Nu vrea să-nceapă școala

– Nu vreau să-nceapă școala! Nu vreau să-nceapă școala.

Toată ziua numai cu asta ne-o ținut. Țopăieli, sărituri, alergături prin casă și prin parc, apoi pauze și:
– Tati? Nu vreau să-nceapă școala.
– Știu, fiu-meu, nici eu, da’ las’ că mai ai un pic și ieși la pensie.

Fix așa-mi zicea tata când mă trezea la 5:30 să ajung în fabrica unde lucram ca necalificat (”ceramist”, bitch!), el se pensiona peste vreo 2 ani, iar eu aveam 18 ani. Și-apăi ce altceva să-i zic lu’ Gropărel, dacă așa e tradiția de chinuit copiii la mine-n familie?
– Nu vreau să-nceapă școala.

Am ieșit azi și în parc: se dădea cu trotineta, ca un viitor hipster în devenire, dădea ture după ture, se oprea lângă mine și zicea:
– Tati, nu vreau să-nceapă școala.

Și pleca mai departe.

A mers până acolo că fiu-meu, care nu o mai dormit de amiază de vreo 2 ani, astăzi s-o ascuns la el în cameră, s-o băgat sub plapumă și o sforăit vreo oră bună.

De ce?

Păi, ca să aibă suficientă energie să țopăie prin casă la 11 noaptea și să ne strige:
– Nu vreau să-nceapă școala! Nu vreau să-nceapă școala! Nu vreau să-nceapă școala! Nu vreau să-nceapă școala! Nu vreau să-nceapă școala! Nu vreau să-nceapă școala!

Oare din cauză că și-o fi dat până și fiu-meu seama că ministrul educației e un îngrămădit?


Nu-i intră musca-n gură, pentru că și musca are mândria ei (Foto: Hotnews)

11 lovituri, dă-i și tu!