Pe trotinetă

Libertateeeee! Asta a strigat William Wallace pe eșafod, și englezii, în loc să-i dea o trotinetă, l-au tranșat acolo ca pe un clapon de supă.

Niște barbari și niște brexiteri, englezii ăștia.

Groparu și fiu-său se dădeau cu trotinetele lor de la Decathlon, activitate sinonimă, pentru noi, cu libertatea pentru care s-a jertfit însuși domnul Wallace.

Și, pe faleza Someșului, dăm peste o mega băltoacă în noroi, în orașul de 5 stele!

Fiu-meu se oprește imediat, că bălțile sunt pentru copii un magnet irezistibil, așa cum se poate vedea mai jos (există și un proverb, fiecare baltă-și așteaptă copilul care se va înmuia în ea).

Și-mi zice:
– Tati, îmi dai puțin trotineta ta?
– Da’ ce vrei cu ea?
– Mi-o trebe mie la ceva.

Facem rocada… al meu ia trotineta mea, începe s-o înmoaie prin zoaiele alea din baltă, o trântește de vreo 4-5 ori și răspândește stropi maronii prin tot Clujul, o mai plimbă prin fundul noroios… apoi vine la mine:
– Poftim, dă-mi trotineta înapoi.

Mă uit la el…
– Păi măi ficior! Nu mai bine mergi tu pe trotineta mea până acasă? Că ui ce v-ați noroit amândoi!
– Nu vreau, zice el.
– Păi de ce?
– E prea murdară.