Nu toţi românii fură. Cel puţin nu în Deltă

Un cuplu de polonezi globetrotteri – ca colegul meu care umblă teleleu (de la care, de altfel, ştiu povestea asta) – o ajuns în Deltă, într-o localitate fără bancomat (voi, orăşeni pantofari, nici să nu mergeţi în Deltă: nu au bancomate acolo).

Şi or văzut polonejii tot felul – pelicani, becaţe, piciorongi, stârci, cufundaci, lopătari, ţigănuşi, avoazete, ciocîntorşi, ereţi, nagâţi, buhai, chire de baltă, prundaşi, călifari, becaţine, ciufi, băsişti.

Şi, când să plece, şi-or dat seama că nu mai au suficienţi bani schimbaţi să-şi plătească cazarea. Şi i-or spus gazdei, aşa cum s-au priceput ei: bă, primeşti zloţi? Că lei canci, iar euro nema! Iar bancomat pentru pantofari polonezi ioc.

Celor doi străini le-o fi fost foarte greu să exprime acest discurs, pentru că situaţia era jenantă şi mai ales pentru că băştinaşii din Deltă nu vorbesc nici un fel de limbă străină – mai puţin greacă, rusă, ucraineană, turcă, tătară şi romani, care-s limbile indigene. Şi mai presupun că foarte mult i-au durut mâinile când explicau; zic asta pentru că eu (şi domnul preşedinte interimar Crin Antonescu) ştiu ce greu se vorbeşte o limbă străină ca un adevărat Profi.

Când o auzit aceste vorbe, că nu sunt bani, gazda s-a deprimat un pic, ca la vederea unui nor negru pe Periprava; şi, socotindu-se, le-a zis-o verde, de la obraz:

– Bă, dar voi plecaţi în Tulcea, aşa-i?
– E, ziseră polonejii.
– Cu ce vapor?
– Cu nava Mehedinţi, zic polacii.
– Păi când ajungeţi în Tulcea, scoateţi lei de pe card şi daţi-i căpitanului de vas, că ni-i aduce el când ajunge iară aici.

No: chestia asta li s-o părut polonezilor foarte, foarte tare.

13 lovituri, dă-i și tu!