Memoirs of a ghişeiţă

Funcţionari publici à la Cluj, dom’le.

Într-un impuls civic, mă duc la primărie. Să plătesc o amendă că am parcat pe trotuar, şi să-mi trag şi un abonament de parcare în centru, ţac-pac, fincă nu trăim în junglă şi nu am SUV să parchez pe trotuar fără să iau amendă.

Şi la Cluj, mai nou, la primărie, îţi dă bilet. De ordine. Urmează numărul 4553 – te afişează undeva pe un ecran, ţac-pac.

Şi io am de aşteptat după vreo 5 oameni înaintea mea. Şi mă apuc să mă joc jocul meu pe telefon, cu sonorul dat la maxim, clinc, clinc, aşa se auzea! Ţac-pac.

Şi aştept vreo 15 minute, şi coada nu se micşorează.

Şi îmi dau seama că ţac-pac durează deja de suficient de multă vreme, şi  mie tocmai mi-a expirat pauza de masă. Şi cam trebuie să mă cărăbănesc la cooperativă. Şi dintr-o dată perspectiva unui abonament de parcare în centru nu mai suna chiar aşa de sexy.

Şi sar coada, mă duc la ghişeiţă, şi ca să nu aibă ea probleme cu continuitatea biletelor de ordine, îi zic:

– Poftiţi, zic, nu mai pot sta, sărumâna. Vă las beletul.

Îi dau biletul meu, şi dau să ies.

– Cum să nu mai staţi! zice tanti aia, pe care o credeam o nesimţită indolentă.
– Nu mai pot sta, sărumâna! zic. Trebe să plec.

Şi fac câţiva paşi către uşă.

– CUM SĂ NU MAI STAŢI! strigă tanti, de-a dreptu’.
– Sărumânaaaa! şi acelerez.

Tanti, efectiv se ridică în picioare! Fermă, pe poziţii!

– Staţi! Că termin imediat cu doamna, şi cu restul de trei oameni înantea dumneavoastră termin repede! Şi poate vă lasă în faţă, dacă vă grăbiţi! Că doară suntem oameni! răsuna sala de parcă eram în camera clopotelor.
– La revedeeereee! strig eu, şi efectiv o iau la fugă spre uşă. Tanti ieşea de după ghişeu, să mă împiedice!

Am scăpat cu viaţă. Dar în noaptea aceea am visat-o cum m-o prins tanti şi m-o pus la plată, şi apoi mi-o eliberat abonamentul de parcare în centru mult visat şi răzgândit!!! Bine, că dupa aia am visat că am dansat tango cu Ştefan Bănică Jr, deci oricum nu se pune.

24 lovituri, dă-i și tu!