Poate, totuşi, strategia Veoricăi dă roade

Eram la Cora, adunam un cărucior de proteine pentru gulaş-sleş-tocana pe care l-am făcut în mini-vacanţa prelungită, şi a cărui singură legătură cu ce fac ungurii este dezacordul din chiar această propoziţie. Nu pun poze, pentru că bucătarii care ard tocana pe fundul ceaunului nu au vreme de fotografiat!

Şi, când eram prin Cora şi mă zbăteam să completez  lista de cumpărături pentru 8 oameni, 4 copii plus un sugar plus un pui de boxer (pe care nu aveam voie să-l gătesc!), primesc mesaj de la nievastă să iau şi o pită mare, că aşa mănâncă ardelenii gulaşul prins pe fund, cu pâine, de-aia suntem noi aşa deştepţi şi plin de carbohidranţi.

Şi mă duc să caut o pită mare feliată, într-un şuvoi de oameni care se băteau pe pâine ca orcii; şi în toată Cora nu am găsit pită mare feliată, aşa să le ajute Dumnezeu!

Dar, perseverent (a se citi căpos) din fire, mă dau mai la o parte şi stabilesc legătura cu una din tănţicile care cocea pâine:
– Săr’na! Aveţi pâine mare feliată?
– N-AVEM! Că e prea fierbinte să o tai.
– Şi nu se poate tăia deloc-deloc?
– Numai câteva felii vă pot tăia!
– E bine şi aşa! Că mi-or cerut nievestele pâine feliată de la Cora.
– N-am ce vă face! Cum le creşteţi, aşa vi le-aveţi!
(începe să taie pita)
– Aşa-i! zic. Da pe mine aşa m-o-nvăţat mama, să o ascult pe nievastă!
– Aha! Ăsta e mare lucru!
– Mhâhâ.
– Că şi eu am doi ficiori. Mari.
– Mhâhâ.
– Şi io le-am zâs! Le-am zâs: să nu rădicaţi mâna la nievastă!
– Mhâhâ.
– Ăla care ridică mâna la nievastă, ăla nu-i bărbat!
– Mhâhâ.
– Ce bărbat ridică mâna la femeie?
– Mhâhâ!
– Şi-s cumsecade şi la ei în casă nu e bătaie. E scandal, dar nu e bătaie.
– Mhâhâ.
– Mno, că uite ce m-ai pornit cu discuţiile, că ţi-am tăiet tătă pita.
– Mno, apăi mulţumesc frumos!

Şi-apăi m-am tot gândit de la cine am învăţat eu să negociez aşa frumos; şi m-am tot gândit pân-am aflat.

9 lovituri, dă-i și tu!