Acum câteva seri mă uitam la un documentar pe Discovery despre Bruce Lee. Aproape mai interesant decât Capatos.

Cică la un moment dat, când puștiulică de Bruce Lee de numai 24 de ani începuse să capete faimă mondială şi milioane de prieteni pe Facebook, chinejii lui nu erau ei prea fericiți.
Bruce-Lee-MEME
(sursă)

Pentru că el avea o sală de antrenamente de fițe în miezul Hollywood-ului, și antrena acolo tot felul de oameni, inclusiv albi. Mno. Și bătrânocii ăia chineji de 500 de ani nu erau deloc fericiți că tehnica lor de bătălie se disipa acolo pe mâncătorii de la Mac. Și i-or zis:
– Bă Bruzli! Ia te rog să nu mai înveți decât chineji luptele astea ale voastre!
– Mno! Da’ mă leși?

Așa le-ar fi zis Bruzli, dacă era chinez ardelean, de la noi. Și tătucii chineji au tăcut, vexați.

Dar lucrurile nu puteau sta așa; și atunci s-au gândit să-i lanseze o provocare. Și anume: noi îl trimitem pe chinezul Țan Fan Pan, care este spuma mondială a karatelor, să te caftească; dacă te caftește, nu vei mai avea voie să-i înveți karate decât pe chineji. În schimb, dacă-l bați, poți învăța karate pe oricine vrei tu, câtă vreme mai trăiești pe acest pământ care stă pe patru țestoase care stau pe o balenă care pluteşte pe un ocean!

Bruce Lee nu era genul de blogger intelectual finuț care să fugă de bătaie; aşa că a acceptat numaidecât.

Ca să n-o mai lungim: după numai 3 (!) minute de la startul bătăliei, chinezul Țan Fan Pan nu mai știa pe unde să fugă de Bruce Lee! Și toți tătucii chinezești bătrâni s-au resemnat și l-au lăsat pe Bruce Lee să facă ce vrea mușchiul şi tendonul lui de atunci înainte.

Dar victoria a lăsat un gust amar și o tristețe fără sfârșit în inima chinezească a lui Bruce Lee. Nevestele imediat îşi dau seama de tristeţile care atacă inimile chinezeşti; şi doamna Bruce Lee l-a atacat imediat într-o seară:
– Că toată zâua eşti pe la sală cu bătăuşii ceia! Şi io tătă zâua spăl şi calc după voi! Şi mai eşti şi trist! De ce eşti trist, mă?
– Apăi tu muiere! i-o zis Bruce Lee.
– Zâ, mă bărbate!
– Păi tu n-ai văzut lupta cu Ţan Fan Pan ăla?
– Ba da!
– Păi şi tu n-ai văzut?
– Ce să văd?
– Ce tehnică proastă am! De ce oare mi-a luat așa de mult timp să-l bat?
– Păi bă, da’ l-ai bătut în trei minute!
– Exact!!!!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. Copilu Minune Reply

    boemul, da, au facut filme impreuna. Unul singur.
    Ca cit s-or batut prin baruri si birturi io nu stiu, ca nu m-o lasat mama sa merg la beut cu ei.

  2. Marian S Reply

    Ţan Fan Pan nu era Ţan Fan Pan, e o greşeală de documentare pe undeva. 🙄
    Ţan Fan Pan era croitoraşul cel viteaz, cel care omora 7 dintr-o lovitură. Dar Bruzli mai avea 6 de rezervă, că era cel mai tare la Candy Crush Saga.
    Da` o să-l întreb pe Snowden şi vă spui precis. 😯

  3. boierul barba Reply

    Eu stiu altfel povestea cu Tan Fan Pan cel batran si artagos.
    Ziceau chinejii astia antici ca pe vremuri mos Tan Fan Pan , cam ramolit asa , cu un ochi betejit intro-incaierare nu tocmai fericita pentru el , s-a afla taman in locul si la momentul nepotrivit , intr-o bodega chinezeasca sau cum s-o numi la ei acolo unde se bea pana se pipi pe ei meseriasii nervosi.
    Deci in mijlocul incaierarii mos Tai Fan Pan incepu sa se simta ca in tinerete si sa faca si el gesturi de vitejie, motiv pentru care un haidamac ii plesti o intoarsa peste singurul ochi sanatos ce-l mai avea, …la care mosul tipa cu satisfactie :
    “Asa baieti , mai intai lumina !!!!!”

  4. Bula Reply

    I-a trebuit trei minute, fiindca in timpul acela s-a conceput micul chinez, care apoi a inventat tielefonu’ destept, pentru feisbuuk.
    💡

Leave a Reply to Marian S Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *