(guest post de Sasha, prietenul gropăresc din Cernăuţi)

“Ucraina, Cernăuţi, 22 noiembrie 2004, a doua zi după ceea ce părea sa fie  ultimul tur al alegerilor prezidenţiale.

Nişte cifre care se modifica prea încet pe ecranele TV si la posturile de radio, nişte cifre mult aşteptate dar care nu reuşesc sa confirme o speranţă, sa-i dea viata, si pe măsură ce numărul regiunilor unde s-a efectuat calculul devine tot mai redus iar suma se apropie de procentajul absolut devine clar ca speranţa va rămâne un vis, iar ţara va fi condusă de un preşedinte care prin discursul si comportamentul sau stârneşte in tiparul colectiv nişte asocieri care ţin mai mult de anii 90 decât de mijlocul primului deceniu al secolului XXI. Seamănă prea tare cu băieţii in geci de piele care făceau economia şi legea  tării, o făceau cu pricepere încât banii în orice sumă ajungeau treptat la valoarea materialului din care erau făcuţi iar cei care le stăteau în cale se întorceau destul de repede în ţarina din care suntem ieşiti cu toţii. În acea zi de luni aceste alegeri păreau deja o bătălie pierdută şi puţin mai rămânea de făcut. Era într-un fel o victorie a celor majoritari în zonele estice ale ţării şi pentru cei de o anumita vârsta de pe tot cuprinsul ţării. Despre acela în care s-au investit speranţele celor mai tineri şi celor din zonele frontierelor occidentale nu se ştia mare lucru, Deutsche Welle anunţaseră că se afla undeva la adăpost, oricum nu prea conta, era o umbră palidă a ceea ce a fost vara, schimonosit şi de nerecunoscut iar acum încă şi cu un drept de a schimba ceva de care părea sa fi fost jefuit în ziua mare (nota Groparului: înainte de alegeri, candidatul pro-occidental s-a îmbolnăvit subit de o boală misterioasă care l-a lăsat desfigurat). Imaginea lui Victor Iuscenko ar fi putut servi drept simbol al întruchipării visului ucrainean în transformarea sa de la teoretic şi ideal în momentul proclamării independenţei în 1991 la macabru şi real în noiembrie 2004. Cei care pronunţau cifrele o făceau atât de siguri pe sine precum o face un  prădător când isi reclama dreptul la o prada pe care si aşa o tine printre dinţi. O frică şi tristeţe era peste tot şi o linişte. Seara, în liniştea întunericului acelei zile, s-a auzit un strigăt din strada, un strigăt pe care probabil nu am să-l uit vreodată. S-a strigat numele lui Iuscenko, venea de undeva de lângă staţia de troleu dar în scurt timp va fi repetat de  jumătate de tara, la început timid, apoi tot mai insistent iar spre final familiar si cu mândrie. Dar acel strigăt nu era nici timid şi nici plin de mândrie, nu era nici măcar scandat, era plin de durere şi întrebare, durere precum poate fi după un copil care s-a pierdut şi e căutat peste tot, era şi plin de neputinţă, neputinţa unui bărbat în plină floare a vârstei care tocmai si-a realizat neputinţa. Era un strigat pe care mulţi îl simţeau în suflet. Culoarea portocalie a venit mai târziu, la început s-a asociat cu speranţa apoi cu o victorie, apoi Ucraina s-a asociat in ochii celor din jur cu culoarea portocalie iar in final în Ucraina această culoare s-a asociat cu eşecul şi dezamăgirea iar ceva mai târziu şi Ucraina însăşi a devenit un sinonim al eşecului si dezamăgirii pentru cei din jur.

Au urmat  imaginile scandărilor din maidane, inaugurării lui Iuscenko, fericirea celor care l-au dorit, îngrijorarea celor care aveau motive sa nu-l dorească, campania parlamentară din 2005 şi pregătirile pentru ea. În campania electorală precedenta Iuscenko a fost favoritul, după alegeri, deşi nu a reuşit sa formeze o majoritate în parlament, deputaţii pe care i-a adus se evidenţiau prin agerime şi curaj în masa de manevra care era acolo. După câteva fraze din discursul lor iţi puteai da seama ca Iuscenko ştie sa-si aleagă bine echipa. In 2005, formula succesului lui Iuscenko i-a încurajat pe ai săi sa-i urmeze exemplul,  fiecare din foştii aliaţi văzându-se in scaunul prezidenţial. Neputiinta de a schimba ceva pe care a realizat-o jumătate de tara pe 22 noiembrie 2004 a dat naştere mişcării portocalii dar tot ea a şi marcat această prezidenţie. Au urmat alte imagini, de poliţişti care ziua mare la ordinul ministrului de Interne sparg cu picioarele sediul procurorului general în capitală, autocare cu trupe speciale pornite spre Kiev la ordinul preşedintelui ţării şi trase la marginea carosabilului de poliţia rutieră, parlamentari aliaţi lui Iuscenko care votează in Parlament pentru castrarea atribuţiilor sale prezidenţiale şi în final aliata sa de nădejde, Iulia Timosenko, ridicata de Iuscenko de la nivelul dubios de fost deţinut economico-politic la postul de prim ministru care la posturile de TV, folosindu-se de un PR negru rudimentar, trage pătura electorală în directia partidului său.

Apoi marginalizarea lui Iuscenko de către prim-miniştrii săi, încât devenea greu de spus cine reuşea aceasta mai bine, fostul sau rival prezidenţial Viktor Ianukovici sau fosta sa camaradă Iulia Timoşenko în multiplele ei reveniri în postul de prim ministru. Tragedia Ucrainei e că fiecare şi-a tras propriile sale concluzii din cele întâmplate, lumea care a sfidat frigul si frica a crezut că a reuşit sa pună în fruntea locomotivei o persoană care o sa aibă putere si pricepere sa aducă Ucraina acolo unde i-ar fi locul sa ajungă. Liderii portocalii din anturajul lui Iuscenko au înţeles că ucrainenii sunt o masă foarte bună de manevra, deci o să reuşească şi alte manipulări în viitorul apropiat şi strălucit. Noua opoziţie care nu a mai fost aproape de un secol în opoziţie a tras cele mai multe concluzii corecte. În primul rând s-au ocupat de locul lor cel mai slab de Victor Ianukovici si l-au adus la standardele cât de cât acceptabile pentru un politician care temporar si spaţial are ambiţii să guverneze în secolul XXI într-o ţară din centrul geografic al Europei. Fiecare şi-a văzut de ale lor, Victor Iuscenko s-a văzut nevoit sa balanseze între ucrainenii din vest şi est, politicienii săi râvnitori de recompense şi cei rivali, interesele politice fata de Ucraina ale Moscovei si Occidentului şi să-i satisfacă pe toţi cu nişte mâini pe jumătate legate de parlament. Camarazii săi nu au pierdut nici ei vremea, culminându-le pe toate prin încercarea de manipulare cu gripa porcina, succesul de odinioară te tot încurajează la alte încercări ratate, deci au urmat printre altele si gripa porcina cu miracolul efectuat de mass-media de transformare a unui strănut într-o tragedie naţionalî, vânzările spectaculoase din farmacii si pozarea în postură mesianică de Jeanne d’Arc a primului ministru Iulia Timosenko la aeroport pe lângă avioanele cu antidot pentru tot, gripa porcină inclusiv. Drept urmare, logica acestor tendinte a devenit nedumerirea partidelor portocalii la alegerile care au tot urmat, 3 ani de prezidenţie ai lui Victor Ianukovici la fel de mediocri ca si alţii care i-au precedat, procesul asupra fostei doamne prim ministru, întemniţarea acesteia si încercările mai mult sau mai puţin inspirate de a o scoate din temniţă. În mod ideal, de acolo pe Iulia Timosenko ar fi trebuit sa o scoată poporul îndurerat şi indignat, si aşa s-ar fi şi întâmplat – dar în mod ideal. În mod real mai dă si coasa în piatră, au avut mare trecere pozările acestei doamne în salvatoarea Ucrainei, dar nu poţi veşnic sa fii în topuri cu aceeaşi melodie si nici să te aştepţi 24/7 la un sacrificiu extrem de la cei de care te foloseşti. De la un salvator în primul rând te aştepţi sa-si facă meseria mai ales atunci când ştie bine unde e baiul si cum ar fi cazul sa-l remedieze. Dacă în schimb începe să facă altceva cînd are şansa, îţi stârneşte bănuiala. Bine zice franţuzul care peste tot caută femeia chiar si in cazul propunerii recente de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeana n-ar fi trebuit scăpată din vedere condiţia achitării Iuliei Timosenko impusă Ucrainei, pe langa această clauza concretă pentru Uniunea Europeana de altfel mai nimic concret pentru Ucraina. Deci mai degrabă dacă ar fi să numim lucrurile cu numele lor e o lupta pentru asocierea d-nei Iulia Timosenko cu Uniunea Europeana şi contopirea ei şi a bunurilor pe care le-a salvat în aceasta uniune, atâta îsi doreşte Uniunea Europeana de la Ucraina şi in schimb nu-i oferă mai nimic, un preţ mic dar just pentru ceea ce părea sa fie Jeanne d’Arc a Ucrainei dar s-a dovedit a fi încă un simplu politician interesat de ceea de ce sunt ei interesaţi mereu. În rest, Iuscenko, independentă, asocierea cu Uniunea Europeana sunt nişte visuri pentru care merită să te lupţi dar care pentru Ucraina par a fi la fel de utopice ca şi raiul comunist al lui Lenin. La fel ca în 2013, şi la noua ediţie a maidanului din acest an fiecare îşi trage propriile concluzii pe care doreşte să şi le tragă, politicieni din opoziţie văd încă o şansă de a ajunge la manşa de manipulări, puterea actuală nu vede mare pericol, toate se pot negocia şi se poate ajunge la un compromis, mulţimea care iese în stradă crede că vede o ieşire din tunel iar cei care nu ies rămân cu impresia că nu au de a face cu un tunel ci mai degrabă cu o mină în care cu cat mai mult avansezi tot mai adânc ajungi.”

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. alexnicolae Reply

    Mirajul “Liderului”, la fel ca la noi. Ca e bun, ca nu e bun. Cine e presedintele Elvetiei ? conteaza?

  2. Razvan Reply

    Pe langa mirajul de care vorbiti, povestea seamana izbitor de mult cu a noastra. Si anii se potrivesc cat de cat. Parca suntem putin in urma, nu?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *