Prejudecata întunecă judecata

Tocmai băgasem o pizza în metafizic și ne îndreptam spre mașină, prin Sibiul la ceas de seară. Eram doar eu cu nepoții și cu fiu-meu, cu restul de pizza sub braț și fruntea descrețită; că eram atâta de Zen, că i se umflase o venă la tâmpla lui Dalai Lama de ciudă și invidie și oftică (așa face Dalai ăsta uneori, se comportă ca o lamă).


I se citește gelozia-n ochi (sursă foto)

Și… pe lângă liceul Gheorghe Lazăr, numa’ ce aud:
– Domnu’, nu vă supărați…

Mă întorc – o pirandă cu fustele înfoiate ca la curcan!

A post shared by Groparu (@groparu) on

(ceva de genul – le știți voi)

Îmi asum din start o postură defensivă și îi zbier cât pot eu de politicos:
– NUMA’ SĂ NU-MI CERI NIMIC!!!

S-o uitat piranda la mine lung… și o văd că scoate o țigară și-mi zice cu jumate de gură:
– Nu, domnu’… voiam să vă cer un foc.
– Ioi, n-am! N-am, îmi pare rău, Doamne-ajută.

Și-apăi m-am gândit: brava, Gropare, că te dai mare iubitor de minorități persecutate, dar prima reacție tot de majoritar din ăla nasol o ai… că doară ce putea să-mi ceară? O felie de pizza? Un leu? Ce să zic, Gropare, bravo 10.

Mno, postare scrisă ca un soi de mea culpa.

Atât. Și-o melodie.

11 lovituri, dă-i și tu!