Niciodată pălinca nu fu mai gustoasă

În sfârșit, reușesc s-o conving pe nievasta să nu facă overtime decât o jumătate de oră, așa că ajunge la mine la munci cu Gropărelu’, plecăm către casă înainte de ora 7 seara, haha! Viața e frumos, cum zice ungurul.

În fața casei – meeeega baltă de la ploaia de primăvară, Gropărelu’ scotea flăcări pe nări de încântare, ce mai! Era timpul. Așa că-mi trimit nievasta în casă, iar eu iau Gropărelu’ cu cizmele în picioare, călare pe bicicletă, și mă fac că nu-i dau voie să se facă ciuciulete, în timp ce-l filmez. Gropărelu’ e în culmea fericirii, se dă cu bicla prin apa adâncă, strânge apă în ciubote, mă strigă de fiecare dată să m-audă cum mă minunez de cum zbura apa ca din ekranoplanele sovietice… fericire maximă!

Atâta numai că bestia asta n-are un copil călare pe ea, chiuind de fericire (de pe Wikipedia)

După 30 de minute, când îl văd stropit din obrajii lui crocanți până-n ciubotele smiorcăite cu apă rece ca gheața, mă hotărăsc să intru cu al meu în casă – unde nievasta tocmai îl felicita de La Mulți Ani pe Sandu din Jibou, să trăiască, el și fetele lui, să fie cei mai fericiți și sănătoși!

Rupt de oboseală și rebegit de frig, Gropărelu’ se transformase într-un monstru care nu mai auzea ce-i ordonam. În timp ce-l beleam de ciubote, pantaloni și lăsam o baltă de apă la intrare, strig la nievastă să încheie conversația telefonică și să vină să m-ajute să-i dau jos harnașamentul; moment în care se petrece inevitabilul.

Gropărelu’, dintr-o efuziune de amor către taică-su care-l iubește și-l ciupește de obraji nonstop, dă să sară călare pe mine. Groparu, zis și taică-su, este luat prin surprindere; și, înainte să apuce să-l prindă pe haiduc, îl scapă printre degete, iar moștenitorul dă cu spinarea de treapta din hol. Tare.

În viața mea nu mi-a venit mai tare pofta să mor. Dacă m-ar fi bătut ministrul de externe sovietic rus Serghei Lavrov cu lanțul înroșit în foc în timp ce Putin îmi sorbea sângele dintr-un pai cu umbreluță direct din jugulară, tot aș mai fi avut puterea să-i spun ”Vladimir, tot un pitic prăpădit cu sâni uriași rămâi, coa’!” – și apoi m-aș fi distrat văzîndu-l cum se oftică, piticania; dar, văzîndu-l pe al meu cum cade, parcă s-a rupt ceva zdravăn în mine. Gen toată șira spinării, cu plămâni cu tot.

Am zbierat odată la nievastă, că s-o stricat semnalul la telefon în tot cartierul; al meu urla ca din gură de șarpe, pe jos, în timp ce eu nu știam cum să-l ridic de jos, dacă avea, Doamne-feri, șira spinării vătămată?

Îl iau și-l bag direct în cadă, în timp ce nievasta zbiară la mine și eu la ea – din toți bojocii. Dau drumul la apă caldă – ăsta micu’ clănțănea de frig – nievasta mi-l smulge din vană și-l duce sub pături, în sufragerie. Urlăm toți ca apucații.

Printr-o superbă recompoziție, reușesc să mă adun și sun la Peditel (mulțumesc, Vodafone!). După primele 90 de secunde de blabla (”Ați sunat la Peditel. Dacă viața cuiva este în pericol, vă recomandăm să sunați la 112” blabla), conversez cu o domniță. Mă temeam de: 1. ruptură de splină, care, deși nu doare, e fatală; 2. organ intern perforat de ceva coastă ruptă (rinichi, plămân). Domnișoara ne pune să verificăm contuzia, să-i ridicăm mâna stângă, să-l studiem… Gropărelu’, panicat de noi, se miorlăie de fiecare dată când punem mâna pe el… discotecă la căminul cultural, neamule!

Ne sunăm și ceva prieteni doctori… în cele din urmă, ne hotărâm să dormim liniștiți la noapte și mergem de urgență la Urgențe, la Pediatrie.

Puteți spune orice vreți despre oricine; despre țara mea; despre doctorii escroci și sistemul medical defect la cap (apropos, la baie nu aveau săpun!); dar am ajuns la spital și, în 110 de minute, deși înaintea noastră avusese loc un accident de mașină și o pruncă cu mama ei nu prea erau ele OK, bietele, aveam:
– control amănunțit de la o stagiară franțuzoaică extrem de amabilă (bă, prekinu-so, trăi-ți-ar franțuzoaica!) care știa foarte bine românește;
– raze X făcute la moștenitor;
– ecografie făcută la moștenitor;
– tratament aplicat peste contuzie.

Inima se ușurează ca prin farmec (”păi nu vedeți cum aleargă pe holurile spitalului, doamnă, ce, ăsta-i copil cu fractură de coastă? Mergeți, doamnă, acasă!”), ne luăm și plecăm către casă. Îl las pe ficior să sară în fiecare baltă de pe drum și o cert pe maică-sa când cotcodăcește că nu are adidași uscați pentru mâine la grădiniță, ce mai! Nu știu cum să-l strâng mai tare la piept, dacă-mi cerea să-i aduc luna de pe cer la el în dormitor, îl pocneam pe domnul Soare în bărbie și-i furam gajica pentru fiu-meu!

Și ajungem acasă cu bine și, fiindcă toată tevatura îmi făcuse o foame teribilă, pun la foc tochitura mea de afumături fiartă cu o noapte înainte (sunt la dietă), torn un pahar de pălincă, pun tochitura în farfurie, dau să iau prima îmbucătură, la 10 seara…

Și-mi pică prima bucată de mămăligă cu cârnaț afumat plin de ulei direct în paharul de rachiu.

10 lovituri, dă-i și tu!