici ultima oară, când ăştia îşi încordează muşchii pentru ca actiunea pipi peste toţi să fie cât mai cu boltă posibil. Aşa să se vadă cine-i bo$$-ul.

  3. 3Groparu Nemernic

    @ Misu Tau: Dar pe de altă parte, nimic nu scuză prostia de care dai dovadă atunci când propui o asemenea lege fără o minimă pregătire a terenului, ci o scoți direct din tolbă și lovești populația peste obraz cu ea; adică te aștepți la un minim grad de inteligență din partea lor, nu știu, măcar cât o euglenă; și pe de cealaltă parte, îl înțeleg că el se luptă pentru interesul lui, dar – ghinion! – și noi ne vom lupta pentru a ne apăra interesele.
    Mno, sunt curios să vedem cine înfrânge.
    @ Nemultumitu’: Cam asta e și abordarea lui Șerban Nicolae. Nici nu-și dă seama cât pierde cu atitudinea asta de șef de post.

  4. 4Ady

    Eu ma intreb nu cat de prosti sa fie incat sa faca d-astea, ci ce tampenii au facut si cat au furat sa ajunga atat de disperati incat sa fie chiar ataaaat de nesimtiti si aparent prosti.
    Cat de teama le este oare?!

  5. 5Groparu Nemernic

    @ Ady: Mi-a plăcut comentariul lui Misu Tau. Cred că de asta e vorba.
    Și, legat de comentatiul tău, da, cred că le este foarte teamă, pentru că au făcut o groază de matrapazlâcuri abominabile și incredibile!

  6. 6George

    Cred ca e ca in povestea cu Petrica si lupul – adica sunt mai multe alarme, pana cand nimeni nu se va mai alarma si vor putea sa isi faca de cap.

  7. 7ba_laura

    Pentru ca prosti. Si nesimtiti.
    Pentru ca au vazut ca iarna nu tine si-ncearca primavara, in fine, ceea ce calendaristic ne-am obisnuit sa numim primavara.
    Urmeaza tentativele de vara.
    Pentru ca disperati.

    P.S. unde-s fețele galbene?

  8. 8adi

    Ati dat careva mita/spaga la medic???
    Eu am dat; nu mi s-a cerut, dar am insistat EU, si am dat inainte de operatia lui fi-miu. Oricum, la prof (o somitate), am ajuns prin trafic de influenta, adica am rugat pe unchiu nevestii (somitate medicala in alt domeniu) sa-i dea un telefon. De fapt, in final, mi-a dat numarul lui privat si mi-a zis sa-l sun din partea lui.
    Alde Videanu, etc.., nu sunt penali; medici (si profesori-dar la astia n-am dat spaga decat buchete de flori la serbarea de sfarsit de an) sunt in puscarie pentru infractiuni asociate coruptiei, ca luare/dare de mita si trafic de influenta. Lsa-i, bre, sa putrezeasca in puscarie, ca si-asa colcaie spitalele de medici, sunt cam doi la fiecare pacient.
    P.S. am luat si spaga pe vremea lui Ceasca, eram stagiar, faceam foamea, asa ca dadeam si eu ceva meditatii (tot la FIZICA). Am aflat ca mama uneia lucra la restaurant, si i-am zis sa-mi plateasca partial in produse (cascaval, salam, carne). La puscarieeeee…

  9. 9adi

    P.S. Bancruta frauduloasa se gratiaza. Deci unul care doseste milioane de coco e OK, unul de ia un plic spaga e corupt, poate sa zaca in puscarie pana crapa.

  10. 10adi

    P.P.S. Cele mai multe amendamente nu au fost depuse de PSD-istul coruptilor Serban Nicolae, ci de arhanghelul luptei anticoruptie, reformatorul statului, omul politic “de dreapta” TRAIAAAAN BASEEESCU.

  11. 11Groparu Nemernic

    @ adi: noi vrem să plece în pușcărie ĂIA DIN CAUZA CĂRORA DĂM ȘPAGĂ. Ăia care nu reușesc să creeze un climat economic în care un dascăl sau un medic să nu fie nevoit să primească șpagă ca să-și cumpere o pereche nouă de blugi. Dăm șpagă la medic (da, urât), dar nu dăm la polițaiul care ne amendează pentru că am parcat ilegal.
    Nu zic că legea nu este perfectibilă! Hai să vedem cât de bine o putem reformula ca să fie bine.
    Iar legat de Băsescu, sunt primul care spune că îmbătrânește urât. A fost bun ca războinic împotriva ticăloșilor de la PSD, dar acuma s-a dat cu ei. Nu e stres, căutăm alți și alți oameni politici pe care merită să-i sprijinim până i-om găsi pe undeva!
    PS: Sprijinul acordat pe perioada celor două suspendări nu a fost dat lui, personal, ci statului de drept (așa cum a scris și Mirel Axinte).

  12. 12Elefterie Ovine

    De fapt, le Pen n-are de gind sa dezmembreze Europa, ca ia bani frumosi ca parlamentar ioropean. A zis ca vrea sa renegocieze tratatele dar nu va face nimic pentru ca traditia franceza de negociere cu nemtii e exact cea româneasca:
    – Saru’ mîna, e posibil sa schimbam ceva ai…
    – NEEEIN !!!
    – Jawohl (cu mîna la chipiu si pocnind din calcîie)
    [Fin de négociation, musique funèbre].
    Nici n-o sa iasa si oricum n-ar impresiona-o pe ea legea amnistiei de la români.

    Pe de alta parte, daca s-ar dezmembra Ioropa asta, poate ca unele tari ar mai salva ceva. Ca unele mai au un pic de industrie, citeva banci nationale, servicii publice care înca functioneaza. Stim ca nu e cazul la noi, ca totul a fost vîndut, chiar de mai multe ori.

    In ce priveste amnistia, cei de la CEDO sunt cu ochii pe noi, in curind vor incepe sa dea amenzi. Ca nu e omeneste sa tii atîtia oameni inchisi intr-o celula, trebuie asigurate conditii. Iar daca nu asiguri, platesti. Doar nu credeti ca toata lumea sta singur in celula, cu computer si TV, gata sa-si scrie memoriile ca Bombonel. Din nefericire, el si ceilalti ca el, pe care toata lumea ar vrea sa-i vada la zdup, vor avea intotdeauna celula lor in cazul in care ajung acolo.

  13. 13Groparu Nemernic

    @ Elefterie Ovine: Fix așa s-au petecut lucrurile și cu Brexit: ”nu au șanse, oricum e numai un semnal de alarmă” – și jbeng!
    Nu știu cum Dumnezău vor putea țările astea salva ceva dacă se dezmembrează Europa. Știi ce a adus Europa asta unită cel mai de preț? Păi, PACEA. Restul (prosperitatea, longevitatea etc.) au fost rezultatele acestei păci. Este mult mai rezolabil să încerci să reformezi (dacă este cazul) o unuine de acest fel decât să o fărâmițezi și să aștepți ca fratele de la Răsărit să culeagă țările una după alta. Și asta e numai una din riscurile care planează deasupra ta, ca gașcă de țări sparte în bucățele…
    Iar legat de amnistie, poate ar trebui să contracarăm cu o plângere la CEDO în legătură cu condițiile din spitale. Sau în școlile alea cu toaletă în comuna alăturată. Te bagi? Sau preferi să le plângi de milă celor de la mititica, bieții de ei?

  14. 14Elefterie Ovine

    @Groparu Presupun ca vorbesti de pacea pe continent, ca razboaie au fost tot timpul. Daca ne referim doar la Franta, dupa WWII s-au luptat in Indochina, Coreea, Algeria, Liban … si multe altele. Pe continent nu au fost lupte fiindca tuturor le-a fost prea frica de Marele frate de la rasarit si fiecare a stat in banca lui. Cum Marele frate a luat o pauza, cum au inceput sa cada bombele (cei nascuti in Iugoslavia ar putea povesti cîte ceva daca sunt intrebati).

    Ce ar putea salva tarile daca se dezmembreaza uniunea actuala? Independenta, suveranitatea, unitatea, chestii scrise în mai in toate constitutiile, inclusiv in a noastra. Poate unii ar sti ce sa faca cu conceptele astea, cei care prefera sa nu fie slugi. Ti se pare ca tara e independenta si suverana daca deciziile sunt luate de Comisie la Bruxelles iar presedintele si guvernul sunt acolo doar ca sa le puna in aplicare? Adica nu conteaza ce promisiuni fac in campanie ca programul e deja scris? Pai îl chemam inapoi pe Ciolos, un guvern de tehnocrati legat de Comisie e solutia perfecta!

    Dar aministia era subiectul postului, nu vreau sa ramîi cu impresia ca sunt de acord cu ea in forma asta. Locul banditilor acolo este, mai ales cei care au furat din bunul public. Numai ca situatia este destul de complexa si o forma de amnistie va trebui gasita pina se fac alte puscarii. Ai dreptate, ar trebui schimbate foarte multe lucruri, incepind cu conditiile din spitale si ajungind la ceea ce au dreptul sa faca parlamentarii. Ei n-ar trebui sa dea legi care sa-i priveasca direct: sa nu-si poata stabili salariile, pensiile, amnistiile si restul avantajelor. Ar trebui sa fie comisii independente care sa se ocupe de chestiile astea, compuse din oameni trasi la sorti. Si atunci poate ca vom incepe sa intrezarim luminita de la capatul tunelului.
    O ultima chestie: pina acum vazusem ca ardelenii sunt oameni cumsecade si foarte politicosi. Putem fi de acord sau nu cu ideile unui om politic, discutam, criticam, nici o problema. Dar sa folosim epitetul “catea” … se vede ca erai tare nacajit cind ai scris textul.

  15. 15Groparu Nemernic

    @ Elefterie Ovine: Cu o singură chestie nu sunt de acord, și asta un pic dinamitează tot argumentul tău: cum adică UE ne spune ce să facem și autoritățile noastre se supun? Păi, cum să-ți zic, nu este chiar așa. Autoritățile locale/regionale/naționale sunt lăsate să-și dea cu tesla-n picioare de câte ori vor ele, vezi Grecia. Dar trebuie să achieseze la mai multe valori comune, care prevalează cu orice preț. Că valorile alea nu sunt chiar pe placul populației fundamentalist-talibane votatoare de trumpi și alte boleșnițe… asta e altceva.
    Iar legat de ardeleni… mai suntem și excepții printre noi.

  16. 16Elefterie Ovine

    Din punctul meu de vedere este chiar asa pentru ca, daca autoritatile locale nu se supun, comisia lanseaza o procedura care va duce la sanctionarea statului respectiv. Iar statul isi modifica legislatia pentru a evita amenzile, e suficient sa cauti “European Commission infringement procedure by country” si vei gasi material de studiu. Procedura poate dura o anumita perioada dar intotdeauna se termina prin modificarea legislatiei locale.

    In ceea ce priveste “valorile comune”, este normal ca interesele populatiei sa nu fie aceleasi cu interesele marilor proprietari de capital si ai reprezentantilor lor (corporatiile multinationale, conglomeratele bancare, marile firme financiare si altele). Intrebarea este pentru cine lucreaza Comisia… Vazind cantitatea de firme de lobby de la Bruxelles si rezultatele concrete pentru toate tarile europene (somaj si saracie in continua crestere, impiedicarea protejarii prin taxe a industriilor locale, autorizarea substantelor toxice in agricultura in detrimentul sanatatii populatiei, tratatele de liber schimb pe care le negociaza in secret, samd), as zice ca ar trebui sa ne punem serios intrebarea daca Komisia chiar reprezinta interesele noastre (vreau sa zic ale populatiei) sau ale celor 1% care detin peste jumatate din bogatia mondiala. E posibil ca intr-o zi sa ne dam seama ca populatia fundamentalist-talibana votatoare de trumpi și alte boleșnițe avea si ea dreptatea ei si sa fie cam tirziu… Totul e o chestiune de perspectiva, depinde de partea cui te pozitionezi.

    In ce priveste amnistia, uite un alt punct de vedere, nu sunt specialist in legislatie ca sa pot sa-l comentez dar fiecare isi poate face o opinie http://m.luju.ro/isteria-tampeste-romania-o-gratiere-excesiv-restransa-o-executie-publica-nemeritata-cazul-serban-nicolae

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)