Patzanie intamplata in studentie

V-am mai zis ca am fost sh io odata un studinte amarat sh vai de curu’ meu? Diferentza dintre vremile de atunci sh ziua de azi e numa’ ca nu mai is student.

Eram in anu I, mândru ca stau in caminu’ 16, desi mama (care de fapt e-o doamna) o plans cu lacrimi amare, ca cum sa-si lase ea odoru’ in asa cloacă? Mai ales ca asta insemna ca nu mai avea cum sa ma f*** la melodie, ca pe vremea aia nu erau celulare, sh cine avea celular era pui de Isarescu.

Boooon.

Sh ma prinde pe mine o vineri seara fara un ban in buzunar, fara nici un fel de papa, paine, lapte, conserve, niic! Nada de nada. Buzunarele plangeau, ca mai era in ele fix numa suficienti bani cat sa plec sambata acasa, unde era cald, bine, papa moca sh un pahar de vin cu Groparoiu, tata lu Gropu’. Da’ io dormisem de amiaza, si m-am trezit cu o foame din aia speciala, de camin; cine stie cum e nu poate sa nu isi aminteasca gustu’ ala de tzava de dush coclita pe care-l ai in gura, precum sh musuroiul de albine atomice africane care iti zumzaia in burta, de iti era sh jena de colege la seminaru’ de la 6 la 8 seara, ca grohaia stomahu’ de nu mai putea seminaristu sa isi tina sh el, bietu’, orele!

Mnoa. Deci papa ioc, bani ioc, foame – mare.

Mnoa. Sh sta Groparu’ incolacit de pat cum stau serpii boa cand le e foamea mai mare, si se gandeshte: ce e de facut? Sh isi ia inima-n dinti, si coboara Piezisha catre liceu’ Postei, sau cum ‘mniezau ii zice, ala de ii pe Motilor. Acolo, astia aveau cantina, da’ io nu aveam abonament, ca asa era pe atunci, nu se putea plati in regim de restaurant, adeca cum e azi in camine, nu ca pe vremea mea.

Sh intru in cantina – era vineri seara, pustiu peste tot, o seara d-aia de noiembrie, najpa-najpa! Sh ploua afara, sh mie foamea imi bubuia in timpane, ui asa facea: zdroiiiiing!!! zdroooinnnngg!!! Sh desi imi venea sa ma catzar peste tanti aia bucatareasa si sa ii pup picioarele sh sa i le spal cu parul meu, numa’ sa-mi deie sh mie un coltz de pita, eram calm. Calm-calm, sh analizam instinctiv o stratagema despre care stiam ca nu are nici o sansa de izbanda; da’ asa cum tigru’ infometat sta zile in sir la izvor, ca stie ca pe-acolo vin caprioarele sa isi stinga setea (ca asa am auzit, ca caprioarele nu beau bere!), asa stateam si eu, si cu o masca cat se poate de amabila ma indrept catre tanti aia de serviciu.

– Sar’na, zic eu, zambind Humphrey Bogart-ian.
– Buna seara, zice tanti, deja suspicioasa.
– Ce mancare aveti? o intreb.
– Paste fainoase cu varza, zice tanti, cu juma de gura. Ce dreq vrea asta?
– Preferatele mele, zic io, gandindu-ma ca trebe sa ii arat la stomac poze cu friptura ca sa bag in gura asa o naclaiala. Puneti-mi o portie, va rog, zic io, scotand portofelu’ gol-golutz, ca urla saracia in el, si prefacandu-ma ca caut printre bancnote.
– Aveti bon la cantina? Zice tanti, fara sa miste un muschi. Stia ea ca de la lichelele astea de studenti care nici macar n-au accent clujean te poti astepta la ce e mai rau.
– Nu, zic eu, da’ nu-i problema, ca platesc.
– Nu se poate plati, zice tanti, cu aceasi masca de gheatza.

Foamea mea deja se preschimbase in 4 kile de cobalt scufundat in acid cianhidric; daca as fi avut in fatza mea un iaz cat Rosia Montana plin cu zama de orice fel (preferabil de burta), l-as fi secat cat numeri pana la 4 in japoneza, cu tot cu timpul care iti trebe sa cauti pe net cum se numara pana la 4 in japoneza.

– Cum nu se poate plati? zic eu, cuprins de “mirare”. Dar am bani, aici, numai putin,…
– Se plateste la caserie, zice tanti.
– Bun! zic eu. Perfect! Unde e caseria?
– E inchisa acuma! (era 8 fara 10 seara de vineri…)
– No, zic io, ce pacat, sh atata-mi era de foame…
– …
– Mnoa, dati-i pace, zic eu, lasati ca vin luni, si-mi fac abonament! Buna seara, zic.
– Buna seara, zice sh tanti.
– Weekend placut, mai zic eu, neclintindu-ma.
– Multumesc la fel, zice tanti.
– Sanatate, mai zic eu. Si ma fac ca plec, fac un pas dureros, in timp ce foamea mea deja ma strangea de gat sh ma sufoca pe la branhii, mai fac un pas calvaric, si ma intorc la tanti, care nici macar nu se miscase, finca se astepta la manevra asta.
– Tanti, zic eu.
– Da! zice ea, si cred ca stia cuvant cu cuvant fraza de 7 cuvinte pe care urma sa o zic, cu un calm cadaveric.
Nu aveti cumva o portie in plus? zic eu. Amu-i amu, zic io, sa o vad io ca zice nu! Cantina era goala, eram numa’ noi doi.
– Ba da, zice ea, sh zambeshte, io zambesc sh incerc sa nu pufnesc in râs, imi pune o piramida de taitei cu varza intr-o farfuie d-aia veeeche, sh mi-o inmaneaza.
– Multumesc frumos, zic eu, ma duc la cea mai din colţ masă şi incep sa infulec, sh inghit ca un lup hamseit, si mananc, si imi cufund fatza in movila aia de taitei  cu varza, si cand gura mi-e plina prizez cu nasu’, sh ma bucur de deliciile acelei mancari de armata cum nu m-am bucurat in viatza mea de tzukini sh de surimi sh de queue de boeuf si de sauce de biere sh de dreq stie ce am mai papat io in viatza asta!

Sh am tot zis ca merg odata cu o sticla de cola sh neshte alune la tanti aia, da’ inca nu am avut coraju’; da’ oricum donatia asta e prioritara in planul meu pe termen mediu.

32 lovituri, dă-i și tu!