O cioară îşi făcea zborul de iarnă într-un oraş din Ardeal (nu dăm nume, că are două – despărţite de o cratimă; chestie cu conotaţie destul de sexuală, zic eu).

Fiind o cioară românească, îi era foame ca unui student.

Poposi într-un nuc şi se uită în jur, pradă unei depresii atroce indusă de foame. Dar Dumnezeul ciorilor era cu ea! Inima îi tresări nebuneşte când văzu pe o ramură o nucă uitată de vreme şi ignorată de celelalte surate ale ei! Suratele astea de mai jos.

Zbură repede la nucă, o luă în cioc şi plecă de acolo. Ciorile niciodată nu mănâncă la locul cantinei, îşi iau take away.

Se puse pe o altă creangă sus de tot, la vreo 12 metri deasupra solului. Acolo încercă să spargă coaja nucii cu ciocul, dar coaja era tare, nuca bătrână; aşa că aplica procedura strămoşească pe care o învăţase la facultatea de ciori: o lăsă să cadă 12 metri, până pe capota unei Skoda Octavia cu număr de AB de sub nuc. Nuca făcu “buf-poc” şi lăsă o urmă ca de ciocan pe capota maşinii. Cioara zbură repede jos, îşi recuperă preţioasa nucă se ridică pe creangă şi o mai lăsă să cadă o dată, cu aceleaşi urmări. Apoi încă o dată şi încă o dată. Când, într-un final, nuca se sparse, capota maşinii arăta ca şi când un copil s-ar fi jucat cu un ciocan pe ea.

După o oră, şoferul Skodei Octavia ieşi din clădire şi se sui la volan. Ajunse acasă, parcă maşina şi intră în bloc.

După câteva zile, când curăţa maşina de zăpadă, şoferul observă urmele de nucă de pe capotă. Îl cuprinse o furie oarbă: “Dracu’ să-i ia pe vecinii ăştia proşti şi manelişti din Mănăştur! Cine ştie ce pietre sau bile de rulment mi-or aruncat pe maşină că nu le convine cum parchez! Puteau măcar lăsa un bilet, frumos, cavalereşte, în parbriz, dacă i-am luat locul vreunuia! Mama mă-sii de treabă, de-abia aştept să mă mut de aici, că nu-i mai suport! Dar unde? Abia îmi ajung banii de rate! Ăştia la muncă nu mai măresc salariile, afară e criză… bag pixu’ în ea viaţă!”

După 14 luni, scârbit de vecinii lui şi de ţara asta de rahat, emigră în Canada.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 28 comments

  1. lol Reply

    Nu conteaza motivul plecarii ,important este sa ajunga pe cealalta parte a pamintulul ,eu nu pot sa o tai ca sunt batrin ,da aici e jale ,bay-bay copii !!! . 🙁

  2. konskriptor Reply

    Total gresit dom’le ! Cioara tre sa mearga la cursuri de recalificare pentru ca nu se mai face aceasta manevra la spargerea nucii. Trebuie sa ia nuca si s-o puna pe capota masinii( nuca trebuie asezata cu grija, cam cum ai pune o fecioara in ultima ei noapte de neprihanita) , fuga repede la un atelier, rechizitioneaza un ciocan caruia ii da drumul de la o inaltime apreciabila- drept la tinta. O data si bine ochit.

  3. tac'su Reply

    cica aseara s-au mai repatriat pe aeroportul din Tinisoara, niste ciori din Franta, trimise in concediu acasa, pe calea aerului cu valiza-n cioc. Acu sa vezi la emigrari in Canada 😉

  4. Whiteman Reply

    A mers în Canada bucuros că scapă de ciorile din Ţara Românească. El nu ştia că şi canadienii au ciorile lor…

  5. horhe Reply

    era un ultim zbor de incalzire pentru marea plecare in tzarile calde….zic Yo

  6. madpinguin Reply

    sa le fi vazut cum asteptau culoarea verde la semafor si aruncau nucile sa treaca masinile peste ele sa le sparga si apoi la rosu ciuguleau miezul de pe trecerea de pietoni.

  7. Cantemir Reply

    In Japonia ciorile fac la fel, de vreo 20 de ani, numai ca tehnica e mai eficienta: se pune nuca pe sosea si se asteapta cuminte pe-o craca pana trece prima masina. Tehnica e atat de dezvoltata incat, daca nu se sparge din prima, cioara schimba locul nucii, ca sa pice exact in calea urmatoarelor cauciucuri:
    http://www.pbs.org/lifeofbirds/brain/

  8. bet Reply

    Eu am patit faza asta live cand conduceam si mi-a aruncat nuca pe parbriz. Nuca s-a spart de la prima incercare iar cioara a recuperat-o vitejeste din fata masinii. Parbrizul a rezistat eroic, doar eu am tras o sperietura zdravana si ma uitam pe trotuar dupa vre-un copil care a aruncat cu piatra 🙂

  9. joyflint Reply

    Pai, unde stai si unde crapa ! (parafraza)

    PS: Na ! Anu’ si la multi bani !

    PPS : Si in Canada , daca zbori, se gasesc acolo, ciori.
    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_birds_of_Canada_and_the_United_States

    PPPS: Si mai la Sud, gasesti condori, ciori mai mari pe sfasiate, cu acvilele din State !

    http://www.youtube.com/watch?v=BZkp1KtYhSI&feature=related

    Duios… Asa-i ? O stea *

    In Canada cea ciudata, cioara-i in culori pictata :

    http://www.youtube.com/watch?v=A-NCeDsS6Ls

    Lovely ! C’ asa-i… Doua stele**…

    PPPPPS : In Montreal, cafe-concertu-i pe-arestate
    Si cersitu’, pe-apucate !

    http://www.youtube.com/watch?v=af9AUwlhdr4

    Indienii sunt cu pete, manelele, mai sparga-rete !

    http://www.youtube.com/watch?v=2DLP7lhhOuA

    ERATA :
    In loc de cantecul c-o stea, trebuia sa pun asa :

    http://www.youtube.com/watch?v=OQkbNOTUR2U&feature=related

    Frumos ?
    (trei stele ***)

  10. sorin Reply

    Deci daca am Skoda si cineva imi indoaie capota, solutia e sa ma mut in Canada:D…:)), dar daca am Dacie?

  11. radu Reply

    😯 Să fie fericit ăsta cu Skoda că nu era în Malaesya unde cioara se transforma în maimuţă iar nuca în nucă de cocos. Iar pentru parcarea altuia pe locul tău îţi dau o soluţie care nu deteriorează nimic dar are efect: unge cu untură de porc clanţele, oglinzile şi ştergătoarele pe partea de contact cu parbrizul. Să vezi circăraia dracului.

Leave a Reply to Doru Panaitescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *