Parcheaz-o, ba, acolo, ca n-are nimic
Doi puştani cu freze de gogoşar, Opel mai vechiuţ.
Intră pe contrasens, că se grăbeau, şi mai şi merg vreo 50 de metri, că oricum era liber, nu venea nici o maşină din faţă. După care frezele de gogoşar îşi parchează caroseria în faţa cooperativei unde Groparu îşi rupe coatele şi uneori minţile, blocând şi sensul de mers, şi pe colejii care eventual doresc să iasă, să plece şi ei acasă, la mamele şi copilele lor.
Şi nu o parchează băieţii bine, ies din maşină grăbiţi să-şi rezolve probemele, că – jbeng! – dau nas în nas cu maşina Poliţiei, care venea regulamentar pe ştrase.
Poliţaiul opreşte şi face introducerile, cu fraza cea mai împământenită din vocabularul poliţailor – cel puţin la Cluuuj, atunci când te prind cu o boroboaţă:
- No, da’… unde vă grăbiţi?
După care trage pe stânga.
Urmarea: frezele de gogoşar dau fuga fuguţa să discute cu chipiul, se cocoşează la geamul maşinii cu girofar, aud replica “înţelegeţi şi dumneavoastră…”, după care numai scrâşnet de pix pe carnetul de amenzi. Bag samă că poliţaiul n-o înţeles, că aşa-s poliţaii.
Am vrut să merg la ei să-i întreb la care păr stilist îşi fac frezele, da’ am zis că deja sunt suficient de amărâţi ca să-i mai persiflez şi eu.

1funny pranks
la 25 August 2010 at 21:44
E trist cati prosti is in tara asta ….
2Ionut
la 25 August 2010 at 21:51
da e poza cu zoom de ce asa rezolutie mica? nici nu li se vede freza
3Ramses3
la 25 August 2010 at 22:02
cel mai mult imi pare rau de tine ca ti-o blocat-o
4Groparu
la 25 August 2010 at 22:05
@ Ionut: Dupa aia va prindeati ca am exagerat, nu aveau chiar freza de gogosar, ci de conopida.
5Adi Dragoș
la 25 August 2010 at 22:14
nu, serios, fără freză poza îi degeaba
6ardeleanu'
la 25 August 2010 at 22:19
Auz Gropare, nu știi cum să ne spui că ai BMW Z?
7manu
la 25 August 2010 at 22:32
Tu vrei sa ne zici ca ti-ai cumparat masina decapotabila?!
8Kilroy
la 25 August 2010 at 22:54
Sa vina sa o parcheze in craiova. pot sa o lase chiar in mijlocul strazii, ca nu ii amendeaza nimeni
9Ion a lu' Ion
la 26 August 2010 at 7:55
In sfarsit, o imortalizare autentica a pozitiei ghiocel…
10Dan Ciulea
la 26 August 2010 at 7:58
no’ lasa ca nu’i bai, o mai bagat ceva bani la oala sparta a bugetului de stat…si oricum, presupun ca primisera ceva bani de prin tari straine cu porumbelu’ ala galben, ca aia ii o banca..nu?
11One leg man
la 26 August 2010 at 8:42
Gropare… intr-o zi o sa ti se infunde. O sa te iei de viata unui cetitor Clujean, fara stirea ta. habia astept comentariile
12Shmen
la 26 August 2010 at 8:55
Cat ma bucura treaba asta, asa le trebuie
13scorpio
la 26 August 2010 at 9:26
inca mai exista politisti care chiar scriu cu pixul o amenda si nu se bucura la o ,,ciuguleala”?? a,da..am uitat..suntem in cluj,clujul e in alta tara…
14anouk
la 26 August 2010 at 9:40
AHA, deci acolo lucrezi!!!! Ai niste colege la receptie, sa-ti traiasca. Pacat ca esti proaspat casatorit, altfel iti explicam ce sa le faci, de cate ori, si in ce pozitie. Nu poti parca (regulamentar) masina pt 5 minute acolo unde e acum masina politiei, fara sa zbiere si sa-l trimita pe portar sa te gonesca. Desi era 7 seara, si l-am intrebat, sincer uimit, pentru cine pastreaza goale locurile alea de parcare la ora aia??? A fost o intrebare retorica, pana la urma…
15mihai
la 26 August 2010 at 9:54
Masina de politie cu numere de Bucuresti? Si Bmw-ul cu numar de bucuresti? Esti sigur ca se intampla in Cluj?
16Groparu
la 26 August 2010 at 10:03
@ anouk: apai nu, ma, ca la parter, unde o parcat Garcea, e alta firma.
Si se schimba firmele tot la 3 luni, ca e criza!
17Serginho
la 26 August 2010 at 10:32
de-ar fi pus avarile poate ar fi avut o sansa…
18Everlast
la 26 August 2010 at 11:01
@ mihai
de leasing ai auzit ?! esti sigur ca ai habar ce se-ntampla in romania ? esti sigur ca nu esti boc?
19Ionut
la 26 August 2010 at 12:02
conopida, gogosar, tot un drac, bine ca nu era freza de strut!
)
20Mary Jane
la 26 August 2010 at 12:28
Intreb si eu ca prostu (ma rog, proasta): da’ asta e in cipariu, ca atata de cunoscuta mi-e cladirea si nu pot sa-mi fac harta mentala?
21Groparu
la 26 August 2010 at 12:43
@ Mary Jane: Nup. In Cluj avem mai multe cladiri verzi.
22silvy
la 26 August 2010 at 14:19
Domnu`, domnu`, nu se vede freza! Nu tineti numai pentru d`neavoastra.
23IO
la 26 August 2010 at 15:16
Gropare,
Baga cu ceata peste BMW, ca iei bataie de la sotul proprietarei
24politia blogurilor
la 26 August 2010 at 15:28
A zis careva de freza de curcan?:D
25Cony
la 26 August 2010 at 15:30
N-am sa-ti spun ca nu se vad frezele alora, ca deja ai auzit asta de prea multe ori. Ma mira insa ca politistii au dat amenda si nu s-au gandit la propriul buzunar. Ca sa nu mai zic ca melteni d-astia care parcheaza aiurea si se mira de ce nu e bine si ce are lumea cu ei cand se grabesc sunt mai peste tot. Avem o tara minunata ! Pacat ca e locuita…
26ba_laura
la 26 August 2010 at 18:28
in cazul de fata eu tin cu militzistii
ca eu conduc cu mult talent un brotac furibund din ala mic de-aproape-l iei la subsioara … si cum ii el mai scurtut si ocupa mai putin loc in parcare … vesnic am cate-un bemeve dintr-asta de melteni in noada care ma blocheza la mantinela, probabil pe considerentu’ ca-i pot sari ca sa ma duc acasa….
27carbonaru
la 26 August 2010 at 20:02
Nu stiu daca imi permiti un link, dar asta le spuneau : http://www.carbon14.ro/2010/05/15/dic%c8%9bionar-de-conversa%c8%9bie-poli%c8%9bist-fraier/
28tac'su
la 26 August 2010 at 21:27
Mai sa fie! Sa se fi reincarnat Eliot Ness in vr-un sef de echipa la politia din Cluj si sa-si facut acolo o noua brigada de “The Untouchables” care sa reziste la ispite acum pe criza?
29Sinzi
la 27 August 2010 at 2:47
eu ma distrez inchipuindu-mi doar ce-ar putea sa fie alea…freze de gogosar
30simi
la 27 August 2010 at 12:55
La naiba! Mi-au luat-o inainte, tocmai vroiam sa-l deconspir pe Groparu care se da roman sarac si cinstit pe blog si IRL o arde in roadstere scumpe.
31Iepurasul Isteric
la 29 August 2010 at 14:46
se grabeau si na, time is money, asa ca o amenda nu e o problema, au economisit timp
)
32Claudiu
la 29 August 2010 at 15:31
Pentru sens unic parcă e suspendarea permisului, nu?
33john
la 29 August 2010 at 21:23
“Vrem sa vedem freza” strigara-n cor cu totii
34Mihai
la 10 September 2010 at 12:46
@Iepurasul Isteric: Pai n-au economisit timp ca dureaza pana se scrie un proces verbal mai ales daca e completat de politist.