Noapte vrăjită de Sânziene în pădurea bântuită Baciu-Hoia din Cluj

Voi aţi auzit de pădurea bântuită de fantome de extratereştri Hoia-Baciu, nu? Normal c-aţi auzit, e plin de Alfa Centauri prin ea, tot vin aici şi fac selfie-uri cu pământenii, deja clujenii-s disperaţi.


Deseori, vizitatorii intrerstelari lasă după ei gunoaie misterioase

– Ştii că pădurea asta e bântuită, nu?

Eram cu nişte prieteni la un grătar cam ilegal de 1 Mai, fix în pădurea bântuită. Ademeneam navetele spaţiale cu o navetă de bere, dar extratereştrii se lăsau aşteptaţi – posibil că trecuseră pe tărie, deşi afară era cald de behăiai da o dăncilă-n Israel, mehehe.


Mai erau nişte extratereştri sub formă de căpuşe şi căcăreze

– Ştiu că e bîntuită, toată lumea ştie. Se vede după cât de contorsionaţi sunt copacii, e clar că ceva energii cosmice îi zăpăcesc! S-a făcut şi un film, plus că aici nimeni nu vine să doarmă noaptea cu cortul – mai ales în noaptea de Sânziene, când toate spiritele coboară pe Pământ şi dansează hora unirii spiritelor.

– Ha! Eu chiar ştiu pe unii care au mers în noaptea de Sânziene în pădurea Baciu şi FIX – da’ fix! – în noaptea aia s-o rupt cu mega zgomot o buturugă, la 2 paşi de cortul lor! Aşa că s-or luat şi s-or dus, nu le-or mai trebuit experienţe paranormale!
– Asta-i nimic! Eu am pornit odată cu nişte prieteni să vedem cât de paranormală e pădurea, şi atâta ne-o dezorientat văjitoarele şi extratereştrii că, în loc s-ajungem în pădurea Baciu-Hoia, am ajuns direct la striptease…

2 lovituri, dă-i și tu!