Păţanie la BRD

BRD, recte banca la care nievasta are ratele. Că io, când am luat-o, am luat-o cu tot cu datorii! Că şi ea de-aia s-o măritat cu mine, că se săturase să-şi ducă ratele singură, plus că dacă era singură nu avea pe cine cicăli, şi din cauza asta o păşteau nişte depresii severe.

Aşa că în ziua aia de rate mă duc la bancomat, scot banii de rată, fug la la schimb valutar, schimb în euro, după care cer chitanţa (şi mă uit la schimbătoarele valutare cu suspiciune, de parcă mi-ar da numai bancnote contrafăcute, şi le cer să-mi dea cât mai mărunt, şi verific fiecare bancnotă în parte, şi-n spatele meu lumea de la coadă vociferează, şi io mă răstesc la ei, că alfel mă pasc nişte depresii severe) şi fug la bancă.

Tura asta eram cu colegul Adi. Care nu se rabdă şi se uită dubios prin sedul BRD din Cluj, ăla mare din piaţa Unirii. Şi ce-mi vede? O gaşcă de peşti înotau plictisiţi printr-un acvariu măreţ, care sfida criza. Era acolo tot raionul de peşte de la Real, da’ mult mai de soi.

– Vă plac peştii? îl întreabă bodyguardul de bancă, cu chef de vorbă, pe colegul Ady, care mă aştepta pe mine.
– Da, zice colegul Ady.

Cum să nu-ţi placă! Că erau de toate culorile, chiar şi portocalii – deşi se ştie bine că peştii portocalii îs cei mai înjuraţi la ora actuală în România.

– Până şi delegaţia franceză i-o apreciat când or venit aici, zice bodyguardul de bancă.
– Aveţi şi peştişori din ăia aurii, văd! zice colegul Adi.
– Avem, dară, zice bodyguardul.

Parcă erau ai lui, aşa era de mândru.

– Şi… îs din ăia care îndeplinesc dorinţe?
– Da! zice bodyguardul. Da’ să aveţi de grijă, mai zice bodyguardul. Că ăla care îndeplineşte dorinţele e cam surd de felul lui.

Drăguţ, că ne-am râs.

34 lovituri, dă-i și tu!