Polarul portocaliu, 2012

Mai ţineţi minte postarea asta cu polarul portocaliu, când am mers la petrecerea bloggerilor şi jurnaliştilor cu primăria aşa cum umblu eu de regulă la serviciu – adică cu polarul meu portocaliu, pantaloni de munte, nebărbierit şi cu privirea rătăcită?(primăria Cluj, din ce ştiu, este singura din ţară care ne ia şi pe noi în serios). Şi când toţi, inclusiv tablourile de pe pereţi erau îmbrăcate elegant ca nişte dive? Mno.

În seara asta am fost iarăşi invitat la aceeaşi sindrofie, dar de data asta m-am pregătit temeinic.

În sensul că m-am trezit de dimineaţă, mi-am lustruit pantofii de naş cu perdeaua, mi-am scos costumul negru-negru-negru din dulap şi mi-am supt puţintel burta ca să mă cuprindă pantalonii, le-am pus pe toate undeva bine în aşa fel încât să uit maieul acasă – oricum, la Cluj zilele astea avem temperaturi singaporeze – şi m-am bărbierit temeinic cu aceeaşi lamă din 2009. Am pus pe mine un kil de aftershave ieftin, am luat o curea de la nievastă-mea şi apoi am purces către muncă îmbrăcat casual, cu toate hainele festive pe braţ, ascunse bine într-o husă. Care husă am camuflat-o iscusit prin cooperativă, să nu râdă iar colegii de mine că sunt hipster.

Am aşteptat răbdător ca un crocodil să se încheie programul, apoi am sărit în baia fetelor unde m-am schimbat, m-am spălat, m-am pudrat şi m-am ferchezuit, mi-am chemat un taxi, ca Cenuşăreasa, şi am navigat până la Cazino, în parcul mare, dornic să îmi etalez toaleta de seară şi gândindu-mă cum să dau eu impresia oamenilor că eu, de fapt, dorm cu cravata la gât şi în costum de cioclu, şi atâta-s io de rafinat ca benzina de ’95 (deşi arăt ca un ţărănete din munţi în veston, s-o spun p-a dreaptă).

Mă lasă taxiul lângă parc şi pornesc cu pantofii mei cu talpă aproape lisă pe gheaţă către clădirea cazinoului, cu rucsacul cu hainele de la serviciu pe umeri şi o geantă frigorifică (în care Daniel Rus trebuie să-mi aducă somn şi ştiucă de Dunăre de la socri, că eu nu m-am învrednicit când am fost în Deltă) în braţele mele puternice (în geanta frigorifică îmi adăpostisem bine bocancii de iarnă, că la noi nu sunt chiar temperaturi singaporeze, mai degrabă sanktpetersburgheze). Şi deja mă admiram în gheaţa lacului ce frumos, fercheş şi curăţel umblu eu prin Cluj, şi păşeam atent să nu mă sparg.

Mă reunesc cu Daniel Rus şi cu TVDeCei în faţa Cazinoului, le explic ce caută sacoşa frigorifică în peisaj (“ăsta-i semn de distincţie, bă!!!!”), ne facem un pic de curaj înainte – vedeam, prin geamuri, clinchete de şampanie şi muzică de cameră – apoi ne luăm inima-n dinţi, eu mai păun ca toţi, şi trecem pragul stabilimentului.

Unde rămân înţelenit în uluire: toţi, toată lumea, toţi consilierii, jurnaliştii, chelnerii, chelneriţele, barmanii, bucătăresele… reporterii, redactorii, zeţarii, ştiriştii şi ştiristele, analiştii, toţi, absolut toţi, erau îmbrăcaţi în polare portocalii în cinstea mea…

11 lovituri, dă-i și tu!