Ooo, dar se întâmplă şi la case mult mai mari!

În Franţa, un pârâu cumsecade a rămas fără păstrăvi. Braconaj, poluare, pescuit cu baterie de tractor, ştie-l Dumnezo; cert e faptul că nu mai găseai nici coadă de peşte în el.

Autorităţile locale au făcut un studiu, din care a reieşit ceea ce se ştia deja: că păstrăvii din pârâul acela, extrem de cumsecade, de altfel, străluceau prin absenţă.

Atâta numai că, acolo, plictisiţii lor de funcţionari s-au pus pe treabă. Şi au făcut un studiu de impact, au organizat o licitaţie (probabil fără blat), au accesat nişte fonduri europene, şi cu tam-tam mare au cumărat vreo 5000 de puieţi de păstrăv, să repopuleze apa, că, vorba aia, poisson sans boisson est poison, ori fără peşte pe masă, doară nu şi-or bea ei vinurile lor albe pe burta goală! Ma foi, c’est inacceptable.

Şi au lăpădat ei toată cisterna de păstrăvi în pârâul respectiv, cu mare tam-tam, invitat oficialităţi, beut nişte brânză, halit nişte vin, gata, presă invitată, aducem pârâul cumsecade înapoi la viaţă, iată ce minunat e omul, cum repară el greşalele atât ale lui, cât şi ale semenilor lui. Camus ar fi fost mândru – mândru! – de noi, vajnicii repopulatori de păstrăvi ai celei de-a treia republici.

Şi când a venit îngheţul, fapt ce i-a luat şi pe ei, ca şi pe autorităţile noastre locale, de alfel, prin surprindere, toţi păstrăvii din râu au cam murit definitiv, căci păstrăvii aceia de crescătorie nu văzuseră în viaţa lor piatră franţuzească sub care să se ascundă, darămite gheaţă la mal, frig şi ger franţuzesc! Olala, quel désastre.

Aşa am aflat io de pe Fishing&Hunting Channel!

Update: si de la cetitorii mei, mai intelijenti decat mine, am aflat ca de fapt e a cincea republică, mulţam, Marghioliţa!

14 lovituri, dă-i și tu!