Trei gafe cu Jean Francois Duclos

Jean Francois Duclos era lectoru’ francez de la Litere. Un soi de Domnu’ Trandafir.

Era tip de treaba. Avea 29 de ani, sh colegele mele erau moarte dupa el. Ca sa te placa studentele, trebe numa’ sa fii tinar si timid. Si sa le predai. Stiu, finca si pe mine m-or iubit studentele cand predam. Unele asa de mult, ca nici acuma nu-mi raspund la salut pe strada.

Io ii eram prekin bun (desi vorbeam franceza aproape exclusiv cu mainile), normal, doara imparteam povara de sex symbol cu nenea. Si am mai si avut curajul nebun de anu’ I sa il scot la bere dupa curs.

Ei bine, si finca inca de cand eram student amarit si vai de natia mea in anu’ I aveam mania de a trece pragul de batrinete dintre ani anesteziat cu votca eftina, si inconjurat de oameni care ma dispretuiesc, mi-am chemat toata sectia de engleza la cheful de ziua mea. Si la cererea publicului l-am chemat si pe Jean Francois. Care Jean Francois nu a binevoit sa isi faca aparitia. Rezonul – “am adormit fara scapare pe la 9 seara!”

Dar finca Jean Francois era baiat finutz, mi-o adus o sticloantza de vin luni, ca sa isi indulceasca scuzele. Asa ca i-am promis ca aia o vom bea impreuna. Promisiune pe care am uitat-o in momentul in care am ajuns cu sticloantza la camin si un palier intreg a inceput sa saliveze din abundentza, si am decis sa o sacrificam ca pe un fond nerambursabil. Asa ca – ca sa ma scot – i-am zis lu nenea din Languedoc ca il chem la mine la camin sa papam ceva si sa bem vin de casa. La care domnu’ imi zice ba, Gropare, da’ io is cu girlfriendu’ meu care e american si o venit sa ma vaza in Cluj, poci pentru ca sa vin cu ea? Sh io am zis “the more, the merrier!” in franceza, sh am tzajnit acasica sa ii fac lu nenea si lu tanti papa.

Amu, astia care ati stat in 14 stiti ce greu se punea labutza pe un ochi de aragaz la oficiu. Si io aveam planuri mari pentru cuplu franco-american: tocanitza de ceapa, mamaliga si chiftele. Dupa ce m-am luptat din greu, am reusit. Atata numa ca tocanitza de ceapa nu s-o fiert indeajuns si cam pisca ochii, mamaliga s-o prins pe fund si avea gust de peste, iar chiftelele or iesit doar ce erau ele cu adevarat: carne tocata din fabricatie si prajita cu ceapa. Da’ nu era stress, ca pe atunci mancam orice. Si si acuma. Numa sa aibe alcool.

Si – pe la 9 si 15 minute seara fix – se aude o bataie timida in usa caminului. Gospodaru’ de mine tzajneste la usa, pe care o si deschide cu un zambet larg si cu mana dreapta, si ii saluta pe Francois si prekina-sa.

Gafa nr. 1.
Jean Francois, fiind baiat subtire, avea cu el inca o sticloantza de vin si o sticla de apa minerala pentru consum intern, apa al carei nume nu am de gand sa il scriu, ca dupa aia zicetz ca fac reclama la Izvorul Minunilor. Dar clar ca prima mea reactie a fost: “Ba, Jeane, ba, proz esti! Asta nu e apa minerala, ma! Asta e sifon, ma! Sa nu mai dai banii pe asa ceva…”

Gara nr. 2.
Insfac sticla de vin din manutza omului, ca sa imi treaca jena ca disconsiderasem cadou’ omului. Caut in disperare un tirbuson pe care stiam ca nu il aveam. Tot la disperare o tzajnesc prin camin sa caut un tirbushon pe care stiam cu sigurantza ca nu il avea nimeni, ca erau vremuri grele, hai! nu se bea decat vin la badoc de plastic, din melasa, nu vin la sticla cu dop de pluta, tot din melasa. Urmare a esecului sa descopar un asemenea instrument demn de Homo Sapiens Diluvialis, ca un roman ce sunt, ce fac? Improvizez! Iau lingura de lemn plina de mamaliga, si ii infig cu putere coada pe gatul sticlei, sa bag dopu inauntru, ca in afara nu il puteam baga. Jean tinea cu amandoua cracile de gatul sticlei. Si cum impingeam eu si el tinea, zborsht!!!!! crapa gatul sticlei in 8934 de tzandari, pica un crihan zdravan de mamaliga intarita in vin si il si tai la manutza pe delicatul lector francez. Care lesina cand vede sange.

Amu, nu puteam arunca bunatate de vin numa finca cazuse neshte mamaliga in el. Si cioburi de sticla, care cica perforeaza burtile. Asa ca am filtrat vinoasele printr-un servetel de nas putin folosit, cu miros de menta. Si toata seara am baut vin romanesc cu sange de francez cu mamaliga din malai unguresc si aroma de servetel de nas tot unguresc. Cred ca le-a placut, finca s-or strambat de placere.

Gafa nr. 3.
(stiu ca nu se pune punct dupa titlu, da’ io-s mai jmeker)
Deci, papam, astia refuza politicos sa mai bage sub nas dupa primele trei dumicaturi – cica nu le era foame, tocmai mancasera – si ne apucam sa discutam. Nu, gafa asta nu am facut-o cand am ras de accentul lui cand vorbea engleza (cine a auzit francezi vorbind engleza, stie despre ce vorbesc!), si nici cand i-am intrebat daca au de gand sa se marite unu cu alta si daca e OK ca Frantza s-a predat in al doilea razboi mondial si ca de ce au francezii ce au cu americanii si ca vinurile franceze is zero in comparatie cu vinurile noastre din melasa sh pastile contraceptive sh ca n-s putea trai niciodata in Franta sau America si ca francezii is perfizi si increzuti si americanii neste inculti si ca de ce franceza suna gay si ca daca e adevarat ca frantuzoaicele is neste flusturatice si ca de ce toti starletii de cinema francezi is la fel de sau si mai urati ca Belmondo. Nu. Gafa a fost cand le-am zis bancu ala fara perdea. Cu Oedip. Oedip, no! Ala a lu’ Laius, a lu’ Cadmus, si a lu’ Iocasta, aia de-o tinea in palat. Si no! Bancu e vechi, ca intra Oedip intr-un bar si zice la baieti “Hello, guyz!”, si baietii ii zice “Hello, motherf^*&%$!”

4 minute mai tarziu eram singur, gandindu-ma ca sloganurile revolutiei franceze “Céapé, mamaligué, chiftelé” nu mai sunt ce erau odata. Bag sama ca daca ii dadeam sa pape melci si broaste era mai bine!!!

7 lovituri, dă-i și tu!

Ceai re-laxativ

 Ciai

Eram in anu’ I de fuckultate. Proaspat cazat in caminu’ 16, cea mai WTC cladire din tata chestia aia la care americanii ii zic campus si noi ii spunem Hajdeu, ca se urca greu, pute ca un penteleu si e batrana ca Dejeu.

Dumnezeul studentilor, intr-o clipita de buna dispozitie (bag sama ca era dupa fo 3-4 beri bagate supt nas prin Niko), s-a impiedicat deasupra Romaniei, si din sacul cu daruri mi-or tat cazut sh loc in camin, si prima masina de ocazie ca student neplatita, si – si mai si, semn ca Atotputernicul era chiar in toate foarte bune – o amarata de bursa studenteasca, ce s-a oprit tocma in dreptul numelui meu pe lista. Supt mine – inca o persoana, chiar gajica (din pacate, numa’ pe lista sub mine) amandoi fericiti ca, din toti prostii sectiei, noi mai eram si platiti de prostii de contribuabili ai proastei de Romania.

Ei bine, “pe vremea mea” se statea la coada dupa bursa. Se statea vreo 2 ore. Si era noiembrie, si studentii atrageau burnitza. Si tat ploua si mazarikia peste noi, si degeaba ne inghesuiam ca in autobuz, ca eram numa palton frecat pe palton. Da’ pe toti ne incalzea caloriferul gandului ca punem labutzele pe imensa suma de 400.000 lei, ce mai, o mica avere in anii aia de glorie ai guvernului Vacaroiu! Kilu de lapte era mai ieftin ca berea, da berea nu-ti dadea gaze, numa iti presa vezica, de-ti trebuia batiscaf sa supravietuiesti acolo, daca erai parazit, parol!

Si normal ca stateam cu cine altu’ decat dragutzu’ de Mitroa sa ÎMI iau bursa ca sa ÎI fac cinste, in virtutea unui mecanism logic foarte complicat, care functiona dupa principiile “ai intrat la faculta, dai de baut”;  “ai loc in camin, dai de baut”; “e marti, dai de baut”; “iei bursa, dai de baut!” Si dupa ce m-am tot frecat de paltoanele unor domnisoare dragutze si foarte feminine din Basarabia care deja imi suradeau bovin, m-am trezit stapanul comorii – bursa pe doua luni, ca asa se dadeau pe vremea aia, se statea la coada si se primea retroactiv. Cand nu mai razbeam numarandu-i, pune laba pe mine un grizzly, de am si crezut ca ii peshtele din Tighina a lu’ tantile alea – noroc ca era Flaviu, flamand ca un urs, insetat ca un peshte si fara chef de glume. “Ba, zice, fii antena: da mie banii sa ti-i tin, ca tu esti prost si ii baji in pokere; si de ei cumparam un pui si o sticla de vin, si merem la gajica-mea sa facem o friptura, si iti dam si tie!”

Puiul si vinul se cumpara, in tzara mea, de la Alimentara; asha ca purcedem spre un asemenea stabiliment si intram cu tupeu de bijnitzar inauntru. Inauntru – doua domnisoare, una urata si grasa, alta urata si slaba. Coshuri, ochelari, halat soios cu sange inchegat, paine servita direct cu mana. Coc cu fire de par rebele, presupun cu lindeni, ureche innegrita. Scurmat in nas si taiat parizer cu aceeasi manutza, dat rest o lama Orbit sau o caramea. “Formula As” sub tejghea. Tot tacamu. Da’ tinere si cu chef de ras.
Incep:
– Puiutz!
-??
– Puiutz!!!
Se hlizeshte, si chiar rade.
– Imi dai?
– Ce sa-ti dau?
– Pai ce poti primi de la un puiutz?
Iara rade, de parca is Stan si Bran.
– Hai, ca am planuri mari, zic io.
– Ce planuri, icneshte domnisoara.
– Vreau sa iau ce-mi dai tu si sa il pun sa faca sex cu o sticla. Serios.
Se uita intrebatoare la mine. Ii explic:
– Mai puiutz, iau puiul si il fac la cuptior cu o sticla bagata-n intrarea de sub spate. Iese bestial. Se rumeneshte si ramane carnea cu crusta si totusi moale. Clar ca nu are ce iesi rau daca e vorba de chestii bagate in maruntaie.
Amandoo rade.
– Si pe noi nu ne inviti?
– Cum sa nu, zic, sa vezi ce puiutz o sa am! E bestial, v-ar place, zic io, facand cu ochiu ca imi intrase o musca, fix in mijlocu’ lunii noiembrie, intre iris, stelute si bastonase.
Deja eram servit cu o felie de parizer si o maslina din partea casei. Aia mai grasa isi ascundea firele rebele supt boneta.
Mai vin doi pensionari sa isi ia parizer, pleaca. Noi ne lom o bere si ne asezam la masutza din inauntru si sorbim. Pe-ndelete. Din bursa mea. Ursus verde.
Intra o babojnitza preistorica. “Mama mea, zice una dintre ele, mama, uite, ei sunt studenti!” Venerabila doamna vrea sa ne pice la picioare sa ne spele picioarele cu parul ei, dar o oprim la timp. Glumeste cu noi.

Terminam berea, si merem sa platim. Flaviu scoate portofelu LUI cu bursa MEA si le lasa ciubuc gras. Cand scotea mai abitir bancnotele de hartie, aluneca un pliculetz. Pe asta il podideshte rasul de o si facut baloane pe nas si imi arata: “Ceai Laxativ”. Pe asta il constipau tigarile si berea, si statea cate un deceniu la buda. Vad plicul si clar ca rad si io si le aratam si lor. Tipele, pe spate de extaz:
– Ceai relaxativ??? Cum e asta?
– Te relaxeaza, zice Flaviu,  cu fatza de sculptura.
– Cum te relaxeaza???
– Bine, zice sfantul din vitraliu, te asezi… si te relaxezi de n-ai nici o treaba! E pentru sesiune, zice el, dandu-si seama rapid de potentialul fazei. E de la mama, care e medic ginecolog, si care m-a invatzat tot ce stiu.
– Vai ce fain de voi, zice tanti, ca va puteti relaxa band ceai, zice, ca aici la noi la servici e atata stress… ghe numa!
Flaviu si-a asezat ochii stramb si a judecat drept. Oricum ajung in iad, se gandeshte, oricum. Orice as mai face de acuma incolo. Nu mai am scapare. Si atunci s-a exprimat cum se exprima porcu’ ala care intra vara in beserica pentru ca podelele de lemn ii tzin racoare, si de fericire se caca langa altar.
– Fetelor, zice el, uite ce e. Asta e un ceai foarte scump, luat pe reteta.

Si facu o pauza. Strategica.

– Vi-l dau voua. Va rog sa-l primiti. E foarte bun.
– Nu, ca nu ne trebe…. lasa, poate iti trebe tie, mai ales daca e scump.
– Fetelor, zice Flaviu, si le fixeaza ca un boa care ataca un pui de caprioara. Mai incerca o data sa reziste tentatiei, dar Flaviu nu poate niciodata sa reziste tentatiei. Nici eu.

Si mai face o pauza.

– Va rog. Din partea noastra.

Si tace din gura. Si o mai si inchide.

Linistea cobori ca o mantie a inserarii peste borcanele de mustar. In puterea incremenirii, auzeam cum se strange membrana necomestibila a parizerului peste tubul rozaliu, si cum se deshidrateaza maslinele turcesti. Dintr-o data, telemeaua nu mai vorbea cu icrele de crap, iar sticlele de bere Ursus verde priveau undeva, in zare, spre pesmet.

In mintea negustoreselor se dadea o batalie surda. Si muta. Si retardata. Intr-un final apoteotic, privirea heruvimica a Flaviului le-a indemnat spre catehism. Nu se refuza darul unui crestin. Nu. Asa ceva nu. Batalia din capul lor lua sfarsit.

– Dar il beti aici, si acum, zice Flaviu, subtilizand prospectul pliculetului. Credeti-ma. E foarte bun la gust. Santalul de portocale rosii de Sicilia o sa vi se para apa de la robinet.

Stam si ne uitam teleghidati cum domnisoarele umplu un ibric cu apa, si zburda ca niste iele in spate (niciodata nu am stiut ce se intampla acolo unde scrie “Accesul Interzis”). Auzim un aragaz ca isi da drumu cu un oftat, si un chibrit cum scapara. E gata. Pliculetul nu mai are scapare.

Am mai stat in magazin numai pana cand i-au dat si batranei sa bea, si tanti a baut prelung, ca afara era frig, si ceaiul era cald. Si bun. Noi am refuzat, politicos. Fetele au topit doua linguritze de zahar in cana si s-au suparat una pe alta ca una a baut mai mult decat cealalta. Noi ne-am luat puiul si sticla de vin si am plecat cu promisiunea de a reveni, convinsi ca Dumnezeu va trimite o masina sa ne calce peste mainile care au dat si gura care a mintit. Inca o asteptam sa vina si in ziua de azi.

In seara aceea am papat cel mai bun pui facut pe sticla din viatza mea. Si ii multumesc lui Flaviu ca mi-a dat si mie. Ca asa m-am ales si eu cu ceva din bursa mea, ca restul banilor nu i-am mai vazut nici in ziua de azi. Presupun ca or sa vina odata cu mashina aia. Da’ l-am batut la table pe Flaviu si pedeapsa a fost sa mearga a doua zi la magazin sa vada daca tipele nu erau cumva in concediu medical. Dar nu s-a mai dus. Presupun ca va merge dupa ce ne va calca masina aia.

O lovitură, dă-i și tu!

From the series: “Yesterday, I couldn’t spell ‘educated’. Now I are it!”

Kitty

A fost odata o domnisoara. Care domnisoara avea blog. Care domnisoara avea si prieteni care stie engleza. Care domnisoara stia si ea engleza, la un nivel decent, de alfel. Care domnisoara avea si vreo 16 milieoane ROL in poseta si o camera digitala, nu pentru placeri digitale, ci pentru facut poze digitale, aflata intr-o poseta analoaga dintr-o camera cu 4 paretzi, la fel de analoaga.

Intr-o buna zi pe cand dormea au napadit-o hotii. Nu, nu guvernantii, hotii de buzunare. Sau de apartamente. Sau de camere din camere. Si i-au furat tot ce au putut. Daca i-au facut mai mult decat atat, asta decide-ti dv.s din blogu-l dse-i.

PS: for reference only,

– rub = 1.a. To subject to the action of something that moves back and forth with friction and pressure. b. To cause to move along a surface with friction and pressure, adeca – a freca;

– rob = 1. Law. To take property from (a person or persons) illegally by using or threatening to use violence or force; commit robbery upon. 2. To take valuable or desired articles unlawfully from: rob a bank, adeca a fura.

3 lovituri, dă-i și tu!

Baba si marketingul la romani

Umbla vorba prin targ ca noi, romanii, nu vom fi niciodata bogati. Ca pentru a fi bogat, trebuie sa fii comerciant, finca de acolo pica banu’, ori noi, noi suntem doar o natie de agricultori. In afara de scos un buchet de flori si un cos de rosii la poarta, in strada, nu stim sa facem comert. Cel mai elocvent exemplu in acest caz sunt hipermarketurile lanturilor internationale de retail, care vin in Romania… sa vanda produse romanesti. Si isi fac si un titlu de glorie din asta. “Venim la voi in tzara, beeey, loserilor, sa va vindem voua produsele pe care tot voi le faceti!”

Problema marketingului romanesc nu e o problema de fond, ci una de adresare. Carui segment de piata se adreseaza intermediarul (tigan sau rroman) care vinde legume in piatza, care cumpara strugurii cu 8.000 lei de la tarani si ti-i vinde cu un euro jumate? Cand cumperi de la ei, iti vine sa le dai cu legatura de morcovi in cap sh sa le-o bagi in cur. Chiar daca iti face cel mai discount mare, te simti jecmanit. Sh il urasti. De moarte il urashti. Finca nu stie sa se faca placut. Si te plangi ca de-amu iti cumperi cumparaturile numa de la Kaufland, ca ai vazut tu, intr-o reclama, ca au numa legume pruaspete, tot din Turcia si Macedonia. “Io nu le mai bag bani in buzunar la samsarii astia, sa-i ia dreq!”

Oare chiar asa sa fie?

A trebuit sa imi golesc portofelul in piatza ca sa imi dau seama de varful se sulita al marketingului romanesc. Marketing invatzat nu pe bancile scolii, la traininguri, team-buildinguri de dumineca sau la ASE, ISE, nu in piatza, ca negociatorii turci de talie internationala din bazar – ci la coada sapei (ceteshte mai jos).

<Pauza publicitara/>

Batranica.

Exact.

Batranica e arma secreta a marketingului romanesc. De ce zic asta? Finca vreau sa imi aratati VOI pe cineva care sa aibe inima sa refuze o batranica de la tzara de la care vrea sa cumpere NUMAI oua si de la care pleaca cu:
morcovi,
ceapa,
zacusca,
lapte,
nuci,
mere,
telemea,
ridichi negre,
frunze de patrunjel si telina,
hrean,
catina,
struguri,
slanina,
baitzuri pentru incaltaminte
un lacat chinezesc fara cheie
o mulineta din Vietnam cu rulmentu’ spart
o pereche de pantaloni scurti, dar patatzi cu ulei de motor
o pasta de dinti inceputa
adidashi “Uluslararasi”, unul verde, altul din piele de animal roz cu verde
ciorapi
zarzavat de ciorbe
doua mileuri
patru pungi albastre de-un leu cu 10.000 bucata
un volum de poezii de un poet anonim rus, netradus
gogoshar
sireturi pentru intreaga familie
un casetofon “Ponasonic”
hrean
o coada de coasa lucrata manual, la strung
aceeasi miere ca la Billa, da’ mai scumpa
un set intreg de ace de gamalie
gulii
sandale de plaja de dama
un metru patrat de mocheta
un spray Axe
un Kalashnikov de jucarie, cu luminitze
o carcasa de Nokia 5110, desi am Motorola C385
o pereche de cizme de guma, usor dezlipite
o icoana cu Iisus, cu leduri, fara baterii
un kil de turta dulce
un Playboy din 2002
ridichi albe
polen
o consola de jocuri cu caseta, cu joystick-ul rupt
o husa de telefon, decolorata si coapta de soare

Daca vroia, batranica ne-ar fi bagat in UE din 1991. Dar n-a vrut, ca n-a intrebat-o nimeni. Si e si saraca si bolnava.

2 lovituri, dă-i și tu!

Filtru de apa Euro 4

Filtru

Mie imi place despre MLM*-uri.

In primu’ rand ca respect oamenii care incearca sa se foloseasca de cercul de prieteni ca sa faca bani. Prietenii mei se folosesc de mine numai ca sa-si produca bere si dureri de cap, a doua zi. Si sa aiba de la cine cere bani imprumutzi. Si pe prietenii mei ii respect.

In al doilea rand, respect oamenii care incearca se ridice financiar nivelul prietenilor lor. Prietenii mei nu is asha. Ei nu se incearca sa ma ajute cu nimic, dimpotriva. Prietenii mei, cand or aflat ca mi-am cumparat garsoniera, or zis fie: “A, interesant. Ba, sa vezi ce-am patit pe troleibuz…”, sau “Aha. Io niciodata nu cred ca-mi iau garsoniera, io vreau sa-mi iau direct casa, ca nu se renteaza alfel!” Si, cel mai tare (invariabil, aceeasi reactie): “Cand dai de baut?”, in nici un caz “Te pot ajuta cu ceva?”

In al treilea rand, imi plac oamenii care mai cred cu disperare ca daca isi fixeaza un tzel in viatza cu o data limita, tzelu’ ala se va si implini negreshit. Asta respect cel mai mult. Io nici macar nu am curajul sa imi fixez ca tzinta a carierei sa prind autobuzul 30 la ora 9 fara 20, sa ajung si eu ca botezatii la 9 la serviciu.

Dar insa, am avut o experientza ciudata cu un MLM-eu. O tipesa, de fapt, fata faina de alfel, da’ care tinea mortis sa intru si io in bijnitz, la recomandarea unui fost coleg de facultate care stia ca vorbesc multe sh imbarlig femei, de preferintza grase si singure si si bete. Dar in fine. Stabilim o intalnire sh ne intalnim la un suc.

– Trebe sa traim sanatos, nu-i asa? incepe d-ra.
– Da, zic eu, tragand adanc din tigare si sufland fumul pe ea. Imi cer scuze 2 secunde mai tazriu, nu is kiar asha de nesimtit.
– Cata apa bei pe zi? ma intreaba, direct, cu o privire de peste mort.
– Cam… puii mei, zic io. Dimineatza cand ma arde stomacu’ de la bere beau sh 2 kile de suc.
– Nu suc, zice, apa. Stii cate toxine sunt in suc? intreaba ea, luand o gura de Cola.
– Cum sa nu, zic io, da mi-i sete. Da’ sa stii ca io am grija sa compensez. Astia de la serviciu dau apa minerala gratis, si ma imbuib.
– Da, zice ea, dar asta nu e foarte bine.
– Ba, zic io, ca mai duc si acasa si economisesc aproape 8.000 ROL pe zi, zic eu tragand din tigare. Cand te invit la o apa plata?
– Nu de asta, zice ea, eschivand cu arta al doilea shumuiog de fum trimis inspre ochii ei. Dar stii ca poti face calculi.
– Pai tocmai asa mi-am calculat io, zic, 8.000 ROL X 365 zile pe an = 2.920.000 ROL, care inseamna o groaza de bere.
– Nu calcule, mai, zice ea, calculi. Renali.
– A, zic io, pai d-aia cumpar bere, ca sa spal rinichii.
– Interesant, zice ea. Dar nu faci decat sa creezi o problema care poate scapa de sub control. Tu stii ca trebuie sa bei 2 kile de apa pe zi?
– Aha, zic eu, si m-apuc de meditat. Finca gandesc repede, continuu imediat:
– Si beduinii cata apa bea?
– Cine?
– Beduinii, zic io. Aia de umbla prin desert sh se calaresc cu camilele. Aia n-are cum sa bea 2 kile de apa pe zi. Cu aia ce ne facem?
– …
– Vezi? zic io.
– Da, zice ea, dar noi trebuie sa ne vedem de viatza noastra. Uite, zice ea. Si scoate o brosura din aia lucioasa, cu urechi de magar. Uite-te un pic aici la beneficii.

Si se apuca Groparu sa scaneze pajinile. Da. Filtru de apa care retine intemperii sh mozoale sh polipi sh namoale.

– Dar asta nu face bine, zic io. Ca apa fara namol nu are nush ce puii mei de argile care e benefice la intestinu’ gros, unde se formeaza cacatu’. Sh daca nu se mai formeaza cacatu’ e mare bai, zic eu, ca te umpli de cacat si mori sau ajungi ziarist la Antena3.
– Nu-i adevarat, zice ea, shefa mea de la MLM e doftor. O dat sa mance apa filtrata sh nefiltrata la matza ei, sh matza o stiut sa bea apa din aia nefiltrata, ca e mai sanatoasa.
– Intotdeauna am zis ca matzele is neshte animale facute sa iti faca in ciuda.
– Very funny, zice ea, tragandu-mi o privire de Polu Nord, varianta cu crivatz. Dar sa stii ca dupa un an de la folosire shefa mea o scos filtru de apa, si avea peste o juma de kil numa’ depuneri.
– Ce bine ca ne integram in UE, zic io, ca or sa fie astia obligati sa schimbe conductele si sa ne si dea apa mai curata, ca asa e Directiva Consiliului, zic io.
– Crezi? Si cum ramane cu sanatatea noastra pana atunci?
– Ne-o tinem cu bere, zic io. Apropos. Un filtru de bere nu ai? Glumesc, glumesc. Numa atata vreau sa te rog intrebandu-te. Cat coasta asa un filtru?
– Da, zie ea, da. Ai facut vreodata un calcul cat dai pe apa minerala pe un an de zile?
– O secunda si iti spun, zic io. Daca la firma am apa minerala, inseamna caaa… intr-un an dau… 0 (zero) lei, 0 (zero) bani.
– Da, zice ea, dar daca nu mai lucrezi la firma?
– Da, zic eu, dar daca mai lucrez?
– Oricum nimic nu e sigur pe lumea asta, decat moartea, impozitele si filtrul meu de apa. M-ai intrebat cat costa. Sa stii ca nici nu costa mult, zice ea.
– Depinde ce intelegi prin mult, zic eu.
– E, o nimica toata. 42.000.000 ROL.
– E moca, zic eu. 42.000.000 ROL. Da stii ca il ai pe viatza.
– Da, zice ea, filtrul anual costa 8.000.000 ROL.
– Tare, zic eu. 8.000.000 ROL : 18.000 ROL cat e o sticloantza de doo kile de apa rezulta 444 de sticle de 2 kile pe an. Insamna 2 kile de apa minerala pe zi. Si mai si raman aproape o suta de sticle pentru pretenii mei betivani. Sa ne dregem cand ne saturam de atata bere pura.
– Nu gandeshti bine, zice ea.
– E! zic io. Nu-mi spui nimica nou. Da’ chiar nu-mi convine sa cumpar asa un filtru pentru colegii mei de apartament, ca io oricum is toata ziua plecat sh nu pot umbla prin orash cu ditamai filtru de 5 kile in straitza.
– Sa stii ca mai devreme sau mai tarziu vei ajunge la concluzia mea, zice ea.
– Draga mea, zic, daca aveam 42.000.000 ROL ma insuram de mult. O ceream pe Metaxa in casatorie sh stiam o treaba.
– Tu nu-ti dai seama ca apa de la robinet are aceeasi componenta chimica cu apa din WC?
– S-orbesc, zic, apa asta cu doi atomi de hidrogeni si unul de oxigen e kiar nesimtita! Dar stii ce e cel mai socant? zic. Pana si nesimtitii aia de pa Marte cica beau aceeasi molecula de apa, cu aceeasi compozitie ciudata: doi atomi de hidrogen si una de oxigen, cum zice ungurii. E fascinant Discovery Civilisations.

As fi vrut sincer sa o ajut pe fata. Mai ales finca anul trecut mi-o si urat LMA de ziua mea, ca cica asha trebe, ca trebe mentinut contactu’ cu clientii, si mie imi place cand primesc mesaje gen “cu ocazia zilei de nastere, iti urez din inima bla blea buek”. Dar bag de sama ca destinele noastre nu s-au intrepatruns nici de data asta, ca daca se intrepatrundeau i-as fi cumparat filtru ca sa ii filtrez ce iasa de-acolo dinauntru cand se rupe apa, si i-as fi dat sa bea.

________________________________________________________
*pentru ingineri: Multi Level Marketing

3 lovituri, dă-i și tu!

Femeii

Femeii

Lui Emil Brumaru

Sunt creştin, nu sunt păgân,
Dar tot am sa te muşc de sân,
Şi-am să-l gust şi-am să-l răscoc
Rotund ca un poloboc
Înspicat de-un sfârc maro
Vişiniu-negru caro;
Rotunjimea-i exemplară
Am să o sărut cu-o nară
Şi cu gura-nfometată
Mai mult lungă decât lată
Sforăind de-anticipaţie
Am s-o mozolesc cu graţie!
Perişorii dintre sâni
Se vor revolta, păgâni,
Încercând aşa,-ntr-o doară
Să inţepe a mea nară!
Puful am sa ţi-l ridic
Într-un fel cum nu-mi explic
Dar cu briză de vulcan
Ieşita din trestie de Pan
Îl voi adormi pe dată
Cu o pofta imbătată
De atata bogaţie
Dată mie, dată mie!
Scoborându-mă la vale
Mai acolo, catre poale
Iscoding a tale coapse
Pocănind tot din sinapse
Descoperi-voi regatul
Unde trebuie palatul.
Caci palatul gurii mele
Caută grave belele
Cu miros de adormeală
Drog curat de toropeală
Drog stârnit de-mbratişare
Tot mai strânsă şi mai tare.
Dup-o vreme, mai târziu
Cand nu pot să mă mai ţiu
Febrile mâini şi amprente
Or sa vrea sa te dezmierde
Recreîndu-te intreagă
Mică Evă, toată goală.
Cu şoapte, blestem şi cânt
Trupul am sa ti-l descânt
Cu limba l-oi dezmierda
Sa nu fii a altuia!

O lovitură, dă-i și tu!

Cel mai caine de roman pana la moarte II si dincolo de ea

La Radu

Stateam si ma gandeam cine ar merita titlul de cel mai mare roman, si am ajuns, dupa o indelungata cearta cu trei sticle de bere, la acelasi raspuns consensual: Dumnezeu.

Dumnezeu e cel mai mare roman care este. Inca nu e roman, pentru ca inca nu are cetatenie romana, dar daca vorbeste bine limba eu propun sa i-o dam. Nu va fi nevoie sa se insoare cu o romanca, pentru ca Dumnezeu e celibatar, si astfel ramane o femeie in plus de iubit pentru noi, lesbienii. Dumnezeu e mai tare ca Nicolae Gutza pentru ca asta din urma are numai trei palate, si Dumnezeu are un univers intreg. Dumnezeu uneste mai multi romani decat a unit Mihai Viteazu: din 22 milioane, jumate se unesc cu cealalta jumatate aproape saptamanal sau chiar mai des, nu numa o singura data in istorie. Dumnezeu nici nu e fustangiu ca regele Carol al II-lea. Nici nu e neamt, ca restul regilor Romaniei, si asta deja e un mare plus. Desi e legionar ca Mircea Eliade (are doar la legiuni de ingeri…), nu face Yoga, nu fumeaza si nu a emigrat in Americaca ca savantul nostru – plus ca Biblia bate “Istoria Religiilor” la capitolul best seller. Desi are El ce are cu evreii, nu i-o imbarcat in vaguane pentru vite sa ii trimita sa adulmece gaz, ca Antonescu – cel mult i-o trimis de-a lela prin desert si i-o cazat in singura pata de teren din zona unde nu se gasea petrol. Cu sigurantza a domnit mai multi ani decat a domnit Stefan cel Mare si Sfant, si fiul Sau a fost mai tare ca Petru Rares. Si nici nu s-o batut cu turcii, pentru ca dupa 400 de ani sa faca cu ei trafic cu blugi, guma Turbo si treninguri Sergio Tacchini.

Is aproape sigur ca nimeni nu il confunda cu Constantin Brancoveanu, ca pe Brancusi, si daca i s-ar vinde la licitatie vreo opera de-a Sa, cum ar fi Nicoleta Luciu, s-ar lua un pret mai bun decat pe “D-ra Pogany”. Este mai bun decat Nadia Comaneci prin singurul fapt ca nu e femeie (sau e?) Plus ca, daca Dumnezeu nu vroia, Cuza nu mai ajungea domnitor, pe cand Cuza putea sa tot faca opozitie, ca Dumnezeu tot presedintele lumii ramanea. Cat despre Mihai Eminescu, Dumnezeu nu merge la bordel.

Mai am ceva dubii despre Becali, dar tot nu-mi vine a crede ca e mai tare decat Dumnezeu. Da’ apropos, voi ati auzit de Richard Wumbrandt?

2 lovituri, dă-i și tu!

La pescuit

Peste

Dom’ne, deci la pescuit trebe sa mergi pregatit, nu gluma.

In primu rand, peshtele nu trage daca nu esti nitel abtiguit. Te poti afuma cu ce vrei – bere, vin, sau, daca e frig, cu tarie. De asemenea, se stie ca pestii nu se dezonoreaza pe ei, pe familiile si pe imparatu’ lor lasandu-se prinsi de nefumatori.

Toti pescarii de pe balta dau la momeli misterioase. Cand esti pe balta nu-ti spune nimeni la ce da. “La ce dai?” “A, la ce am, la minursjtehska”, se zice, ultimul cuvant rostit in mandibula, cu mana scarpinandu-si barba. “La ce???” “La tjrukleswegrasmdfee”, se raspunde, de data asta cu cealalta mana in nas, mormaind, si intorcand brusc ochii catre bambina (cand am fost ultima data la pescuit, o venit un pustan sa ne ceara imprumut o bambina. I-am spus ca nu avem, mai ales ca nici nu stiam ce e aia), semn ca discutia a luat sfarsit. Tu nu te lasi: “Si ai prins ceva?” “A, slab… slab!” Si degeaba mai stai, discutia s-a incheiat.

Cand vine nenea cu cainii sa ia taxele, raspunsul e acelasi: uite, acum 5 minute am venit. Pai da, da’ 300.000 e pe zi de dimineatza pana seara. Deja e ora 12, deci jumatate din ziua de pescuit s-a dus, uite, va dau 100.000 si nu-mi traba chitantza, sanatate multa!

Cand prinzi primul peste, il injuri si il arunci in punga cu obida. Nu e ca in “Batranul si marea”, in care moshnegila trateaza pestele cu respect, ca pe egalul lui, ca toreadorul pe taurul pe care urmeaza sa il intzapa. “Ai luat ceva?”, sar repede coekipierii care aud pleoshcait, ca se zbate peshtele, saracu! “Da-l in pizda ma-sii, ca asta e de gradinitza!” – asta chiar daca peshtanu’ e de un kil shi. Daca e mai mare de 4 kile, atunci te enerveaza la culme ca trebe sa il oboseshti 10 minute pana sa il scoti. Si cand il scoti, urli: “Pula me, ca asta o sa puta a mâl!!! Si i-am si speriat pe ceilaiti, de nu mai prind nimic azi!”

Daca e liniste, trebe sa pui manele. Daca face altu galagie, urli la el “Ba, aici esti la pescuit! Inchide zgomotu!” Daca ai scaun, pescarii comenteaza imediat: “Apai cu scaunu’ asta nu ai cum sa prinzi peshte, nenicule! Asta nu-i bun, iti trebe de la Metro, scaun d-ala facut la Baia Mare!”

Nici un pescar nu mananca pestii pe care i-o prins. E o chestiune de onoare dintre om si peste.

Nu e bine sa ii intrebi pe pescari cat de mare e cel mai mare prins de ei. NU E BINE DELOC. Vei afla cu surprindere ca orele de biologie de clasa a sasea au uitat sa populeze apele tzarii mele cu rechini ciocan, balene albastre, orca si baracude. Lostritza viermuieshte in Dunare, si somnul traieshte cu precadere in apele de munte, dar numai daca are peste 30 de kilograme. Pastravul ajunge lejer la 12 kile mai ales in parauri cat un pipi de porcushor de Guineea, stiuca aia de doi metri se prinde numai la purcelush de lapte intreg, iar marmota invelea ciocolata. Rapitorii epocali se prind cu bob de porumb sau cu paine. Pentru crapul ala de 40 de kile, batran de 200 de ani, am chemat tractoru’, sa moara mama, ca nu-l puteam trage afara 4 barbati. Ca sa nu mai vorbim ca atunci cand am pescuit la mare stateaucalcaniipefundulbarciidenumaicalcaipelemn.

Unii pescari au si neveste, cu care vin la pescuit. O nevasta de pescar este deosebit de grasa, si umbla numai in costum de baie, pentru ca ea vine la plaja, nu la pescuit, ca deja si-o agatzat peshtele. O femeie la pescuit este cea mai sexy creatura de pe pamant, pentru ca e singura pe o raza de 50 de hectare de luciu de apa.

Eu, unu, ma duc la pescuit ca sa prind sirene, si d-aia dau tot la ruj de buze. Da’ nush cum se face ca prind numa peshti cu oase multe si matze imputzite. Dar perseverez. A, si mai este ceva – pentru connoisseuri. Pe lumea asta sunt doua chestii cu miros de peste. Unul e pestele…

O lovitură, dă-i și tu!