Prescura de slăbire. Paşte în Bucovina, partea 0

Eram hăpt taman în splina Bucovinei, la Suceviţa, unde păşteam. Chiar la mănăstire.

– Du-te şi te miruieşte, păgânule, răule şi capatosule! zice nievasta când vizităm biserica.
– Mă duc; dă-mi-l mie pe Gropărelu’.

Îmi iau moştenitorul în braţe şi mă îndrept înspre o călugăriţă de pe lângă altar. Eu nu prea mă dau în vânt după ritualurile astea ortodoxe, dar mi-am zis că gata cu fasoanele, puţintel mir nu a făcut rău nici unui creştin însetat de adevăr şi mântuire.

– Vreţi prescură? mă întreabă măicuţa.
– Da, zic, mulţumim frumos.

Fiind cu mintea în stand by, nu m-am gândit că prescură şi mir sunt două chestii destul de complet diferite, şi că deviasem de la target.

Măicuţa imi întinde o tavă pe care se aflau fărâmituri de pită din aia specială.

– Mulţumesc, Doamne-ajută, zic, şi iau o bucăţică pe care o îndrept către gura mea spurcată.
– Nu aţi mâncat nimic astăzi, aşa-i? sare măicuţa.
– Ioi, am mâncat!
– Atunci nu puteţi lua prescură.
– Măcar băieţelul poate lua?
– Da, băiatul poate.
– Chiar dacă a mâncat?
– Da, zice măicuţa.

No, nu e stres, îmi zic; măcar fiu-meu să se mântuiască.

Îl îmbii pe Gropărel cu prescură, dar pentru că prescura de la Suceviţa nu e cu Nutella şi nici cu carne, Gropărelu’ refuză, vexat.

– Puneţi-o înapoi, zice măicuţa.

Şi îmi întinde tipsia.

Peste bucata aia de prescură respirase guriţa Gropărelului, în care trăiesc fericite toate bolile lumeşti ale creşei la care studiază. Tot bucata aia de prescură vizitase, în mâna mea neigienic de goală, respiraţia gurii păcătosului de mine.

Am pus prescura înapoi şi am plecat complet nedumerit de ceea ce tocmai se întâmplase. Dar să nu lăsăm acest detaliu să ne zdruncine credinţa, dragi creştini, deci sănătate pelerinilor! Hristos a-nviat!

18 lovituri, dă-i și tu!