Plăceri vinovate

Eram în cămin, unde aproape singurele figuri masculine din viața mea erau nașu’ Greuceanu, un student la rusă (numit, normal, Johnny) și doi ucraineni – Sașa și Ivan (dacă ar mai fi existat și un basarabean, l-ar fi chemat, cu siguranță, Vitalie). Că no, la Litere eram numai 5 masculi la vreo 70 de femei, și eu cu ceilalți colegi din an nu prea congregam, deci tot colegii de cămin erau baza pentru băut bursa prin speluncile din Hașdeu care atunci făceau crâjmele din gară să arate ca Ritz.

Pentru că anu’ I.

La un moment dat, a venit în camera noastră un vânzător de casete audio (hahahaaa, hahahahaaaa! Cu 3 luni înainte să pun și eu degetul pe ceea ce se cheamă Internet). Ucrainenii și-au cumpăra o casetă cu litere ca un scris pe un perete de biserică, și ne-am certat ca la ușa cortului pe casetofonul camerei (un Megatronsonic, sau ceva de genul – noi voiam să punem Ducu Berți). Într-un final, ca de obicei, slavii au câștigat bătălia (nu și războiul, că dupa aia i-am dat un bip lui Vladimir, și Crimeea țuști, înapoi în Mama Rusie!).

Cert e faptul că nu era suficient de iarnă pentru Ducu Berți, dar era vremea perfectă pentru formația Made in Ukraine. Și… băi, nu mă mai satur de ucrainenii ăștia! Așa că am zis că să vă dau și vouă, #freeukraine, harașo, harașo.

2 lovituri, dă-i și tu!