O zi din viata unei fete – jurnal intim
“Marti, 3 nov, 2009.
Mi-a deschis larg uşa şi m-a poftit la el in casă. Înăuntru era cald şi bine: întreaga încăpere respira o atmosferă intimă care m-a cucerit de la început. L-am privit şi am simţit cum radiază căldură, ca un calorifer; şi am simţit că trăiesc un moment magic. Un sentiment de siguranţă m-a cuprins instantaneu, un sentiment cum nu mai simţisem niciodată. Mi-a luat mâinile în mâinile sale fierbinţi; apoi, fără nici un cuvânt, m-a sărutat cu buze de foc, îndelung. După o vreme, îmi eliberă gura pârjolită, uşor întredeschisă de poftă, şi începu să coboare, explorând pe linia gâtului în jos, mai jos, până îmi aprinse pieptul cu respiraţia lui vulcanică. Am simţit că iau foc pe măsură ce el alunga din mine frigul acelei dimineţi reci de noiembrie. Omul acesta efectiv dogorea! Broboane mici de sudoare începură să-i apară pe frunte, şi i le-am sărutat pe fiecare, una câte alta, gustându-le îndelung căldura, îmbătându-mă cu canicula pielii sale. I-am smuls cămaşa de pe trupul lui incandescent, un nasture s-a lovit cu zgomot sec de vaza din colţul încăperii, dar noi eram prea aprinşi de văpăile trupurilor noastre ca să îndrăznim măcar să chicotim, în timp ce din mângâierile noastre se isca o mare de flăcări nouă şi mai mare, un ocean de foc, o galaxie a căldurii, un cuptor de şoapte, de senzaţii aprinse, parcă sărutam un licurici de oţel încins, îmi fierbea efectiv carnea pe mine de cât de cald era omul acela…
După trei zile, am descoperit secretul sărutarilor lui fierbinţi: avea gripă porcină.”
1Maria
la 2 November 2009 at 20:44
Dumnmezeule…………………
2Ionut
la 2 November 2009 at 21:12
da … el fiind un porc, dar ea sa nu-si faca griji, gripa e pentru porci nu si pentru vaci!
3Anonymous
la 2 November 2009 at 21:12
wow, asa mai zic si eu sa iei gripa porcina…
4Lupul Negru
la 2 November 2009 at 21:14
Q.E.D.
Toti barbatii ie porci.
5dezaxata
la 2 November 2009 at 21:19
ce imaginatie ….suspecta de gripa porcina…:))
6Matematicianul
la 2 November 2009 at 21:20
De ce marti, 3 noiembrie 2009 ?
Am calatorit eu in trecut sau azi e abia a doua zi a lunii ???
7Vinetu
la 2 November 2009 at 21:40
ahhh, minunata aceasta poveste din repertoriu bloggerului porno, frate cu Sandra Brown… pacat doar de final, ca a rupt un pic vraja, dar tot merge
8Razvan
la 2 November 2009 at 22:29
Mi-am dat seamade la inceput ca era ceva suspect in legatura cu “scherbintala” lui:))
9Ciupanezul
la 2 November 2009 at 23:50
Ce hierbinte era el … de unde-ti vin bre ideile astea?
10nonick
la 2 November 2009 at 23:58
Deci dl. Streinu-Cercel i-a declarat azi lu’ Esca in direct ca la porcina e vorba de subfebrilitate – adica intre 37,5-38 grade (cat o tuica de Oltenia), max. 38,2. Pe cand la gripa neaosa, omeneasca, e vorba de 39-40.
11Dan
la 3 November 2009 at 1:19
Omule, esti DEMENTial!….foarte tareeee!….
12petronia
la 3 November 2009 at 1:47
Clar infierbantatul avea doar gripa ordinara si incerca sa se dea mare. Gripa normala, mai putin mortala, arde rau. Asta criminala e subfebrila, deci vine pas-pas.
13Canadian Stories
la 3 November 2009 at 5:48
mmm…ma asteptam…gen: raceala, gripa…
14Pavel
la 3 November 2009 at 7:37
E clar , de acum am sa citesc numai ultimile fraze , acolo e esenta
15diana
la 3 November 2009 at 7:53
…mmmm, după aşa o ,,apocalipsă”,chiar nu mai contează ce se’ntâmplă…..
16Paul
la 3 November 2009 at 9:40
Porcul de el:))))))))))))))))
17alexut
la 3 November 2009 at 9:40
de unde iau si io niste gripa dasta domle?
18petronia
la 3 November 2009 at 10:14
@ alexut: Hai in Bucuresti ca-ti dau eu portia mea, mie nu prea mi-e pofta. Gratis.
@ Pavel: De fapt, Groparu e avangardist – instituie un nou sistem de lectura: trebuie inceput cu sfarsitul.
19raudemusca
la 3 November 2009 at 11:04
Gropare, hai, ca poti mai mult…
20pepe
la 3 November 2009 at 14:31
Are groparul neste perversiuni mama-mama.
21Ionut
la 3 November 2009 at 20:10
pepe, ca sa nu zicem “tata-tata” ca tot era vorba de perversiuni!
22minina
la 3 November 2009 at 23:32
da nume nu dai? nu de alta da sa nu o mai pateasca si altele…
eee….macar are o gripa de actualitate, nu una veche , demodata…
23Sadd
la 4 November 2009 at 8:53
si-a meritat soarta..ups dragostea porceasca
)
24Hypher
la 4 November 2009 at 10:41
Noa, pan’la urma, o prins domnu’ – nah, asta… porcu’ – pe Doamna, ori numa’ o fugarit-o asa de gust?
Si-nca una: ioi, Doamna asta, o stat, o fugit, sau s’o facut ca se-piedica si-o urlat pe lavitza?
iaca-sa!
25Teodora
la 5 November 2009 at 10:58
guiţ guiţ…. mult pre tare