Pe culmi nebănuite de nesimțire

– De un an de zile aștept clipa asta! îi zic cumnățelului meu, la ora 5 dimineața, în timp ce sorbeam cafeaua înainte să plec la pescuit.
– De un an?
– De un an. Lacul ăsta și Delta sunt locurile mele preferate de pescuit; și le vizitez adesea în mintea mea când am o ședință mai lungă, când sunt pe scaunul de dentist sau când mă ceartă nievasta; acolo e refugiul și sanctuarul meu și sunt fericit când evadez.
– Mno! zice cumnatul.
– Și, îți repet, de un an de-abia aștept să ajung aici. De un an. Nici măcar nu mai contează că nu prind nimic, așa cum mă lăudam ieri!


Biserică serioasă, caut prozeliți

Și… ziceți și voi dacă nu-i așa! Că e lac de munte unde prinzi pește sălbatic, cu apă limpede și – cel mai important – nu se plătește taxă, că e al  nimănui, și zici că e făcut special pentru zgârciți ca mine.

God, I miss this lake!

A post shared by Groparu (@groparu) on


Și… pornesc eu la 5 și 10 dimineața de la țară, dau gaz, bag mașina prin niște hârtoape de zici că eram la raliul Sebeș-Apoldu-de-Sus-Dakkar… parchez, scot arsenalul meu de pescar din care nu am ce face cu 94% din ce am, dar ”e bine să le am la mine”, iau cutii și sacoșe în dinți și sub braț și zburd până pe locul meu… și mă opresc descurajat, fac stânga-mprejur și mă duc spre alte părți ale belții…

…pentru că, pe locul meu pe care-l visasem de un an de zile, trona, măre, un ditamai căcălău, pus anume în mijlocul malului, să nu mai pescuiască nimeni pe locul ăla.

Și cred că era bolnav omul la ce ditamai balegă se bălegase, și-n ciuda repulsiei viscerale tot i-am trimis un gând frumos, gen să nu dea prea mulți bani șpagă la doctor când îl va trata de colonul ciuruit de niște negri într-o pușcărie federală.

Și sper să nu vă prindă postarea asta la mic dejun sau la alte mese ale zilei, că vouă chiar nu vă vreau răul.

9 lovituri, dă-i și tu!