Micul campion şi taică-su nevrednic

Weekend-ul care a trecut mi-am dus ficiorul, la insistenţele nievestei, la două crossuri. Pentru că toată ziua îmi zburdă prin casă, mai ales când îl pun la teme sau când trebuie să-l îmbrăcăm – dar mai ales când trebuie pus la nani, atunci găseşte în el energii nebănuite, şi am zis că de ce nu.

(de fapt, sperăm să câştige bani din alergări, ca să-l putem exploata fără milă, că doară de-aia l-am făcut, nu?)

Primul cross: Făget Tour, alergare cu familia, adică cu tati de Gropărel, adică eu. Care tati şi-a dezvoltat o amorţeală plenară prin toate membrele sale de sedentar şi ar fi peferat să fie lăsat să doarmă sâmbătă până după prânz, dar cei cu copii ştiu cât de imposibil e asta, ce s-o mai dăm cotită.

Şi… am ajuns în Făget, costumaţi în îmbrăcăminte de alergare, de zici că urma să rupem tot.


Groparu e fix în mijlocul pozei, îşi troznea încheieturile, iar fiu-su se prefăcea că se încălzeşte

Şi o-nceput cross-ul şi ne-or urcat ăia, fratele meu, pe un munte (că era alergare prin pădure, în mediu natural) de mi-aş fi dat sufleţelul pentru o canapea, cc Lucifer (blegule de Lucifer şi Belzebuth, aşa discount la sufletul meu nu mai prindeţi voi! mizerabili ce sunteţi); şi fiu-meu tot zbiera în faţa mea “hai, tati, hai!”, şi eu nu puteam vorbi de lipsă de oxigen; şi nu puteam nici chema ambulanţa să mă ducă la bere, că nu-i ca-n filmele alea cu fetişuri cu asistente medicale, că mi-ar fi dat nevastă-mea tot fetişuri (peste cap mi-ar fi dat).

Rezultat final: locul 4 la categoria lui de vârstă, bravo, ficior, zi mersi că mai ai tată după kilometrul ăla ucigaş, că mi-o venit să renunţ de şase ori pe metru liniar (am fost clasaţi la doar 11 secunde de locul trei, deci oftică mega mare).

Al doilea cross: Survival Challenge Run, la baza militară de la Someşeni, împreună cu ceva militari şi – surpriză – milităriţe, pe care nu cred că le pune cineva pe lumea asta să spele vase acasă, că mătură cu tine pe jos şi mai multe nu.

Mno, ăştia or avut un cross din ăla pentru adulţi printre văi şi râuri şi cu escaladări şi tras cu puşca de air soft şi aruncat grenade de manevră; şi ţin, pe această cale, să-l felicit pe prekinul gropăresc Sorinelu, care, deşi sedentar ca mine, a dus la bun sfârşit proba de 10 km – ostaş de frunte al patriei ce este el!

Şi n-a fost uşor, că unii, când au terminat, s-au pus pe făcut temenele.

Alţii, ca nişte profesionişti, şi-au curăţat echipamentul, că vine dom’ ghinărar în inspecţie.

Şi s-or adunat copiii la start…

Şi fugi, coptile! Tura asta ficiorul o alergat singur, că eu am zis că nu mai servesc.

Şi… băi, o pornit ficiorul şi-o alergat ca din puşcă, şi eu pe lângă el, la 20 de metri în lateral, fugeam, filmam şi-l încurajam!

Şi o fost al treilea în ordine, apoi al doilea, apoi primul!!!

Şi m-am apucat să-l încurajez şi mai abitir, şi atâta de tare am zbierat la el, că bietul de el s-o încurcat şi o luat-o pe drumul greşit!!!!

Şi până să se prindă că nu e pe drumul bun, ceilalţi din spate mi ţi l-or depăşit, şi el nu o mai apucat să recupereze.

Şi o ieşit al treilea.

Din vina mea.

Şi acuma ce doresc să vă-ntreb: credeţi că, dacă o ratat din cauza mea locuri fruntaşe la două cross-uri în acelaşi weekend, fiu-meu va asculta rugămintea mea să mă trimită la un azil de bărâni cu iaz de pescuit, când va fi să fie?

Întreb pentru un prieten.

7 lovituri, dă-i și tu!