Momentul in care mi-am dat seama ca ungurii nu sunt ca la televizor

Eram student în alt secol (secol? Mileniu, frate!) când am uitat să-mi iau de la dușul căminului 16, monstrul ăla de beton din Hașdeu, șamponul anti-mătreață și săpunul Protex. Uituc, dar fără ținere de minte, ca de obicei!

Treaba asta-mi provoca o gaură-n buget destul de serioasă; vă reamintesc că pe vremea aia Hașdeul nu era ca acum, că azi nu mai ai unde parca în zonă de câte mașini mai noi de 2010 dorm prin campus. Dimpotrivă, pe vremea aia,  șampoanele se diluau cu apă după fiecare spălare, să țină până la restanțe, în toamnă!

Mno, și Groparu a avut o mini-depresie când a realizat că urma să se spele tot restul anului universitar cu săpun de casă. Doară nu era să-și dea banii de bere pe Head’n’Shoulders, ce-i aici, Dubai?

Dar a doua zi un anunț la dușuri mă anunța că cine și-a pierdut un șampon și-un săpun le poate recupera din camera 221.

Drept urmare, m-am dus la ei, am bătut la ușă și am intrat după ce mi-au zis Igen în limba fraților noștri mai verzi, de la Apus.

Și ungurii ceia nici măcar nu m-or întrebat ce șampon aveam, că mi le-or dat din prima, pe încredere, și așa de repede or cedat de zici că erau la Trianon; și m-am simțit rușinat că îl simpatizam pe Funar-Biciul-Lui-Zamolxes, și am început să-mi pun niște întrebări serioase legate de cât de câtă minte n-are România Mare.

Mno, după episodul mi-am dat seama că fiecare ardelean are nevoie de unguri; altfel se ajunge la mesaje ca ăsta de mai jos!

52 lovituri, dă-i și tu!