– Domnu’ Groparu?
– Ăăă… da?
– Haideți de urgență, băiatul dvs. a leșinat la școală.
– CEEEE???

Fix – da’ fix! – ce nu-ți dorești să auzi în perioada asta în care singura ta preocupare este să fugi într-un loc în care să scapi de colindele care urlă-n difuzoare încă din luna septembrie.


Mai faimoși decât Donald Trump. Mult, mult mai faimoși decât Donald Trump!

Iau pe mine geaca, laptopul și rucsacul… înainte de asta îi spun șefului indian că nu voi putea participa la ședința care urma să înceapă peste exact 6 minute… și o iau la goană către școala fiului minor.

Unde sunt aproape luat de perciuni de doamna doctor de școală generală. Nu, doamna doctor, nu sunt un părinte nașpa, nu mi-am trimis copilul la școală bolnav, da, are o tuse de ceva vreme, dar nimica special, ia sirop de tuse, a mâncat bine ieri și azi-dimineață, pentru că nu-l trimit la școală flămând, a făcut ieri pipi și era transparent, semn că nu l-am ținut deshidratat, văd că are buzele uscate, da, dar ieri a băut apă suficientă, ce mai vreți de la mine?

Nu am mai apucat să aflăm condițiile în care a apărut sincopa (așa i-a zis) pentru că era mai important să fim certați, că noi nu-nțelegem ce greu e să ai trei școli în subordine și că ăsta e sistemul – ‘nfine.

Avea și ea dreptatea ei, așa că ne-am luat și am plecat la Urgențe la Pediatrie, să facem EKG-uri, control neuro și alte chestii recomandate de medic, să nu fie, Doamne, ferește, ceva în neregulă cu Moștenitorul.

Am stat vreo 3 ore jumate în hol la UPU Pedi și încă una la Neuro.

În timpul ăsta, la Urgențe au sosit rând pe rând o gașcă pestriță de părinți cu copii bolnavi, toți crizați așa cum numai părinții cu copii bolnavi pot fi. Și toți au fost triați de o doamnă doctor extrem de amabilă și de răbdătoare și de blândă (da, doamna doctor care ați lucrat joi, 21 decembrie, aveți tot respectul meu!), ca o adevărată profesionistă. Atâta de profesionistă, că nici măcar nu i-a tras de urechi pe cei care veniseră fără certificatul de naștere al copilului și nu aveau poză pe telefon cu CNP-ul micuțului bolnăvior. Tot respectul! Tot, tot respectul.

Așadar, printre alții, au mai fost:

1. O doamnă cu o fetiță extrem de răcită și miorlăită care nu avea șervețel. Groparu i-a oferit imediat din stocul personal o batistuță de hârtie ca să-și sufle fetița mucișorii și a glumit cu ea ca să fie bine.

2. Un nene care a venit să vadă care-i treaba pe-acolo și apoi nu mai știa să iasă afară din camera de triaj. Groparu i-a arătat imediat cum se activează senzorul de la ușa automată, Doamne-ajută.

3. O țigancă (da, am ales bine cuvântul) de genul cărora care le face la majoritari frică, fără dinți în gură, dar îmbrăcată de la ultimul răcnet de la Casa de Modă Țipătoare (pantofi cu toc kilometric, blugi rupți, piercing în nas, roz și fosforescent ca un neon de Crăciun), disperată că fetițuca ei are dureri de măseluțe. Ghinion: CAS nu mai acoperă costurile stomatologice de la UPU Pediatrie. În câteva secunde, toți părinții au sărit cu sugestii de cabinete de Stoma’ din zona Mănăștur/centru, să nu mai sufere micuța care scâncea în brațele mămicii.

4. Un cuplu care au umplut sala de așteptare cu cărucior și cu lacrimi pentru că pruncul lor de vreo 7 luni picase în cap încercând să meargă în picioare. Doamna doctor de la triaj a încurajat-o cu răbdare pe doamna mămică, i-a explicat că teoretic pruncul este bine (”a leșinat? Nu? Bun. A curs sânge? Nu? Bun. S-a auzit ceva trozneală nasoală de gresie? Nu? Bun. Doamnă dragă, dacă nu vă liniștiți, agitați copilul și vom fi nevoiți să-l primim înăuntru numai cu tăticul, nu cu dvs!”). După care toți părinții din sala de așteptare am sărit s-o liniștim și noi, că e normal să se lovească la cap în primele luni de cochetat cu mersul, pentru că încă nu are musculatura dezvoltată ca să învețe școala căderii, că și Gropărelul meu s-a lovit la cap de aproximativ 8000 de ori în primul an de existență, că nu are nimic, că cutia craniană este mai tare decât credem noi, chiar și la 7 luni etc. Și doamna se hrănea din cuvintele noastre și o vedeam cu ochii cum îi dispar lacrimile ca prin minune și-și revenea și redevenea mămica aia leoaică, leoaică cum sunt toate mămicile, l-ar bate și pe Hulk Hogan în perioada lui de glorie și l-ar pune să zică ”tată, iartă-mă”. Leoaice, bă!

Ce s-o mai lungim, nu am aflat nici acuma care au fost circumstanțele sincopei (fiu-meu zice că li s-o părut la doamna doctor și la doamna învățătoare, el n-o leșinat, când ajungem acasă mă lăsați să mă joc pe tabletă?), dar am aflat că fiu-meu e OK din punct de vedere cardio și neuro și altele.


Moment în care mi-a căzut piatra asta de pe inimă

Și am primit în 5 ore, practic, un examen complet de Moștenitor, într-un sistem subfinanțat și pe moarte. Și am avut niște medici extrem de atenți, deși era joia de dinainte de Crăciun și mai mult ca sigur că erau cu cadourile necumpărate și casa nepregătită de sărbători. Și au glumit cu fiu-meu și au vorbit cu el și cu noi, așa cum era de așteptat, și doresc să le mulțumesc și pe această cale că s-au comportat cumsecade, de la medic la șoferul ambulanței.

Dar ce vreau să vă mai zic este că toți părinții de acolo, absolut toți, era uniți de un soi de solidaritate stranie, de trib. Erau toți atenți la copiii celorlalți, erau toți grijulii să-și liniștească odraslele lor și ale altora, odrasle care ar fi preferat să fie oriunde altundeva la ora aia de somnic, erau toți grijulii să cedeze locul lor de pe scaun altor părinți cu copii mai mici sau mai obosiți, toți săritori cu mămicile singure sau cu tăticii pierduți în spațiu, toți cu câte o bombonică sau un gest frumos sau cuvânt bun către ceilalți.

Și toți fraternizau și discutau cu ceilalți despre ce conta cu adevărat pe lumea asta – despre copiii lor și diversele afecțiuni de care au suferit, despre vizitele lor la alți medici și cum au ieșit investigațiile și ce medicamente au primit și alte cele.

Și în momentul ăla nu am mai fost tefeliști, pesediști, țigani sau pensionari și bugetari și corporatiști și căpșunari și fițoși și cocălari și IT-iști și sorosisti și atei și unguri și pițipoance sau bozgori sau musulmani sau daci liberi sau poponari sau ortodocși sau sudiști sau șoferi cretini sau filoruși sau eurosceptici sau ce naiba mai puteam fi, ci eram toți parte din tribul ăla nașpa de părinți cu copii bolnavi, uniți în aceeași bătălie indiferent de credințe, orientări de orice fel, etnie sau convingeri politice.

Eram toți părinți și, în acea secundă din viața noastră, uitasem că ne urâm unii pe alții ca chiorii, că ne înjurăm pe Facebook și în trafic cu pasiune sau ne băgăm în față altora la coadă la hipermarket. Reînvățasem să spunem ”mulțumesc” și ”vă rog” și ”bună ziua” și ”sănătate”. Reînvățaserăm empatia și politețea și amabilitatea. Reînvățaserăm să ne pese de ceilalți și să fim atenți la nevoile altora.

Așa cum ar fi trebuit să fie zi de zi, chiar dacă e al dracului de greu, dar și al dracului de fain.

Sărbători fericite și un an nou bun vă doresc, an nou mai bun ca 2017 și mai rău ca 2019!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 9 comments

  1. Belle dImagination Reply

    Sănătate dragilor și să nu mai aveți aventuri d-astea!

    Să ajungem în 2018 să trăim și ”înn civilie” într-o atmosferă d-asta!
    Și să ne citim cu bine

  2. Copilu Minune Reply

    Sincer, gropare, pina la poza cu hrisca am citit tot, cu atentie, si (ad)notat pe margine cu creionul chimic, pe care il tin tot timpul, cind te citesc, dupa urechea dreapta, la indemina.
    Pina-n sarpele glaucom, incolacit, am citit asa… mai pe indelete si cu din trei in patru rinduri. No, slana, sorici, caltabosi, palinca, sarmale, etc., etc., etc.
    Dupa, n-am mai cititi decit “Sărbători fericite și un an nou bun vă doresc, an nou mai bun ca 2017 și mai rău ca 2019!”
    Care va doresc si eu voua si la tat romanul.

  3. remus Reply

    nasol pt groparel.
    sa ii dai tableta la scoala si nu iti mai lesina.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *