Prea multe accidente cu copii

Plecam cu nievasta şi pruncul în concediu (nu mai ştiu, oare cel din insulele Balneare?), scop în care chemasem un taxi să ne transportăm preţioasele, dar gingaşele noastre făpturi la aeroport.

Aleea pe care locuim în frumosul, dar sălbaticul Floreşti este prevăzută cu nişte denivelări. Probabil, constructorul drumului s-a gândit să facă cumva să mai tempereze Schumacherii (eu totuşi suspectez că au apărut dintr-o fericită eroare de proiectare). Fiind în miezul zilei, aleea era cam goală; iar şoferul a dat un pic de gaz până la prima denivelare – moment în care aşa ne-a hâţânat, că era să-mi pice în poală icoana de pe bord şi să-mi sară aparatul de taxat între dinţişori.
– No ui şi la ăştia, 20 de metri de drum şi două denivelări! pufneşte taxi driver.
– Apăi să ştiţi că foarte bine că sunt aici, zic. Nici nu ştiţi câţi şoferi se cred la Nazcar!

Şoferul se uită la mine:
– Sunteţi şofer?
– Aşa-mi place mie să cred, zic.
– Păi şi vă place să vă distrugeţi amortizoarele pe aici, în fiecare zi?
– Apăi sincer să vă spun, prefer să-mi fac varză maşina decât să îmi sară un copil în faţă şi să nu-l mai pot evita.
– Dom’ne… dacă ai copil, ai grijă de el, nu-l laşi să fugă în stradă! nu se lasă taximetristul.
– Stimate domn, e imposibil.
– Cum, dom’ne, imposibil? Nu poţi să ţii un copil de mână?
– Nu de asta e vorba. E vorba că pruncul trebuie să aibă puţină libertate, nu-l poţi ţine în lesă tot timpul. Pe urmă, de multe ori ai mâinile ocupate cu bagaje şi el, în loc să te urmeze cuminte, o rupe la fugă de cealaltă parte a drumului pentru că vrea să seducă o domnişoară de 3 ani. Ştiţi cum o rupe la fugă după fetişcane? Ca din praştie, nici nu aude că zbieri după el. Am văzut-o la al meu, am văzut-o la zeci de alţi copii. De-aia le şi zice aşa: copii. Şi trebuie ca noi, oamenii mari, să ştim să încetinim în zonă rezidenţială chiar dacă nu e marcată ca atare, pentru că România. Apropos, aveţi copii?
– Nu, zice şoferul.
– Exact, zic eu.

A urmat cea mai necomunicativă cursă de 20 km din viaţa mea.

Duminică, 29 septembrie, Lidl (pe care îl aşteptăm şi-n Floreşti, în zona aleii cu denivelări) desfăşoară „Verde la educaţie pentru circulaţie”, cea mai mare campanie de educaţie rutieră din patrie, cu sprijinul Poliţiei Rutiere Române, la care sunteţi invitaţi să luaţi parte mai ales daca aveţi copii, începînd cu ora 10:00, simultan in toate cele 163 de magazine Lidl din ţară. Din propria mea experienţă, mititeii vor băga la cap mai temeinic ce le spune nenea cu chipiu într-o manieră interactivă, prin jocuri educative, decât ce le spune tati sau mami – mai ales că, după ce învaţă semne de circulaţie, cum să circule şi să traverseze corect, vor primi şi recompense de la Lidl.

Iar dacă nu puteţi merge, puteţi urmări toată tărăşenia online, pe contul lor de youtube.

Vizual_Verde la educatie pentru circulatie

Aşadar: duminică, ora 10, magazinul Lidl sau pe net. Numai atât mai zic: în primele opt luni din 2013, s-au înregistrat 204 accidente de circulaţie în care au fost implicaţi cu vinovăţie copii cu vârste între 5 şi 10 ani, din care au dezultat 20 de decese şi 189 de răniri.

Prea multe accidente cu copii.

 

 

16 lovituri, dă-i și tu!