Politist, adjectiv, arestează-ne pe toţi fără nici un motiv

Poliţiştii sunt de două feluri: poliţişti Garcea şi poliţişti cumsecade (ăia care vă gândeaţi la bărbaţi şi femei – şi aşa e bine).

O gaşcă de la mine de la firmă (doi programatori şi o programatoare) ajunge în aeroportul din Ghana, în ceva delegaţie. Ghana e la fel de sigură ca o biserică, ca să zic aşa; un fel de biserică în plin incendiu, aşa că cei trei colegi erau cu ochii în patru, că nu se ştie de unde sare unul mic şi negru cu Kalashnikov-ul sub pardesiu (chiar mi-am adus aminte de o postare faină pentru mâine) care îţi ia inclusiv chiloţii de pe tine, să-i ducă la tribul lui ca să aibă ce să mănâncă, suntem 66 de fraţi acasă.

După ce trec de filtre, controale şi percheziţii, cei trei se urcă în maşina partenerului ghanez şi pornesc către hotel. Nu apucă să iasă din aeroport, că sunt traşi pe dreapta de poliţia ghaneză, care venise după ei cu girofare, sirene şi puşcoace. Îi opresc, iese un gealat cât Cabral (Cabrale, ia, frate, şi tu de aici câteva zeci de mii de unici) care, rotindu-şi ameninţător pulanul, le ordonă:

Papers, pls.

Le ia actele la purecat.

– Că ce-i cu paşaportul ăsta, ce-i cu viza asta? Ce-i cu poza asta? Sigur eşti tu în poză? Ce ţară-i asta România, că io n-am auzit de ea? Ce-i cu atâţia oameni albi în România aia?

Omul îşi vroia şpaga lui de toate zilele, altfel nu era dispus să renunţe.

– Briefcase check, pls.

Îi pune să-şi desfacă servietele.

– Aaaa, pleoscăie el conspirativ din limbă, laptopuri, telefoane, cabluri, CD-uri, electronice… aveţi acte pe ele? (în traducere liberă, 20 de dolari de fiecare şi vă urez o seară plăcută!)

Ăsta-i prost? se întrebară colegii în barbă. Păi suntem români, noi am brevetat şpaga, ăsta pe noi vrea să ne fure?

– Baggage check, pls.

Era ultima şansă. Se uită îndelung în valizele deschise cuminţi ca o cutie toracică într-un transplant de ficaţi.

What this is?
T-shirts.
And this?
Pants.
And this?
Toothpaste.
Here? What we have here?
Aftershave.
– Aha! AAAA-HAAA! What about here, what we have here? What this is?

Şi scoase, măre, o ditamai cutioaie din bagajul care trebuia să o ţină pe colega mea programatoare vreo câteva săptămâni. Colegii se uitară şi nu le veni să-şi creadă ochilor…! Nu ştiau dacă Garcea de Ghana glumeşte sau face pe prostul… după câteva secunde, colega programatoare îşi face curaj:

– These are tampons.
– Tampons? For what???

În momentul ăla, toţi albii din maşina cu programatori izbucniră într-un râs homeric… şi râseră ca la Stan şi Bran de or speriat tucanii de prin jungle, care or zburat înfricoşaţi cu ciocurile alea ale lor ridicol de mari, şi zburau tucanii şi se gândeau că fuck my life, ce-o avut Dumnezeu cu noi de ne-o înzestrat cu asemenea ciocuri caraghioase… unii chiar s-au sinucis de nervi şi depresie… Apoi poliţistul Garcea de Ghana s-a prins că şi el e ridicol cu mintea aia ca un cioc de tucan, şi a plecat către ai lui şi s-a dus şi nu a povestit la nimeni nimic din ce se petrecuse în seara aceea… ghinionul lui că am aflat io despre păţanie…

9 lovituri, dă-i și tu!