Mămica

Umblam cu fiu-meu prin Cluj, pe malul Someșului.
– Tati, hai să urcăm dealul! zice Gropărelu’.
– Hai, zic.

Și pornim… și dintr-o dată aud o liniște suspectă: deci chiar nimic nu mai chiolnăța.

Mă uit mai bine:
– Ficior, tu vezi ce-i acolo?
– Ce-i? zice el.
– Ia uite-te mai bine!
– Nu văd! zice.

– Mă! Cască ochii! Ești orb ca taică-tu?
– Ce să văd? Piatra?
– Ia dă zoom, ca Transformers! îi zic.
– Cum să dau zoom…?

– Dă mai tare zoom!

Și, într-un final, o văzut-o. Nici mâc nu zicea!

– Tati, ce face, ne așteaptă s-o mâncăm?
– Nu! Își clocește oușoarele. O să aibă bobocei.
– Tati, da’ o putem mânca?
– Nu, copile, nu e OK.
– Da’ pe bobocei îi putem mânca?
– Nici pe ei, copile.

Apoi, după o pauză:
– Te-am crescut bine, copile.

3 lovituri, dă-i și tu!