Poor bastard

Ieri a fost ziua hinuţei noastre, ce mai, să trăiască, la mulţi ani! Noroc cu Facebook-ul că nu am uitat de aniversarea ei cu desăvârşire (io tot mereu mă cred pe o altă planetă, pe care e obligatoriu să mergi la pescuit; dar sursele mele îmi repetă că de fapt sunt pe planeta aia pe care e obligatoriu ca nievasta să-ţi interzică să ieşi la o baltă).

– Servus, hinuţă!
– Servus, zice ea.
– La Mulţi Ani, să-ţi crească cozonacii, să îţi iasă curăţenia lună, să calci cămăşile fără probleme, să parchezi uşor, să îţi scadă celulita… (mă rog, chestii care se urează la femei).
– Mersi! zice ea, demisec.

Ceva nu era în ordine; parcă simţeam asta. Io îmi dau seama imediat când ceva nu e în ordine la femei: e suficient să le aud, de exemplu, la telefon că pufnesc, vorbesc tăios şi articulează într-un mod special cuvintele “boul de bărbatu-meu”.

– Sunteţi bine?
– Boul de bărbatu-meu nu a ajuns încă acasă, zice ea.

Vedeţi? Exact ce ziceam.

– Da’ unde e?
– La o zi de naştere, zice.
– A cui?
– A lu’ Papiotă, zice ea.

Asta nu era deloc bine. Da’ deloc.

– Păi no, bea şi el un pahar de bere şi vine acasă, zic.
– Da? I-am zis că-l las să stea acolo până la 4 după-masa. Şi acum e ora 8 seara!!!!
– Ioi! zic.

Îmi trag repede sufletul. Ce să zică naşul ca să dezamorseze acest conflict sirian? Acest atentat terorist? Această enclavă secuiască care nu cere autonomie, ci sânge?

– Păi şi… l-ai sunat?
– L-am sunat! E pe drum!
– No vezi că tot acasă vine? o-ntreb.
– No! Şi io amu ce să fac, ca o nevastă perfectă ce sunt? Să-l cert, sau să-l şantajez?
– Păi cu ce să-l şantajezi?
– Păi să-mi ia ceva cadou scump! Gen telefon!
– Păi tu hină…

Şi aici am avut o sclipire perversă în sclipire.

– Da’ de ce nu îl şi cerţi, şi-l şi şantajezi?
– Wow! zice ea, uşurel.

Stă o secundă.

– No la asta chiar nu m-am gândit! Uite-l că acuma intră în casă, mersi frumos, naşule, Doamne-ajută, numai bine şi vouă!

Am închis telefonul. Poor bastard…

8 lovituri, dă-i și tu!