Nu mai parcați aiurea

La ieșirea din parcarea Leu, lângă piața Mihai Viteazu, o mașină parcată aiurea blochează un ditai Roman Diesel străvechi al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (sau, cum îmi place mie să-i zic, ”Cristian Tudor Popescu”). Camionul era proaspăt ieșit din STAȚIA DE REDRESARE (whatever that means) și claxona cu atâta furie că i-ar fi trezit și pe drogații de la Electric Castle, Untold și NeverSea de la edițiile douăzeci-douăzeci. Ce mai, îți fierbea sângele-n vine și mai multe nu.

Mașina parcată aiurea – un Fiat – atingea unul din stâlpii montați expre’ ca să împiedice parcatul aiurea. Și, normal, proprietarul Fiatului intrat ”numai 1 minut până în piață, bos, să iau un pepine la copii!” se lăsa așteptat; așa că, într-un final, camionul cât un cașalot obez își trage nițel burta și trece, la mustață, de Fiat și de mașinile parcate regulamentar de cealaltă parte a străzii.


Atâta de obez, că ar fi putut naște pui vii din ăștia (sursă)

La exact 8 m mai încolo, un polițist de la Rutieră își sorbea pasiv cafeaua împreună cu ceea ce părea a fi un prieten, și privea înmărmurit întreaga scenă. Și, dac-ar fi să caut în manualul de limba română de clasa a VII-a un cuvânt care să descrie exact privirea lui, aș spune că privirea lui era încărcată cu obidă. Obidă, aceste e cuvântul.

Prietenul lui, și el cu ochii beliți către întreaga situație, a rostit, punctual și filozofic și adânc, fix aceste cuvinte tocmai când treceam pe lângă ei:
– Băi, nu ne mai facem bine, ca țară…

7 lovituri, dă-i și tu!