O poveste de Craciun romanesc in Spania
În Spania, în Barcelona, părinții lui Claudiu găteau sarmale de Craciun (firește, în timp ce împachetau carnea, se întrebau și ei ”oare când vom vedea și noi filmul Usturoi pe Vimeo?” – din 17 decembrie, le răspund acum, așa cum v-am spus tuturor).
Apoi pun oamenii oala pe foc, se pun la TV, în casă începe să miroasă a Crăciun… mai un ProTV internațional cu al doilea cel mai bun film de Crăciun pentru români, mai o colindă, apoi pun masa, desfac o sticlă de vin de casă de contrabandă… și, când să bage la foale, aud un ciocănit strident în ușă, de zici că venea Guardia Civil!
– Bună seara, vecine Ignacio! zic ei.
– Nici un bună seara! Că tot blocul pute!
– A ce pute, vecine Ignacio?
– A mâncarea asta a voastră de români!
Toate soacrele care citesc acum blogul lui Gropa’ vor ofta: da, sarmalele miros cale de 64 de comitate (mai puțin soacră-mea, că ăștia din Oaș nu fac sarmale, ei fac boace; așa le zice).
Le spune așa pentru că bocești de bune ce sunt (sursa: io)
– No, scuze, vecine… uite, iartă-ne, no, ia și tu o sarma, o duci acasă, cadou de Crăciun!
Și i-or dat la om vreo trei dodoloațe, să ducă la familia lui… și o trecut și Crăciunul ăla cu bine.
Și apoi a venit alt Crăciun! Cu altă oală de sarmale, altă sticlă de vin de casă… iară, când să se pună la masă, iară bătăi la ușă!
Deschid oamenii… băi, vreo 7 spanioli erau afară!
– Ioi… mirosul?
– Da! Mirosul!
– No, scuze… noi… știți, așa se mănâncă la noi, de Crăciun… aerisiți și voi, no…
– Nu de asta am venit!
– Da’ de ce?
– Păi anul trecut i-ați dat vecinului Ignacio să guste! Și o zis că așa mâncare bună n-o mâncat în viața lui!
– …
– Și… am venit să vă rugăm să ne dați și nouă să gustăm!
Și se uită părinții lui Claudiu mai bine… băi, fratele meu, toți, toți cei 7 spanioli își aduseseră blide și furculițe!!! Și salivau din abundență ca pruncii cărora le ies dinții și așteptau, cu ochi pofticioși, să pună gura pe o sarma măcar! Pe o sarma măcar…
Pfffff ! Mi-e groaza… Craciunul asta n-as vrea sa fiu in pielea parintilor lui Claudiu. Macar de ar avea inspiratia sa faca vreo trei sute de sarmale.
Si uite asa ajunge sarmaua celebra in bar de tapas…
Asteptam cu interes vesti de la parintii Roxanei. Stiu astia sa faca niste mici…
Si in Germania la fel. La unele zile de nastere si alte feluri de “adunari” se mai nimeresc si “bastinasi”. Sa vezi bucurie pe capul lor cind vad ca se pun pe masa “sarma”.
sint de 25 de ani in germania si asta cu sarmalele care-i dau pe spate pe bastinasi e un mit romanesc pe care nu pot sa-l confirm.
eu insumi am ospatat de zeci de ori bastinasi cu sarmale, am vazut de alte zeci de ori bastinasi ospatati cu sarmale in diverse ocazii. niciunul, niciodata nu a avut reactiile de extaz pe care le descriu romanii pe net sau pe care si le povestesc intre ei. reactiile sint de regula de uimire gen “ah, n-am mai mincat sub forma asta”, sau “aaa hamburgheri cu varza? interesant…”
de altfel, cele mai multe mincaruri romanesti (chiar si ciorba de burta), ardei umpluti, chiar si felurite forme de sarmale, iahnie de fasole, diverse forme de placinte cu carne si cu brinza, le poti minca la orice ora din zi la orice imbiß turcesc. poate difera putin de alea romanesti, dar cam tot lucrul ala.
da mama, săraca… când o pus ea oala de lut de la bunica plină cu sărmăi la cuptior și s-o culcat.. tăt blocu nostru de 8 etaje era cu farfurii la ușa noastră în creierii nopții, să mai prindă o sarma până nu se ard toate!
Sariti cu sarmale!
Esti FENOMENAL :)))))))