O noapte cu adevărat fierbinte

Era marţea trecută.

Ajung seara de la cooperativă rupt de oboseală, pup tot felul de membri ai familiei, mă descalţ, mă arunc pe canapea – dar sar în poziţie de drepţi 7 secunde mai  târziu, când nievasta zbiară: azi e zi de shopping! Du-mă, şofer!

Ne îmbrăcăm, marş la mol şi hipermarşeu. Unde stăm trei ore.

După trei ore, Gropărelului i se face foame. Rău. Începe concertul în “A” major: AAAAAAAAA, UAAAAAAA, UAAAAAAAAAa, tot mallul se uită la noi, părinţi denaturaţi, dragă, unii oameni ar trebui sterilizaţi, chinuie copilu fără vină, noi fugim la maşină, gonim ca nebunii, ajungem acasă, îi dăm ţâţă, Gropărelu’ se linişteşte.

Din acel moment, seara ia o turnură ciudată.

Iau un şerveţel să-l şterg pe ăsta micu’ la buşon, că salivează ca o ţeavă spartă fincă-i cresc dinţii. Gropărelu’ prinde şerveţelul să se joace cu el şi, înainte să apuc să zic “uau, Avatar pe HBO!”, muşcă zdravăn din şerveţel şi îl bagă pe gât în jos!

Apăi râde, şi începe să tuşească.

Mă uit la nevastă-mea – era verde cu mov.

– MOARE COPILU’! zbiară ea, de am şi făcut instant otită.
– Cum să moară! Că respiră normal! mă apăr.

You don’t fuck with the mother: până să apuc să zic “a, e numai reclamă!”, mi-l smulge pe ăsta micu’ din braţe, îl întoarce invers, îl apasă de burtă şi ăsta micu vomită 4 kile de lapte direct la mine-n poală, cu tot cu bucăţica buclucaşă de şerveţel.

Răsuflăm uşuraţi, am salvat o viaţă.

După care se instaurează panica: PRUNCULUI O SĂ-I FIE FOAME ÎN 20 MINUTE ŞI NU VA MAI FI LAPTE, CĂ DEJA O HALIT TOT DIN ŢÂŢĂ!!!

Mă fac Captain America şi încerc imposibilul: hai cu tata, dormi cu tata, hai, ia ţuzli, somnic, daaaa, tată, daaa, frumosule, hai, somn! Să nu te prindă foamea treaz.

După o vreme, Captain America îl adoarme pe Gropărel. Îl depune cu religiozitate în pătuţ, ca pe-o ofrandă adusă unui zeu păgân.

După 20 de minute, Gropărelul se trezeşte şi începe să zbiere, spre disperarea lui Captain America şi a Gropăresei, care îl şi pune la ţâţă.

Cu mari eforturi, Captain America şi Gropăreasa îl adorm la loc.

După încă o oră se trezeşte din nou.

La 1 noaptea se trezeşte din nou.

La 2 şi un sfert – iară.

La fel la 4. Şi la 5 jumate.

La 6 făr-un sfert, dintr-o dată, cineva mă zgâlţâie cu putere, de mi-au făcut creierii ca zurgălăii prin minţi!

– Nu mă predau! Daţi-ne înapoi tezaurul!!! strig la soldaţii hitlerişti şi sovietici pe care-i măcelăream în vis.
– Scoală, mă! strigă muierea, buimacă şi ea de somn. Ce se aude? E război????

Aud un huruit ca de alarmă. CUTREMUR ÎN JAPONIAAAAAAA!!!!! strig, şi sar din pat.

Calc cu picioarele goale pe şlapii mei de plastic tare lăsaţi lângă pat şi zbier de durere. Mă lovesc cu capul de dulap, apoi de clanţă; îmi izbesc degetele de la picior de comodă, îmi prind mâna în uşă şi dau buzna aproape în patru labe în sufragerie, de unde se aude uruitul. Evit în ultima clipă să pun frână cu urechea şi mandibula.

– E aspiratorul! strig.

Apăs pe butonul de pornire/oprire al aspiratorului. Nu, nu era aspiratorul, pentru că abia atunci o pornit şi aspiratorul. Cu ochii închişi, încerc să aprind lumina în sufragerie şi nu mă pot hotărî în ce poziţie trebuie lăsat comutatorul, aşa că lumina se stinge şi se aprinde secunde în şir, ca la discotecă.

Deci lucrurile stăteau aşa: nievasta striga să opresc alarma de tsunami, pruncul zbiera zdravăn, se auzea alarma de tsunami, aspiratorul mergea – şi eu mă jucam cu întrerupătorul. La 6 fără ceva dimineaţa.

Într-un târziu, îmi mai revin. Mă opresc din aprins şi stins lumina, opresc aspiratorul, scot din priză boxele care o luaseră razna (se jucase ăla micu cu telecomanda de la DVD, şi-l programase să pornească la ora aia, la volum maxim; şi-n DVD era un concert cu trupa Kiss), îmi potolesc nievasta, amândoi ne potolim pruncu’ şi ne punem la somn.

După 3 minute, sună alarma la telefon, mă ridic din pat, fac duş şi plec la serviciu.

37 lovituri, dă-i și tu!