În sfârșit, crește numărul lucrurilor frumoase din România

În sfârșit, începem să avem și noi, în România, lucruri frumoase care merită vizitate și promovate! Locașe pentru oamenii care cred cu putere într-o forță superioară și nu se lasă deturnați de la credința lor, în ciuda piedicilor care apar și mai ales în ciuda celor care nu sunt de acord cu ei!

Luni mă duc să vizitez tocmai un asemenea loc, cel mai nou, aș spune, din țărișoara noastră: laserul de la Măgurele.

Sau, așa cum îmi place mie să-i spun, Catedrala Laserului Românesc.

Unde sper ca oamenii ăia de știință să-mi lămurească câteva din întrebările mele existențiale care nu-mi dau pace noaptea, gen cum am putea salva victimele tsunami-urilor de intoxicația cu oxigen dihidrogenat, sau de ce nu există și paradoxul siamezilor, dacă tot există paradoxul gemenilor, și dacă este posibil să apară, cândva, o tornadă cu rechini.

Urmăriți hashtagul #enelfocuson și site-ul de live streaming. Evenimentul este promovat de Enel România.

Și tura asta, Enel a adunat un vaporaș de influenceri printre care, dacă-mi permiteți, și bloggerul vostru preferat. Pe care Enel l-a trimis și-n Sillicon Valley la hub-ul lor de inovare acum doi ani de zile, dacă mai țineți minte – mai multe informații, aici.

Și mi-aș dori să văd pe mulți români contaminați cu energia aia pe care am simțit-o în Sillicon Valley, că prea mulți se complac în situația lor actuală călduță, că mă uit la colegii mei de clădire de birouri, de exemplu, în loc să viseze la idei de afaceri care l-ar face pe Musk să plângă-n pumni, ei se preocupă doar să rămână angajați corporatiști model, care beau grande latte dublu în timp ce-și ating cu religiozitate badge-ul ăla de zici că-i de Power Rangers.

Prea mulți, mult prea mulți fac asta. Inclusiv eu, mai ales eu.

8 lovituri, dă-i și tu!

Secretară digitală multilingvă, expertă în formatarea documentelor, caut job, rog seriozitate

Prima mea vizită în afara României a fost în Germania. În 1998.

Diferenţa dintre noi şi ei, pe vemea aia, era colosală, şi cu atât mai mare pentru un student sărac din România care venea dintr-un cămin cu 5 în cameră şi unde duşurile nu aveau nici perdele, nici apă caldă. În Germania toaletele de benzinărie funcţionau cu fotocelulă (tulai, ce mă mai speriam când porneau singure!), uşile la magazine se deschideau în faţa ta, şi am ajuns odată chiar şi la un aeroport cu avioane adevărate! Primul meu aeroport, ăla din Frankfurt, cu vreo 4 nivele sub parter şi maşini adevărate expuse peste tot şi restaurante cu mirosuri exotice care dădeau negreşit constipaţie, pentru că nemţii nu mănâncă ciorbă.

Soru-mea, draga de ea, m-o aşteptat cu frigiderul plin de bunătăţuri (după anul I pe care l-am trecut cu pită, mămăligă, cartofi şi macaroane) şi cuuuu… 150 de mărci germane cado, de care să-mi iau ce-mi doresc eu.

Şi ştiţi ce mi-am luat de ei? Aveţi idee? Blugi, casetofon, rucsac şi sac de dormit (eram mare montagnard pe vremea aia), chitară nouă? Pentium I? BERE penru un întreg smestru??? O provizie de conserve pentru nopţile de sărăcie din România? Am început o afacere, pentru că ăia erau bani suficienţi să cumperi o ordonanţă guvernamentală de urgenţă? I-am băgat la păcănele?

Nu. De aproape toţi banii mi-am luat un dicţionar. Un mega dicţionar de franceză, Le Petit Robert, pentru connaisseuri, greu de puteai dărâma pidamida lui Keops cu el, trebuia o macara să-l ridici pe birou, dacă-l dădeai unei colege să-l ţină o secundă făcea imediat hernie de disc.


Nu vă lăsaţi înşelaţi, uzura e de la multele chirii schimbate de blogger în decursul anilor


Aici îl aveţi în cârdăşie cu alte dicţionare mâncătoare de bani

Şi cu ăla am zis că voi rade tot, ca Napoleon până să ajungă la Moscova, voi deveni aşa un francofil că mă vor invita să fac parte din Academia Franceză, vor numi o bursă după mine şi voi juca ping-pong cu Mitterand.

Şi soru-mea a fost în extaz că ce frate inteligent are ea, şi le-o zis tuturor că uite pe ce termen lung gândesc şi că va ajunge ceva de capul meu, nu ca unii care stau şi scriu jurnale pe net cu tot ce le trece prin cap ca să facă Like-uri.

Şi aveţi voi idee de câte ori am folosit dicţionarul ăsta în cei fix 30 de ani care au trecut? În care am avut încă 3 ani de facultate, încă 2 de masterate şi apoi vreo 12 ani de traduceri, timp în care am depăşit 100.000 de pagini traduse, între care trei cărţi?

Vă spun eu: de maxim 12 ori.

Şi ştiţi de ce? Pentru că a apărut resursa intelectuală cea mai generoasă dintre toate: Internetul, cu toată inteligenţa omenirii la dispoziţia degetelor tale flămânde.

Mai mult – şi aici vorbeşte traducătorul din mine: dacă uneori trebui să stai după un cuvânt minute-n şir (poate-ţi pică unul din ăsta), formatarea unor documente te omoară cu zile. Şi bună ar fi fost o secretară care să facă măcar treaba asta, şi eu să-mi văd, cuminte, de buchisit fraze şi să pic în extaz că am găsit echivalentul perfect al unui cuvânt pe care clientul sigur nu-l va aprecia vreodată la justa-i valoare.

Şi acum ştiţi unde a ajuns tehnologia în zilele noastre? Păi, poți duce un document la un scanner cu imprimantă 2 în 1 Xerox, care are un asistent-secretar numit, sugestiv, Vasilică (da, e pe bune numele), şi care face tot ce face şi o secretară umană – mai puţin cafele şi venit la serviciu în minijup. Confruntat cu document, Vasilică îl ia pe document şi:

  • ţi-l printează high-quality
  • ţi-l salvează în cloud
  • ţi-l scanează
  • ţi-l tratează cu OCR (Optical Character Recognition), adică scoate textul și-l transferă într-un format editabil (gen Microsoft Word)
  • ţi-l traduce
  • ţi-l scoate xeroxat gata tradus în 44 de limbi, cu formatarea intactă
    sau
  • ţi-l lasă în format digital editabil, dacă mai trebuie purecat ici-colo, ca să impresionezi clienţii cum trebuie.

Tehnologia se numeşte Machine Translation şi se pare că va înlocui mintea umană în procesul de traducere. Dacă nu ştiaţi, deja se implementează traducătoare verbale în timp real, adică tu vorbeşti şi-n secunda următoare şeful tău japonez primeşte reţeta ta de sarmale de la bunica în limba Ţării Soarelui Răsare.

Dacă vă trebuie o soluţie care să facă “munca de jos” a traducerii şi Google Translate mai dă gherle…

…vedeţi că până la 1 Decembrie aveţi ofertă specială, pachetul de până la 1000 de pagini traduse automat vine gratis odată cu asistentul ăsta de traducere automată, numitul Vasilică. Pentru alte oferte, vedeţi site-ul. Aici aveţi studiu de caz cu implementare făcut la UBB de Roxer, partenerul Xerox din Transilvania.

Şi pregătiţi-vă să le spuneţi nepoţilor, peste 200 de ani, că sunteţi atâta de bătrâni că aţi prins începuturile Machine Translation – înainte ca cipul ăla din cerebel să vă traducă gândurile şi să le comunice telepatic verişorilor de pe planeta Zorg printr-o reţea GSM de 9000 G.

15 lovituri, dă-i și tu!

Și tu, tu ce proiect de centenar ai?

Dacă partidul unic schimbă guvernele şi remaiază miniştrii de zici că remaniază ciorapi, românii se duc prin Suedia cu diplome false, Uniunea Europeană răguşeşte cât mai urlă la noi să nu mai fim cretini şi să lăsăm justiţia în pace, că e deja perfectă, în timp ce diaspora românească sărbătoreşte centenarul care spetindu-se pe şantierele din Schengen, care spărgând banii ciordiţi de aici pe plaje tropicale exclusiviste, EU, GROPARU, nu vă voi lăsa de izbelişte şi voi face tot ce voi putea pentru a salva centenarul.

Şi de a face o Românie curată ca soarele sfânt de pe cer, dacă domnul Becali a eşuat lamentabil în acest proiect.

Drept urmare, vă prezint proiectul meu de acest centenar: vreau să brevetez la OSIM noua mea invenţie, micul românesc învelit în frunză de varză de sarmale.

AȘA SĂ-MI AJUTE DUMNEZEU!!! CINE E CU MINE????

11 lovituri, dă-i și tu!

Romantismul n-a murit

Ajung acasă numai eu cu fiu-meu după o zi lungă de luni, că nievasta mai avea ceva de făcut pe la serviciu.

Îl trimit pe fiu-meu la el în cameră, mârâind preventiv că să nu mă bată la cap, că-s obosit:
– Joacă-te şi tu acolo cu ce găseşti. Să nu te aud că cârâi, că schimbăm foaia.

Pornesc televizorul, deschid berea cea de toate zilele şi mă apuc să călăresc Facebook-ul pe telefon.

După vreo 20 de minute, îi dau SMS jumătăţii ăleia bune: mno, mai vii azi?

Răspunde: acum m-am urcat în autobuz.

Îi scriu: hai mai repede, am o surpriză pentru tine.

Mai trec vreo 10 minute… o aud cum intră, ruptă de oboseală, îşi lasă geaca-n cuier, că e gata, o venit iarna, am trecut la haine bune pentru asediul Stalingradului… trage un oftat din ăla sănătos, de om care-a avut o zi lungă… o întâmpin plin de optimism:
– Bine-ai venit acasă, iubita mea! Hai să vezi ce surpriză ţi-am pregătit!
Ea:
– Ce surpriză?
Eu:
– Uite ce frumos ţi-am pregătit ingredientele pentru mâncare, ca să le ai la-ndemână! Tot ce mai trebuie acum să faci e să ne găteşti cina.

Postare scrisă cu burta goală de foame, că o făcut de mâncare numa’ pentru ea şi pentru Gropărel, cică să mă-nvăţ minte pe viitor cu surprizele astea.

12 lovituri, dă-i și tu!

Un gentleman englez sadea 100%

Coadă la toaletă in Anglia, așa cum șade bine unei țări în care vinul casei este berea.

Care bere, după cum știm, nu se cumpără, se închiriază (știu că vremea de afară nu îndeamnă la agerime intelectuală, dar sper că nu mă puneți să vă explic gluma asta clasică).

O lady și încă o lady (adică două ladies) încearcă să-și croiască drum către o toaletă, dar pe coridor era înghesuială ca în D-Day, pe plaja Omaha. (more…)

11 lovituri, dă-i și tu!

Dragă asigurare de sănătate, apără-ne de cel rău

Acum vreo 6 ani, când era Gropărelu’ mititel şi locuiam în cea mai mare comună cu numele de Florești din patrie, dictatura sedentarismului începuse să se instaureze încet, dar sigur în fizicul democratic al bloggerului. 2-3 ore pe zi naveta Floreşti-Cluj,  8-9 ore la corporaţie cu fundul bine înfipt în scaun, copilul încă nu începuse să alerge, week-end-urile petrecute la cratiţă, că trebuia şi nievasta să mai lase oalele-n pace – ce mai, bere, televizor, maşină şi pat, cam asta era viaţa.

Şi… când ne-am mutat în Cluj, într-o seară am început să mă dau mare alergător, ca Rocky Balboa când trebuia să se bată cu rusul, pentru connaisseur-ii filmelor americane cu bătaie în care imperialiștii câștigă.

Şi, la alergarea aia prin zăpadă, or început toţi mușchii gemeni (din spatele tibiei) să mă trădeze și să doară ca de la tortura chinezească. (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!

Cum dezveţi copiii şi parlamentarii să-ţi mai arate fuck you

Iordache pare fix genul de vecin care alungă copiii din faţa geamului său nu pentru că-l deranjează zgomotul de minge bătută pe maidan (oricum are termopane cu 7 straturi, n-ar auzi nici măcar un motor de Concorde care exlodează pe scară), ci pentru că asta-l face pe el să se simtă viril şi important în bloc.

Acum un miliard de ani, după ce am picat la facultate ca nişte boşi, Groparu şi naşu-său Greuceanu (de care sigur vă e dor, dar e prea prins cu capitalismele româneşti ca să-mi mai furnizeze postări cumsecade, deşi orice ochi plânşi le e dor de aşa ceva) s-au văzut foarte şomeri şi foarte neangajabili, că milenialşii încă nu se inventaseră şi tot ce puteam spera era un job de vreo 20 mărci germane pe lună. Aveam, practic, de ales între a lucra în fabrică sau a preda engleză la grădiniţă. (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!