Parfum de femeie

Era odată, dragi cititori, un cuplu. Care, aşa cum se întâmplă uneori, s-a cam destrămat: el locuia într-un alt oraş, ca şi ea.

Şi amândoi, după divorţ, şi-au văzut de viaţă recuplându-se în oraşul propriu. Cu cine s-a nimerit.

Şi după ce a trecut ceva vreme, el nu a mai putut. De regulă, după divorţuri d-astea, masculii sunt cei mai căcăcioşi; femeile, ale naibii, aşa de bine se ascund, de zici că le este mai bine singure, şi chiar le este!

Şi el îi scrie ei, înnebunit, după vreo 3 ani: Tu! îi zice. Io mă cac pe mine după tine, nu mai pot. Eşti lumina soarelui cerului vieţii mele! Fără tine nu sunt om, te aiurez nopţile, râd şi plâng după tine, tu! Tu, io, unu, m-am hotărât: vin la tine, la Cluj, să te cer. Am zis! Mă copkile, zice fata; nu stai tu mai bine pe curu’ tău? Nu şi nu, zice el, că io viu să te cer! Şi stau şi 2 zile în faţa apartamentului tău, în frig şi măzăriche, dacă trebe, până mă primeşti.

No – zice fata – haide, dară. Plm.

Şi vine.

Şi masculii, uneori, îs jmekeri; că ştiu că dacă le trebe o feliuţă de păsărică, nu te arunci ca prostu’ la nevăstuică, din prima. Intri în casă, mai o papa, mai un vin, mai un “hai să stăm un pic în pat!” şi alte alea. Şi numai apoi… deci… o iei în braţe, o mângâi pe păr şi pupici mici la început, serioşi mai apoi, că de! E fain să te joci de-a animalul cu două spinări, şi treaba trebe făcută cum trebe (noi, masculii, ştim trebile astea din clasa a doua).

Aşa că peţitorul nostru vine la fată acasă, de pe drum, de departe; pune inelul la îndemână, să-l aibe lângă el când va îngenunchea; şi cere frumos voie să tragă un duş, că era d-ăla curăţel. Şi apoi gătesc oamenii ceva împreună, după cum am zis, o sticlă de vin, ajung în pătuc, “să se uite la un film!” El, bag samă, plănuia că urmează să facă treaba aia care începe cu litera F, şi apoi îi va înmâna cutiuţa roşie, cu şaibă de aur cu diamant, cu genunchiul jos, ca un cavaler de Kakăsburg. Ea, oarecum, s-ar fi lăsat iubită, dar se tot gândea cum să îi refuze cererea frumuşel, fără să-l dărâme. El ştia că va fi refuzat, dar trebuia să încerce!

Şi urmează momentul adevărului. Un pupic ici-colo, o mânuţă în decolteu, un mozolit de urechiuşă dulce, o adulmecare de gâţi de domnişoară faină. Se mută atenţia la un pupat pe buric, se revine la pupat gâtlej de domnişoară, la adulmecat păr. Hmmmm. Ceva nu era cum trebe!

Şi dintr-o dată – pauză. Şi el înghite în sec:

– Ţi-ai schimbat mirosul!

Ea tace. Trecuseră, oricum, trei ani de la ultima – ştiţi voi ce – dintre ei. Ea nu se putea mirosi, că nu îţi poţi mirosi propriul tău miros decât atunci când puţi! Şi era şi ea din aia curăţică. El repetă, cu durere în glas:

– Ţi-ai schimbat mirosul!!

Pauză stânjenitoare.

– Nu pot să cred, ţi-ai schimbat mirosul!!! spune masculul, aproape cu lacrimi în glas. Ţi-ai schimbat mirosul!!!!!

În seara aceea nu au mai făcut nimic, au dormit fiecare de celălalt capăt al patului, iar a doua zi el şi-a luat primul tren către oraşul lui, unde a şi plecat fără să mai ia vreodată legătura cu ea.

40 lovituri, dă-i și tu!