Opresc autobuzul, că vreţi să coborâţi

Tot cu RATUC-ul. De data asta pe vremea celeilalte dictaturi, a ăleia de bun simţ, nu a ăsteia, când se constată o veselie a demolării.

Aşadar acum o mie de ani, când ţara era condusă de nişte neni răi cărora li se spune comunişti, un autobuz transporta nişte muncitori înspre una din fabricile Clujului, la ora actuală complex rezidenţial luat în rate cu Prima Casă de oameni ai muncii, c-aşa-i în noua dictatură. Era iarnă, vreme de seară.

La un moment dat, şoferul opreşte pe drum, deschide uşa şoferului, deşi nu era staţie, şi strigă către un moşneguţ care mergea în treaba lui pe trotuar:

– Bunule! Dumneatale eşti?

Era bunul, chiar dumnealui. Aşa că şoferul îi face loc la el în carlingă şi merge mai departe.

– Ce faci, bunule?
– No, la oraş, cu treburi.
– Unde meri?
– Acasă.
– Acasă, în Vultureni? (Vultureni e la vreo 30 km de Cluj)
– E!
– Şi cu ce meri?
– Cu ocazia.
– Ia stai oleacă.

Mai merg ei vreo 5 minute apoi, la o bifurcaţie (unde se face drumul către Chinteni), şoferul opreşte autobuzul, iese către călători şi le zice:

– Vă rog frumos să coborâţi din autobuz, că nu mai merg la CUG (Combinatul de Utilaj Greu).
– Cum adică, nu mai meri la CUG? întreabă proletarii, cu îndreptăţită mânie.
– Nu mai merg la CUG! Mă duc cu moşu’ în Vultureni, la el acasă!

Lumea – siderată.

– Acum, coborâţi toţi! Doară nu mi-oi lăsa moşul în drum, noaptea, pe timp de iarnă!

Neavînd încotro, călătorii au coborât din autobuz, iar şoferul şi-a dus moşul până în Vultureni. Care e, nu-i aşa, pe la vreo 30 km de Cluj.

Norocul nostru de la Dumnezeu cel sfânt că nu avem metrou în Cluj; sau că şoferul de autobuz nu era, Doamne fereşte, pilot pe tramvai, că ăia nu stau la discuţii nici dacă te cheamă Lucescu.

28 lovituri, dă-i și tu!