Lumea în care trăiesc…

…este, deci, ea, lumea, senzaţională.

Ieri, deci ieri, la ora la care Michael Jackson îşi prezenta noul său botic pe o scenă din Anglia (scuze, Regatul Unit), în timp ce Nikita îşi făcea pedichiura cu doamna cu coasa, românii mai violau 322 de italience/oră iar guvernul nostru, din gelozie, se gândea să accizeze orice produs mai înalt decât premierul – mai ales beţele de chibrit şi nasturii, eu îmi parcam maşina.

Eu sunt deştept; dar nu suficient cât să sting farurile la furia visinie. Iar când am ieşit de la muncă, bateria mea nou-nouţă era taman bună de dat cu ea in cap de manelist.

Marea mea salvare a venit de la alt coleg, caruia i se furase cardul cu tot cu pinul aflat în acelaşi portofel în urmă cu o lună. Acest coleg, în imensa lui marinimie, a bagat la curent în furie până a resuscitat-o din morti, si amu ea sta erecta, ea, si frumoasa, ea. Şi mai ales vie.

Epilog:

Groparu: mo, da buzz cand esti online
Colegu’: buzz
Groparu: “ieri, finca is mega intelijent, am uitat sa sting farurile la furia visinie cand m-am dus la lucru, iar cand am iesit – bateria mea nou-nouta era taman buna de dat cu ea in cap de manelist. Marea mea salvare a venit de la un coleg de-al meu caruia in urma cu vreo luna i se furase cardul cu tot cu pin, si pe care il lasase hotul mai lefter cu 3000 lei. Acest coleg, in imensa lui marinimie, atâta a băgat la curent in furia vişinie până a resuscitat-o din morti, si amu ea sta erecta, ea, si frumoasa, ea!”
Groparu: poci scrie asta?
Groparu: ca nu vroi sa te ranesc
Groparu: pentru faza cu cardul
Colegu’: nu cu 3000
Colegu’: cu 4300
Groparu: :))
Colegu’: scrie da

17 lovituri, dă-i și tu!