Prima carte cetita

Cozmos (sau univers, aceste cuvinte ne doare!) m-o lepsuit, ca-mi vine sa ma-ngrop de rusinica. Cica prima carte pe care-am cetit-o in viata mea… pfuaaaay!

Io numa atata mai tiu minte ca o fost o carte de joc cu femei guale, nu mai stiu ce editura. Sau Bunicul si Bunica de Delavrancea…? Pot numa atata sa zic ca io, in copkilarie, cartea pe care am cetit-o cu cel mai mare drag a fost Legendele Olimpului, partea aia cu Zeus si cu nesfarsitele sale iubite. Si partea aia cu Dionisos, care le baga, măre, la vinoase, de parca a doua zi urma sa fie luni dimineatza la birou. Si cartea asta o ceteam si rasciteam cand veneam acasa de la scoala la 12 la amiaz, si imi faceam pita prajita data cu usturoi si cu untura d-aia buna, de porc de care nu papa islamijtii, si beam lapte de casa pe care ni-l aducea o taranca din Bungard, de langa Sibiu, taranca cu care AM AVUT CELE MAI INDELUNGATE SI PERSISTENTE SI PERENE SI OBSEDANTE FANTEZII SEXUALE DIN TOATE COPILARIA MEA (in afara, bine-nteles, de mama unui vecin, alte vreo 8 colege de clasa, surorile tuturor tovarasilor din bloc si ale colegilor de clasa, fetele din blocul de vizavi, Elke care mi-a spart capul pe la 9 ani, liceencele care cand veneau acasa treceau pe sub balconul meu si io le udam cu apa ca sa ma distrez, prietenele si colegele sor-mii – toate, prietenele prietenilor din gasca lu’ sor-mea, si nu mai continuu, ca lista lu Schindler e mic copkil!!!!)

Liapsa i-o dau lu cui vrea sa o primeasca, ca e contagioasa, dar o dau indeosebi celui mai proaspat fan groparesc, pre numele lui Nandos – ca si strutzu’, numa’ ca cu -os la final.

9 lovituri, dă-i și tu!