Politica în România? Ptiu! Şi ptiu!

– Domnule preşedinte, există două variante, fie vă este frică, fie aţi început să experimentaţi droguri uşoare. (Mircea Geoană)
– Doamna Macovei este un europarlamentar care trebuie să pupe condurul la şeful de partid. Îi trebuie o aspirină, dar nu inghiţită, ci ţinută între picioare, ca să aibă senzaţia că face bine. (Sorin Oprescu)
– Dacă preşedintele e alcoolic şi se duce la cârciumă tot poporul se va duce la cârciumă. Dacă preşedintele e monitorizat că se duce duminica la biserică, încet încet va începe şi poporul.
(Gigi Becali)
– Derbedeul dracului! (Boc, către Ciutacu)
Etc, etc, etc. Băse, Udrea, Crin, Sorin, Gigi, Mirciulică, Ion, Emil, Corneliu – mahalaua, frate. Cu lătrăi.

Ca să vă faceţi o impresie de cât de departe suntem de o ţară normală, comparaţi cele de mai sus cu o povestioară din perioada interbelică: George Bernard Shaw are premiera piesei sale Pygmalion. Şi – fiind băiat finuţ – îi scrie o invitaţie premierului din acea perioadă – nimeni altul decât Winston Churchill: “Stimate prim-ministru, am plăcerea de a vă invita la premiera piesei mele Pygmalion, de la Sala X, joia viitoare! Puteţi veni cu un prieten – dacă aveţi vreunul.”

Răspunsul lui Churchill nu s-a lăsat aşteptat: “Din păcate, treburile de stat mă reţin joia viitoare, prin urmare nu pot veni la premiera operei dvs. Dar am să vin la a doua reprezentaţie – dacă va mai fi vreuna!”

Care dintre politicienii noştri credeţi că ar fi în stare de asemenea replici spirituale?

23 lovituri, dă-i și tu!