Este o după-amiază toridă de sfîrşit de vară.

Prietenii noştri buni ne-au chemat la ziua fetiţei lor, un îngeraş de copil, care împlineşte 4 ani minusculi. Suntem invitaţi la o petrecere la care micuţa va avea musafiri alţi 6-7 copii, iar noi adulţii vom sta în preajma lor ca să zicem ce drăguţi sunt, să îi lăudăm că merg în două sau patru labe sau să ne asigurăm că nu mănânca nisip de pe jos.


Dacă știi engleză și ai copii, probabil că aceste cuvinte te doare

Dat fiind ca eu şi cu prietena mea nu avem copii, probabil vom fi repartizaţi sau ne vom regrupa spontan în zona adulţilor care nu au copii. E o orânduire normală, deoarece noi nu putem participa activ la discuţiile despre Milupa, mucişori, dacă a facut nănică sau căcuță, dar nici nu putem avea o opinie dacă douaăsprezece kilograme e o greutate standard la 4 ani. A trecut mult de atunci, chiar nu îmi amintesc, iar pe ai mei nici nu mă gândesc să îi sun să aflu, că intra la bănuieli şi mă iau la întrebări.

Ehh, cu aceste gînduri în minte, intrăm în curtea locului de joacă unde micuţa îşi asteaptă invitaţii. Am venit printre primii, şi străbătem locul de joacă din curte, format din zone de nisip, unde copiii se pot juca cu nisip si lopăţele şi un tobogan viu colorat. La o primă vedere, am sentimentul că ceva nu e la locul lui, ca în filmele americane când eroul principal intră în casa unui suspect, simte ceva dubios dar nu poate să spună exact ce.

Ba da, ceva e totuşi în neregulă. Mi se pare cam murdărică zona asta.

OK, poate-s eu neexperimentat.

Intrăm într-o încăpere semi-întunecoasă şi ne întâmpină părinţii mini-sărbătoritei, cu care ne pupăm şi care ne conduc spre o zonă de canapele, care probabil va constitui epicentrul zonei adulţilor fără copii. Mă uit puţin în preajmă, şi văd ca această cameră se continuă cu o cameră de joacă fără lumină naturală, cu o mochetă verde cam nespălăţică, în care sunt distribuite un tobogan, un mini-castel şi o zona cu păturică. Îmi întorc privirea spre canapelele pe care stăm şi constat cu îngrijorare că sunt cam soioşele, ca şi cum mii de adulţi sau copii, greu de spus, ar fi scăpat mâncărică pe ele, sau pur şi simplu ar fi pus mânuţele jegoşele pe stofa canapelei. Ehh, oricum eu nu sunt foarte alarmat, mai sunt şi unele cluburi din Bucureşti care nu se omoară să fie curăţenia perfectă. Mă uit, totuşi, la prietena mea, care nu are deloc aceeaşi toleranţă la mizerie, şi care, dacă vede un fir de păr pe mochetă, se îmbracă într-un costum din acela de Bio-Hazard, îl ia cu o mănuşă medicinală şi îl duce la gunoi, pe care eu trebuie să-l duc, conform procedurii, în dimineaţa zilei urmatoare (cel târziu).

Ok, să revenim, mă uit la ea, şi văd acea expresie pe care o avea Scully când intra cu Mulder într-o casă în care bănuia că gazdele sunt nişte extratereştri deghizaţi în pământeni. Dar ceva îmi distrage atenţia: către noi vine o tânără domnişoară, se pare din personalul care se ocupă de cei mici, îmbrăcată în nişte pantaloni extrem de scurţi si mulaţi, iar în partea de sus cu un maieu alb, liber de orice sutien. OK, sunt intr-adevar jucărelele astea prin preajma care pot proba că suntem într-un loc de joacă, dar sigur am nimerit corect adresa? Adică, de ce s-ar îmbrăca ca la Hooters o domnişoară care se ocupă ca cei mici să nu-şi dea cu cuburile în cap sau sa construiască greşit un Duplo?

Domnişoara ni se adresează foarte amabil şi ne întreabă ce am vrea de băut. Eu cu tatăl fetiţei ne uităm miraţi unul la altul şi ne gândim că poate nici personalul de la locurile de joacă n-o mai fi cum a fost. Probabil acele doamne la 60-70 de ani s-or fi retras din activitate, lăsând loc acestei noi generaţii de hostesse, pardon, puericultoare de ultimă generaţie. Domnişoara ia comanda şi pleacă către o zonă care seamănă foarte mult cu un bar, poate un fost bar, poate că aici n-a fost dintotdeauna un loc de joacă, poate… mai bine mă opresc. Acolo, transmite comanada unei domnişoara cu o rochie lungă si mulată, cu bretele, şi la fel de lipsită de orice susținere în zona pieptului. Încep să cad pe gânduri: poate patronatul, care oferă copiilor locuri de joacă, a schimbat abordarea: nu le mai aduce tantici şi doamne severe, le aduce aceste barmaniţe/hostesse care să îi trateze mult mai direct şi mai călduros pe copii şi, mai ales, pe părinţii lor (şi nu mă refer la mămici). Copiii încep să curgă pe usă, lăsându-i pe părinţii lor în urmă, şi aleargă spre zona internă de joaca, din acea cameră fără lumină naturală şi cu o mochetă cam dubioşică.

Doi-trei adulţi, printre care şi tânara în pantaloni scurţi, le barează calea copiilor, îi ajută să se descalţe, după care îi asistă către obiectele de interes alese. Bineînteles, similar cu orice intersecţie din Bucureşti, copiii se înghesuie unul peste altul la urcarea pe tobogan, în timp ce unul singur, mai nedumerit, intră în castel pe o parte şi iese pe cealaltă.

În acest timp, îi intreb pe părinţi plin de curiozitate: și cum aţi găsit locul? ”Ni l-a recomandat cineva!”, zic ei, dar noi n-am mai fost niciodată aici. Şi pentru noi e o surpriză. Zona adulţilor fără copii se formează pe canapelele noastre, iar părinţii cu copii se regrupează la locurile de joacă de afară, unde fac schimb de experienţă legat de elementele primordiale ale vietii copiilor în primii ani de viaţă: somn, masă… soacră sau adorata bonă etc. Noi, ceilalţi, stăm de vorbă despre unde-am mai fost în concediu, că n-am mai făcut nimic anume în ultima vreme şi că s-a cam dus vara.

În mintea mea se conturează deja un plan de a mai sta vreo jumătate de ora – 45 de minute, după care să anunţ, cu părere de rău, că ne bucurăm mult de invitaţie, dar trebuie numaidecât să plecăm să ne întâlnim cu nişte prieteni cu care nu ne-am mai văzut de mult, foarte de mult. Planul merge perfect, părinţii mai stau de vorbă, mai merg pe la cei mici, mai solicită nişte suc sau bere la drăguţele puericultoare, iar eu şi prietena mea ne pregătim să ne fofilăm către ieşire. Dar, dintr-o dată, o hărmălaie imensă străbate ambele săli, iar grupul de copii ne blochează calea. Ce se intamplă? ma găndesc eu alarmat. Unul dintre copii, cârlionţat şi agitat, bate din palme şi ţopăie anarhic, strigând extatic: Vine Mikeeeeey! Planul nostru e întârziat cu încă douăzeci de minute, mă gândesc eu, descumpănit. Pe usă intră un băiat de vreo douăzeci de ani, foarte rotofei, îmbrăcat într-un costum de velur maro, în stilul Motanului Dănilă, dar mult ieşit din formă faţă de Dem Rădulescu în ’70, care le strigă copiilor „A venit Mickey să vă vadă!”

Mă uit mai atent şi văd că tânărul are un adevărat burtoi, şi deşi are o scufă pe cap cu urechiuşe şi nişte paie drept mustaţă, pare că e un pensionar tocmai ridicat din pat, îmbrăcat în acele pijamale de tip indispensabili, şi cu o zonă inghinală mai proeminentă ca la balerinii de la Opera.

Îmi vine să mă reped către cei mici şi să le pun mâinile la ochi ca să nu mai vadă ceva atât de bizar, ca protuberantul Mikey şi asistentele sale de la bar, sau măcar să îi conving să mai aştepte şaptesprezece-optsprezece ani ca să se ducă la Amsterdam, dacă ţin neapărat să vadă adulţi/adulte costumate bizar pe la petreceri.

Guest post de CezarB

PS de la Groparu: data viitoare-l chemi pe Băsescu, care-i pocnește pe copii în primele 4 minute; și scapi de chinurile unei aniversări de prunci garantat.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 6 comments

  1. Panfil Reply

    Apropozito: despre scandalul din USR, te-ai mai documentat?, ai o parere?, o noua viziune asupra clasei politice, oameni curati si neatarnati, un nou fel de a face politica(sanchi!)o smenozeala, ceva???
    Sunt foarte interesat de opinia ta de ‘telectual votant USR.
    Ah, si despre cele 556 randuri plagiate de Kovesi mai voiam sa discutam,si poate mai faci un film despre ipocrizia din Romania, ca despre tiganet ne-am cam saturat!

  2. Groparu Nemernic Reply

    @ Panfil: departe de a-i pune pe un piedestal pe careva. Da, Clotilde si sotul sau dau cu bota-n balta, da, Nicusor Dan a avut discurs anti-homosexuali, dar Emanuel Ungureanu, candidat de la Cluj, are o activitate sustinuta de cativa ani buni in ajutorul copiilor care fac dializa. Iar despre cei 4% plagiati de Kovesi – sa-i fie rusine, dar sa faca mai departe treabă acolo, la DNA!

  3. Panfil Reply

    @admin-vorbim de lucruri diferite.Eu ma refer la scandalul cu banii sorosisti, tu o arzi cu nu’s ce discurs homosexualist! Pe bune? Se vede ca urmaresti doar irealitatea tv si labe1!
    Despre baschetbalista,nu cred ca va mai face mult timp treaba -mare si mica in closetele DNA-c-o ejaculeaza noua administratie in secunda doi!

Leave a Reply to Panfil Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *