Pisica

Când auzi sunetul lemnelor crăpate de topor, pisica căscă, se întinse cât era ea de lungă şi ieşi de sub maşină. Îşi arcui coada şi porni la pas alergător, în umbra nopţii, către locul unde grătarăgiii se chinuiau să facă focul.

dsc01036_resize_resize_resize_resize_resize

Ştia că e rost de carne când oamenii fac grătar: cel puţin trei-patru ciozvârte, başca oase de pui, başca cârnat prăjit. Pentru asta însă trebuia să rabde cu stoicism tot felul de glume sadice, cu musafiri care se fac că o aruncă în jar, sau că îi taie capul cu toporul de bătut carnea. Sau că îi pun, ca atunci, o picătură de pălincă pe bot, sau mujdei, de a ţâjnit către cer ca Apollo din Cape Carnaveral. Altădată a trebuit să stea, lihnită de foame, vreo 2 ore cu porţia de carne la 1 metru distanţă fără să se poată atingă de ea pentru că unei musafire gravide i se făcuse de mângâiat pisici şi nu mai voia să o lase din braţe. După ce o muşcase ca să îi dea de înţeles că îi e foame, luase de la un musafir vigilent un picior în coaste care o trimise vreo 400 metri in aer şi o făcuse să-şi piardă una din cele 9 vieţi pisiceşti.

De data asta însă, oamenii nu mai păreau violenţi pentru că nu mai beau din păhărelele acelea mici licoarea incoloră ce o făcuse atunci, mai demult, să strănute 20 minute în şir. Nu făceau bancuri, şi îşi purtau conversaţiile cu voce normală, fără urlete şi chiote sau râsete; mai mult, focul se aprinse din prima! nu ca în alte dăţi când aştepta câte o oră. Şi asta nu era singura surpriză: oamenii care o mângâiau nu se mai făceau că îi ard mustăţile, spre disperarea gazdei, cu ţigările, pentru că oamenii nu mai fumau. Şi nici nu mai lătrau la ea, nu mai tropăiau agresiv, şi nu mai goleau fundul paharelor cu apă minerală către ea, zicând că-i fac duş cu balsam de pisici Borsec.

Erau aceeaşi oameni, dar mai trişti. O ignorau. Era atenţi numai la tigaia mare, pe care o puseră oftând la foc şi pe care adăugară, cu feţele înnourate, orez. Vine ea şi carnea, îşi zise mâţa urmărind cu privirea farfuriile cu mazăre, morcovi tăiaţi şi porumb din conservă care se deşertau peste fiertură, probabil că oamenii încearcă o nouă reţetă în seara asta. Cu carne, sigur, dar probabil că legumele trebuie fierte înainte; ăştia nu or mâncat în viaţa lor numa legume, le trebe carne, carne! Trebuie să vină carnea ca ziua după noapte şi cearta la ciclu. Ăştia fără carne sunt morţi.

Aşa că, văzând că trebuie să mai aştepte – deşi foamea o chinuia rău, mâţa se linse pe bot cu anticipaţie şi se frecă de vreo doi invitaţi, care o mângâiară absenţi şi o impinseră mai încolo, să nu îşi lepede blana în farfuria cu ardei. Mieună sonor, sări pe pervazul de lângă grill – ştia că arătând cât de atletică e ea va câştiga instant aprecierea celorlalţi; le căută privirea, se puse cuminte şi aparent dezinteresată lângă bolul cu sos de roşii, îşi linse lăbuţele. Şi aşteptă.

Într-un târziu, se întâmplă ceva care o lăsă de-a dreptul consternată: oamenii terminară de adăugat toate legumele, şi după ce mestecară ei ce mestecară în fiertura aia bună de hrănit oile constipate, luară tigaia uriaşă pe sus şi plecară cu ea în casă, fără să-i dea nimic să mănânce! Băga-mi-aş pixu-n grătarul lor de post, îşi zise mâţa, că parcă i-o apucat pe toţi boala vacii nebune de mănâncă numai verdeţuri, pfuy!

19 lovituri, dă-i și tu!