Și eu sunt român. Și sunt un român furios.

Avem de toate în țara asta. DE TOATE. Munți, dealuri, șesuri, stepă, lunci, păduri, fluviu și o deltă incredibilă, o mare frumoasă.

Avem cei mai mulți lupi și urși din Europa, avem mistreți, căprioare, păsări, râși, de toate. Avem aer curat, avem patru anotimpuri, avem educație și sistem sanitar cât de cât, nu suntem chiar proștii Europei, avem etică a muncii relativ decentă, băi, avem poziționare faină, între două-trei blocuri uriașe de civilizație, avem femei frumoase și gospodine și care țin de casă, avem bărbați puternici ca bizonii, conducem mai bine ca vietnamezii, avem vinuri, avem școli de aviație, la naiba, avem niște industrie, niște bucătărie tradițională de te lingi pe degete, putem crește 99% din plantele comestibile ale lumii aproape oriunde în țară, avem și ceva cultură și poeți și cântăreți, ce mai, avem de toate!

Dar băi, frate, cu ce ne-a greșit țara asta? Ce ne-a făcut de o umplem de gunoaie în halul ăsta? De ce aruncăm tot, absolut tot, toate mizeriile pretutindeni? În ape, în parcuri, în poieni, în păduri? De ce fiecare albie de râu din România arată ca Gangele? De ce s-a umplut țara de PET-uri de bere și cutii de margarină? De ce ne sunt pline plajele de mucuri de țigări? De ce orice munte arată ca o groapă de gunoi? De ce nu ne este rușine cu ce lăsăm în natură? De ce fiecare ploaie aduce pe râuri hoarde de sticle de plastic, saltele, cârpe, hârtii, ambajaje, pungi? De ce la fiecare apartament care se renovează se golește molozul peste cea mai verde iarbă? De ce fiecare parcare de pe marginea drumului arată ca după război? Nu ne mai săturăm odată de atâta mizerie? De la animale moarte la chiloți și pempărși murdari, de la ce mâncăm, ce bem, de la jucării stricate la bucăți de mașini și haine, totul se aruncă în natură. Nu poți face o poză aproape nicăieri fără să fii nevoit să eviți din cadru cioburi, zdrențe, hârtii, jeg.

gunoaie-romania
Da, Clujul arată și așa

Este trist, jenant, revoltător. Acum ceva săptămâni eram în Elveția și mă crizam de cât de frumos și curat e totul. Un coleg zice: merg la pescuit, și dacă mi se face sete beau apă direct din râul în care pescuiesc. E curată. Nu știu nici un râu din România unde aș putea face același lucru.

Nu știu, nu vreți să facem ceva în privința asta?

Curățenia începe și cu Dragnea, Oprea, Tăriceanu; dar și cu peisajul.

Sâmbătă este Let’s do it, Romania. Și vreau să mă duc acolo cu Gropărelu’.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. alunelu Reply

    Un coleg de job s-a urcat pe munte in Elvetia. In varf a gasit punga de Nutline… Saracul, s-a simtit si a ridicat-o de jos.

  2. super_fotbal Reply

    Pentru ca nu avem nici jumate din ce ai enumerat tu acolo. Serios ca la mancare de nu avem cele mai plictisitoare si lipsite de inaginatie retete, singurul avantaj e ca suntem atat de saraci si mai gasim chestii crescute natural in rest ciuciu muciu. Ai idee cam cate feluri de branza facem noi in romania, ai idee cam cate am putea face daca ne-am da putin interesul. Toata mancarea si retele din romania mie mi se par aproape neterminate. Da iubesc o mamaliga cu tochitura la fel ca urmatorul, dar nu asta nu e mare branza.
    Si nu tine neaparat de cultura ca sunt gunoaie, prin multe locuri pe unde am fost sunt perioade cand e plin de gunoaie. Mai ales sambata sau duminica dimineata. Diferenta e ca prin locurile alea se ocupa de curatenie o firma ce a castigat contractul si chiar face curatenie, nu o firma a varului cumnatului primarului.
    In schimb sunt de acord si am sustinut de cateva ori ca schimbarea mai trebuie sa plece si de la oameni, nu doar din legi.

  3. Atti Reply

    Sa iti povestesc eu o chestie.

    Prin 2012, ma plimbam cu una bucata sotie proaspata prin gradina zoologica din Praga.

    In fata noastra, o familie de cefe late de pe la noi. Prima data a zburat punga de chipsuri, apoi cea de napolitane.

    Perechea in varsta ( gen 80+) din spatele lor, fara nici o vorba, aduna si baga in cosul de gunoi.

    Aici e diferenta. La noi, nu putem face nimic fara sa ne declaram martirii unei cauze. Si probabil de aia nici nu avansam simtitor, pierdem prea mult timp strigand durerea in loc sa lucram la remedierea ei.

    Btw: sa vezi ditamai Vltava, fara un pet pe ea. Zau ca ma gandeam la Somes si imi era rusine.

  4. Atti Reply

    PS: apropo de toate cele ce ai zis, ca avem X, Y, Z.

    Ma omu’, nu prea avem. Adica avem fix destul cat sa ne moara la intrare, dar nu sa si putem face ceva cu ea. Si asta e o ramasita a ideii socialiste de “noi facem tot, avem de toate, nu avem nevoie de nimeni”.

    Ceva inca ne lipseste. Inspiratie? Curaj? Stii draci. Dar lipseste intr-un mod dureros de evident.

  5. neamtzschantz Reply

    cele mai multe lucruri enumerate acolo ca ar fi, de fapt nu sint, sau sint intr-o masura mica, sau sint nesemnifiative, sau le au si oricare altii.
    omul isi amenajeaza mediul exterior asa cum e in interiorul lui, ce-i in jurul tau e reflectia a ceea ce e in interiorul tau. microcosmosul se reflecta in macrocosmos.

  6. remus Reply

    fii atent. india a interzis folosirea paharelor de plastic in trenuri. totu’ tre sa fie ceramica. LA noi pe cand se interzic PET-urile de bere?

  7. Claudia Reply

    @super_fotbal: “Ai idee cam cate feluri de branza facem noi in romania,” – e suficient ca se face una: telemeaua de sibiu. 😀
    Restul sint de umplutura.

    Acu’ pe bune, nu stiu ce are brinza asta in ea, dar da dependenta. Cind ma plimb prin alte zone ale lumii, ma simt in sevraj…

  8. DP Reply

    2015, citybreak Geneva. În trei zile, singurul gunoi pe care l-am văzut pe stradă a fost o pungă aruncată pe trotuar pe la 11 noaptea de către un adolescent arab (așa părea) care se plimba cu ceva radio în brațe și bucura cartierul cu muzica lui. Deci da, Elveția e de vis (și) când vine vorba de curățenia stradală.

  9. adi Reply

    2000 dolari singaporezi amenda la aruncat pe strada orice, inclusiv muc de tigara sau invelis de ciunga. Dupa niste ani e mai curat ca in Elvetia. Putin mai la nord (30 min cu masina), Johor Bahru, Malaezia, aproape ca la noi.

  10. neXt Reply

    Da’ de $10,000 (da, zece mii), amenda in Cape Cod, MA ce zici? Ca ti se face brusc frica sa scoti si mana pe geamul masinii, ca poate scapi verigheta, mai stii?

  11. Radu Oltean Reply

    Se numește tradiția puternică rurală. Obsesia pentru poieni și lacuri curate e o ”prostie” pe care a inventat-o burghezia civilizată în stil occidental de la oraș. Deoarece orașele din vechiul regat erau mai mult târgușoare, nimeni nu i-a învățat pe români că murdăria aruncată pe jos e rea. În Ardeal la fel. Majoritarii români trăiau în mediul rural, unde au învățat că apa spală orice. Tot ce nu ai nevoie și nu mănâncă porcul se aruncă în râpa râului. Degeaba orășenii, puțini, mai comentează în stilul tău. România profundă și majoritară, cu origini în 80% civilizație rurală este incapabilă să înțeleagă de ce ar trebui să plimbe un gunoi de la locul producerii lui până la un tomberon. Numai fraierii fac asta

Leave a Reply to neamtzschantz Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *