Murul

– Am vorbit cu o colegă să-mi aducă un butaș de mur, zice nievasta. Să-l punem în grădină și să mâncăm mure bio și eco.
– Bun… adă-l incoaci.
– Și pentru Gropărel. Să aibă vitamine și antioxidanți naturali.
– Bun.
– Și fier, că murul are fier natural.
– Are. Adă-l.

Și l-o adus. Și l-am plantat, pentru antioxidanți și vitamine și fier bio și eco și natural.

Și m-o mai și pus nievasta să-l ud mereu, că murul ăsta face mega fructe mari și dulci și ăstora le trebuie apă, multă apă, și o cărat Groparu la apă de s-o spetit.

Și-l tot verifica de trei ori pe oră, ca pe bebeluș, ca să-i fie bine, să nu-i lipsească nimic.

Și odată m-am simțit foarte rău, aproape am vomitat de emoție, când i-am rupt din greșeală cu găleata de apă o ramură care tocmai creștea, săraca. Și am tremurat la gândul că nievasta ar găsi-o în locul ăla unde am pitit crenguța, că mie mi-e frică de nievastă, că are acces la bucătărie și de acolo până să mă omoare cu o picătură de ulei esențial de levănțică abil strecurat în ciorbă nu mai e decât un pas; și eu chiar țin la viața mea.

Și, după un an întreg în care butașul a crescut și și-a văzut de viața lui stropită din belșug cu apă, aseară am dezlegat misterul când l-am văzut pe Gropărel că-ndesa în gură ca apucatul fructele alea roșii, necoapte, de mur, și noi am zbierat la el că ce face, de ce mănâncă mure roșii și nu așteaptă până se coc?
– Ce faci, copile, de ce mănânci mure roșii și nu așteapți până se coc?
– Da’ astea nu sunt mure!
– Da’ ce-s?
– Zmeure!
– Zmeure?
– Zmeure!

Ne-am apropiat atent, cu curiozitate amestecată cu pioșenie, că la cât l-am bibilit mă temeam până și să mai respir în preajma lui… și ne-am dat seama că pruncul avea dreptate: murul ăla cu vitamine bio și fier antioxidant era, de fapt, zmeur.

Și, pentru că ne-a fentat atâta vreme lăsându-ne să credem că el era, de fapt, altceva decât ce și cum era, ne-am hotărât să-i spunem ”Murul Grindeanu”.

14 lovituri, dă-i și tu!