Pe cât au fost de duri și stricți cu tine, pe atât sunt de îngăduitori cu nepoții: bunicii. Părinții tăi, bă, că poate ești norocos și-i mai ai.

Cu care copilul tău face ce vrea, că îi lucrează pe degete ca un prestidigitator Cristian Gog.


Părinții mei, de exemplu, îl vor găti pe acest câine în curând, pentru că fiu-meu e curios ce gust are tocănița de cuțu

Și, așa cum Groparu-și lasă pruncul la bunici toată vara fără să-i pese, ba chiar râzând malefic (”ce-i, mamă? Mai ții minte când mă băteai la cap să mă-nsor și să fac copii? No neeeeee, amu ține-l, ne vedem când dă bruma!”), la fel și-a lăsat și o familie un drac de copil în grija bunicilor (nu există îngerași de copii decât în reclame).

Și mama nu se lasă și tot sună la bunici din 5 în 5 minute, că așa-s ele, mamele, nu există mămică să nu fie ca elicopterul deasupra pruncului, Dumnezeu mi-e martor de-al lui Iehova la treaba asta; și la un moment dat îi întreabă:
– No, da’ cum e pruncul?
– Binie-i! zice bunica, la telefon.
– Ce face?
– Mănâncă!
– Mi-l dai la telefon?
– Păi nu pot!
– De ce?!?!?!
– Păi, am tot încercat să-l facem să mănînce…
– Așa…
– Și tot n-o vrut.
– Mno!
– Și-apăi… bunicu’ i-o zis: ficior, îți mai plac scările? Că știi că la prunc îi plac scările.

Nu este absolut nimic de mirare în treaba asta: pe fiu-meu, de pildă, îl fascinează urechile, că nu știe cum să le tot sondeze cu șurubelnița în cruce.
– Păi da, și…? întreabă mama.
– Păi… zice bunica, au luat amândoi farfuria de mâncare, lingura, și tot urcă și coboară scările de nebuni! Și la fiecare etaj, pruncul mai ia o lingură de mâncare, și toată lumea-i mulțumită.

Mama simte că-și pierde cunoștințele:
– Păi… voi locuiți la etajul 8 și bunicul e cardiac! Și-apăi cum chinuiți copilul așa, să urce 8 etaje și apoi să ia tot câte-o linguriță? Cine mai are chef să mănânce după ce urcă 8 etaje?
– Stai liniștită, draga mea! zice bunica. Copilul e OK, că atunci când tot urcă și coboară îl ține bunicul în brațe.

True story!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. Nemultumitu' Reply

    Îmi şi imaginez cum urcă bunicul cu nepotul în braţe, cu farfuria… Aşa-s bunicii, pentru nepoţi, orice… oricând…

  2. John Temple Reply

    Muhahahahahaha!!!
    Drac dă copchil!
    Să vă trăiască!
    Io eram cu soldățeii. Musai pita unsă făcută soldăței (adicătelea tăiată pătrățele).

  3. Groparu Reply

    @ Nemultumitu’: Așa om fi și noi, dac-om avea noroc de nepoți…
    @ John Temple: Țelul era să-i mănânc mai repede decât mi se făceau și apoi să guiț în semn de protest!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *