Tocmai s-a încheiat ceea ce am putea numi o vară suedeză

Prima zi de muncă după concediu! Deci vă daţi seama ce deprimat şi sandilău eram, cum ar spune domnul acela cu pereţii casei construiţi în jurul unor picturi valoroase.

Vorbeam cu o colegă suedeză care tocmai se întorsese din concediul ăla al lor de o lună, o fucking lună, Doamne, vreau și eu în Suedia!

Și încep profesionist, prin învăluire, că doară n-oi începe cu atac direct după o lună, o fucking lună de concediu (Doamne, vreau și eu în Suedia! Oare am mai zis?)
God dag, hur mår du, ce mai faci.
– Bine.
Suedezii sunt mereu extrem de eficienți, nu se bagă în discuții de complezență, pentru că sunt ineficiente şi le strică lumea lor perfectă.
– Cum e vremea la voi? nu se lasă balcanicul de mine.
– A, e nasol: e cald, soare… 37 de grade!
– Da? zic. Păi trimiteţi şi la noi nişte soare.


Şi-un Volvo!

– De ce?
– Păi la noi e jale, plouă întruna, în fiecare zi! N-am mai văzut soarele de 2 luni întregi.

În secunda doi numa’ ce-o aud cum îmi zice, nordica de ea:
– CE FAAAAAAIN…!

No ziceţi şi voi!

9 lovituri, dă-i și tu!

N-ați cerut, dar vă dau: sfaturi de viață de la Groparu

Într-o vreme, soru-mea (și sora altora, că e soră medicală) din Jermanica lucra pentru o firmă care se ocupa de bătrânei, ziși și seniori.


Germania! Totul e perfect, minunat și nici nu sunt chiar așa mulți români

Mergea soru-mea (și a lor) la ei acasă, le dădea injecții și pilule, mai stătea cu ei un sfert de oră să le asculte ofurile, că nimeni nu-i vizita (da, uimitor, nici Jermanica nu e perfectă la nivel de relații inter-umane), și apoi mergea mai departe la următorul.

Ca-n viață.

Și, printre pacienții ei, era și un nene care fusese ceva patron de ceva – cafenea, pizzerie, ceva de genul. Și, ajuns la vârsta la care nu mai putea să se ocupe de afacere, dăduse cu firma de gard; căci nu ești patron adevărat dacă nu îngropi măcar un business.

Și or venit toate ANAF-urile nemțești și i-or pus poprire pe avuție și el o zis gata, bag picioarele, plec la azil, că și așa n-am pe nimeni, să-și ia Fiscul ce vrea în contul datoriilor.

Și soru-mea, în timp ce agenții fiscului îi tot confiscau lucruri de tot felul, l-o întrebat:
– Mein Herr, dar sunteți OK? Că ăștia vă răvășesc tot avutul.

Neamțul n-avea nici o treabă, râdea și glumea cu evaluatorii, și i-o zis soru-mii verde-n față:
– Ăștia pot să-mi ia ce vor ei, absolut tot; dar concediile, concediile nu mi le vor lua niciodată.

Cam așa e și-n viață, dragi cititori; că banii se fac greu și dispar extrem, extrem de ușor, orice ai face; și cu noi în groape nu luăm decât amintiri frumoase, că pe alea urâte faceți și voi cumva să le eliminați din sistem, hai, curaj.

Și, pe sistemul ăsta, Groparu mai pleacă o săptămână în concediu, tura asta-n Grecia, că acolo-l târăște nievasta și nu este chip de zis nu, că ordinul nu se discută. Și ce mai contează că nu mai are Groparu zile de concediu, că-și ia fără plată, și tot se duce.


Poza e din Cipru. N-ați zice, așa-i?

Și iată lecția de viață, dacă ați citit până aici: un an fără concediu fără plată e un an pierdut. Mă puteți și cita cu chestia asta, că cui îi mai pasă de copyright în țara asta.

Ne recitim peste vreo 8-9 zile, sau câte-or fi, că mi-i lene să calculez, fiți cuminți și nu mai inhalați lacrimogene de la jăndari!

6 lovituri, dă-i și tu!

Chef de cântat

– Toată lumea în poziții, am chef de cântat!
– Pfuay, Gropare, iară începi să ragi?
Șarap, indifelilor! Chitara la mine și o bere rece pentru cântăreț, presto.
– Da’ ziceai că nu mai cânți, că nu mai ai voce, că nu ai mai cântat de mult…
– Aia o fost atunci! Și acum e acum, dacă nu mă-nșel, răspunde Groparu cu una din frazele lui favorite din Lock, Stock and Two Smoking Barrels. Plus că azi avem oaspeți de seamă, de la Cimișoara, da? Hai, dați chitara încoace… bun, toată lumea știe versurile?
– Normal, cine nu știe Emeric Imre…

– Dar știți și… versurile speciale?
– Da, mă, șe știu și pe alea.
– Na bun, un… doi… trei… și…

Și toată gașca se porni să urle, spre disperarea colegilor de etaj, ca apucații, de râdea sârbul de tremura carnea pe el:

Și te iubeeesc cu Mile și cu groaaaazăăă…

Azi e ziua lui, ar fi făcut iarăși 18 ani și ne-ar fi îngropat în bere dacă ar mai fi fost cu noi… La Mulți Ani, uriașule, mai ții minte, Crivățe, ce chef am băgat la Hotel Athos, în Cluj, de era să ne deie ăia afară cu Poliția? :)))))))))


Poză. Din altă eră, de la altă petrecere

2 lovituri, dă-i și tu!

Dialogul lui George Soros cu asasinii lui Liviu Dragnea

– Domnul Soros vă aşteaptă, zise secretara celebrului miliardar sorosist. Poftiţi, vă conduc.

Îşi ridică trupul zvelt de pe scaunul bătut în cristale Swarovski, îi lăsă pe cei patru asasini albanezi musulmani evrei să-i scaneze trupul perfect şi îi îndrumă către uşa grea de stejar tibetan care se dechise larg în faţa ei, lăsând să se întrevadă biroul plin de diamante al celui mai puternic om al PLANETEI.

În halat smart-casual, Georgy savura o cohibă cu aromă de cireşe sălbatice şi sorbea un Glenlivet vechi de 4000 de ani.
– Poftiţi, intraţi! îi îndemnă cu generozitate miliardarul şi le înmână fiecăruia un sac de lingouri de iridium în semn de bun venit.
– Să trăiţi, domnu Grig, să trăiţi, salutări lu’ doamna… îngăimă cel mai răsărit dintre asasinii îmbrăcaţi în geci negre de piele.
– Haideţi, băieţi, îndrăzniţi. Ştiţi cu toţii ce aveţi de făcut, nu?
– Sigur, domnu’ Soros! Recapitulăm: aterizăm în Bucureşti, evităm taxiurile din Otopeni, ne cazăm la hotel, apoi urmărim prin capitala României mirosul de dinţi strâcaţi până găsim ţinta – mustăciosul cu moacă de ţărănete şi cu BMW cu ITP-ul expirat. Provocăm o busculadă, apoi golim încărcătoarele de MP5 Navy în el, cu grijă să nu-i lovim amanta şi căţeluşa prim-ministru, apoi ne luăm tălpăşiţa şi uităm că ne-am întâlnit vreodată!
– Bravo, băieţi, bravo! Profesionişti, aşa-mi place. Când termin de implementat noua ordine mondială, am să vă dau fiecăruia o provincie din Ungaria plină de refugiaţi, să o guvernaţi cum vă place vouă. Mult succes! Grijă mare cu teleormăneanul, este alunecos ca o năpârcă, ‘tu-le mama lor de cavaleri ai dreptăţii şi ai luminii, cum îmi scapă ei mie de fiecare dată. Mi-au scăpat ei Erdogan şi Viktor Orban, dar Liviu nu-mi mai scapă!

După un an, la telefon:
– Păi ce făcurăţi, măi băieţi? Unde e capul lui Dragnea, aşa cum ne-a fost învoiala?
– Să trăiţi, domnu’ miliardar malefic, uitaţi… am urmat planul întocmai, am ajuns la Bucureşti, am umblat până am ajuns lângă ţintă… şi apoi băieţii s-au lăsat păgubaşi, domnu’ George! Au zis că-şi bagă picioarele în ea misiune, mai bine se întorc înapoi la jefuit bătrâne în Elveţia…
– Păi cum aşa, măi băieţi? Cum ne-a fost învoiala, ce naiba s-a întâmplat?
– Domnu’ Soros, de fiecare dată când ne-am apropiat de Liviu Dragnea, dom’ne, e imposibil de stat, pute acolo a măsele stricate cale de-un kilometru… e imposibil, ne-am pus cârlige de rufe pe nas… am încercat cu măşti de gaze pe faţă, cu puşti cu lunetă… cu bazooka… am chemat suport aerian cu napalm… degeaba! Unul din băieţi şi-a pierdut vederea de la putoare, altul a făcut epilepsie… eu am dezvoltat o agorafobie de Doamne feri, iar al patrulea nu mai vrea să iasă din baie, nici nu ştiu din ce trăieşte…
– Păi cum aşa…
– Domnu Soros, cu drag v-am fi ajutat, dar uite, nu se poate… eu, sincer, nu mai vreau nici măcar s-aud de România, e dezastru ţara asta… ia spuneţi şi dvs., ce popor e ăsta, domnu’ Soros?
– Păi ce popor să fie? Poporul ales! E temelia noului Ierusalim, fundaţia Noii Orânduiri!!!!!
– Las-o-ncolo că măcăne, domnu’ Soros, pe cine prosteşti dumneata… ce popor ales e ăla care vrea să dea muie unei asemenea guri? Zi şi dumneatale, ăştia-s nebuni de legat, vezi gura aia şi tu o ţii încontinuu cu muie Dragnea… eu mai bine plec la papuaşi şi la canibali, domn’ne, că ăsta-i popor de perverşi cum nici pe Dark Web nu găseşti… hai, domnu Soros, uită numărul meu, să nu mă mai suni cu din estea, lasă-mă să trăiesc, că-s vai de mama mea…

4 lovituri, dă-i și tu!

Doamna Carmen Dan, ascultă la Groparu cum se face

Doamna Carmen Dan, complemente, tot ce vă doriţi.

Am citit pe telefon sâmbătă la ora 4 dimineața, în 11 august, ce măgării s-au făcut în seara zilei de 10 august, și atâta de tare m-am enervat că mi-a zburat somnul, doamna Carmen, și eram în concediu, da? Şi nu e bine, doamna Carmen, să-i strici vacanţa contribuabilului.


Măcar am prins în dimineaţa aceea un răsărit de soare de excepție

Doamna Carmen, uitați, m-am gândit să vă ajut cumva, cu un sfat, cu o vorbă bună, că se vede că sunteți aproape mult mai dăncilă decât Veorica: nu e bine cu violenţă, doamna Carmen. (more…)

13 lovituri, dă-i și tu!

Am aşteptat 8 ani momentul ăsta

Când mi-am adus aminte, am ieşit din casă desculţ şi gâfâind, cu privirile rătăcite, ca un apucat.

Am luat săpuţa mică ferm în mâna dreaptă ca pe ciocanul lui Thor şi am scanat repede grădina până am identificat ghiveciul, cu precizie de rachetă balistică americană de la Desevelu’. Astă-primăvară, în ghiveciul ăsta depozitasem cu religiozitate toate lighioanele pămânului pe care le-am găsit săpând grădina: râme şi paraziţi şi larve de gândaci de mai şi tăt ce mai mănâncă Bear Grylls ca apucatul la TV.

Şi le-am şi plantat un smoc de iarbă, să aibă de mâncare rădăcini delicioase, şi am şi udat ghiveciul de fiecare dată, să nu moară micile jivine de sete.

Acum, însă, le sosise momentul.

De ce, vă veţi întreba voi, şi pe bună dreptate, dragi cititori, de ce aş face eu asta? Oare mă pregătesc de filmat scene de supravieţuire? Îmi fac insectar şi râmar şi viermar şi gândăcar? Le folosesc pentru vrăjile mele satanice cu care atrag unicii atât de preţioşi pe site? Doresc să o sperii pe soacră-mea, o femeie atâta de încercată de ginerele ei blogger, când vine aici?

Nu, nici gând, dragii mei. Jivinuţele mi le trebuie pentru că plec în Deltă.


ŢÂNŢARI! ţânţariţânţariţânţariţânţariţânţariţânţariţânţariţânţariţânţariţânţari

La expediţia noastră religioasă de pescuială.

Cu un musafir surpriză: fiu-meu cel Gropărel, aflat la prima lui expediţie de acest tip.


Şi pe care sper să-l fi virusat iremediabil cu acest virus

După cum vă spuneam, am aşteptat 8 ani după acest moment.

Şi-mi doresc din sufleţel să iasă bine şi să ne distrăm, că anul ăsta mai încet cu şpriţurile şi pălincile, Gropare.

Nu va fi singur: vom fi doi tătici-elicopter, exasperaţi de năzdrăvanii nostri, că nu e uşor să fii părinte anii ăştia, la câte cărţi şi MBA-uri de parenting există; dar, cu ajutorul Celui de Sus şi ai Ştimei Bălţilor, vom reuşi! Şi aşa n-am prea prins noi peşte prin Deltă anii trecuţi, iar anul ăstamai e şi prohibiţie, şi cu ceva trebuia să ne umplem şi noi timpul.

Ne vedem peste două săptămâni; şi, ce să vă zic, dacă vă păleşte dorul de blogger, apăi desfaceţi un vin răcoros şi citiţi cel mai vast interviu luat vreodată mie, sub semnătura celui mai blând cuplu de moldoveni basarabeni din lume, pre numele lor Albu; sau puteţi auzi chiar bâlbâieli profesioniste, la  interviul dat pentru podcastul lui meseriaşul de Katai.

Să ne recitim cu bine-sănătoşi în două săptămâni!

PS: Iar despre jivinuţele cele drăguţe, dacă vă interesează drepturile târâtoarelor, apăi aflaţi că… mno, sub ghiveci înflorise ditamai colonia de furnici obraznice, care s-or înfruptat ca la Ritz din proteina gratis pusă la dispoziţie toată vara de blogger; deci şi anul ăsta tot cu cucuruz dăm la somn şi ştiucă în încercările noastre disperate de a nu împuţina fauna ihtiologică a celui mai tânăr pământ al ţării.

 

13 lovituri, dă-i și tu!

Un anunț imobiliar care te duce cu mintea la sex

Voi cum vă destindeți când nu sunteți pe PornHub? Lăsați-mă să ghicesc: cumpărați proprietăți imobiliare! Este? Băi, este? Hai, nu mă duceți cu zăhărelul, că nu ține.

De aici.

Firește, ați putea spune că modul incognito de pe Chrome nu e numai pentru pornache, ci și pentru a nu fi prinși de aparatul de represiune pesedist atunci când comentăm împotriva lor pe interneți, dar azi nu o dăm în politică, că începe Untold, și chiar sunt curios câte tricouri cu mesage împotriva PSD vom vedea – știți voi ce fel de mesaje, nu mai detaliez.

9 lovituri, dă-i și tu!