O sa prind una albă! Albă-albă

De multa vreme îmi doresc aşa ceva: să aibe trupul alb, alb ca laptele. Ca un ambalaj de iaurt. Ca neaua proaspătă.

O s-o duc pe braţe până la mine-n garsonieră, în templul plăcerilor, la etajul patru. Ea va tăcea mâcă, deci nu voi fi nevoit să fac conversaţie de mers pe scări, d-aia penibilă, ca să acopăr tăcerea. Şi ea nu va fi nevoită să guiţe “ioaaaai, Gropare, ce mă faci tu să râd!”

Şi îi voi face uşor semn să tacă în continuare când ajungem sus, şi o s-o las un pic să zacă, tolănită. Ca să se acomodeze cu mine şi cu împrejurimile. Ca să fie mai excitantă aşteptarea şi anticipaţia.

Şi am să mă azvârl la ea, violent, beat de pofte. Şi îi voi rupe, febril, fiecare cămeşuţă de-a ei, şi le voi arunca aiurea, până se va dezvălui toată goală-goală, în faţa unui Gropar care nechează. Şi am să mă scufund în formele ei, în rotunjimile ei tinere, şi am să le pipăi, voluptuos,  cu degete flămânde şi reci. Şi ea se va dezmierda toată de la atingerea mea. Şi muşcându-mi limba îmi voi şterge uşurel buzele de cărniţa ei, după care îmi voi înfige sănătos dinţii în ea, şi un gust dulce-acrişor îmi va invada vălul palatin. Doamne, cât poate să-mi placă varza, şi-n sarmale, şi crudă. Da. Crudă.

28 lovituri, dă-i și tu!