Locul meu preferat din toata lumea asta

Tovarasu Criserb ma provoca la o leapşă, şi eu nu am uitat, că or trecut vremurile alea când îmi beam minţile : locul meu preferat din întreaga lume.

Io, dragii Groparelui, am cam umblat pe unde mi s-o arătat. Am fost în Danemarca, Germania, Spania, Ungaria, Austria, Muntenegru, Serbia, Bosnia, Ucraina, Franta, Slovacia, Slovenia, Italia, Olanda, Belgia, Bulgaria; si am vazut chiar şi Bucureştiul – asta dacă e să vorbim de ţări străine. Şi dacă Dumnezău e bun cu venitul meu, oi mai tăt mere.

Dar mie cel mai mult şi mai mult şi mai mult mi-o plăcut la Suru.

Suru, măi copii, este primul vârf mai serios de creastă a Făgăraşului – de la vest la est. Când eram ficior urcam acolo cel puţin o dată pe vară.

Odată am urcat iarna: lemnele care se furau din codru erau transportate pe poteca turiştilor, de la cabană către vale, în sat. Cărarea şerpuia pe zăpada de un metru care se topise la suprafaţă, apoi îngheţase peste noapte; aşa că ne-am blestemat zilele şi pe Iliescu alunecând la vale către deal – ca economia Ucrainei după 1991.

Altă dată am urcat până pe vârful Suru cu o gaşcă de fete de la acelaşi liceu (eram în tabără de corturi), şi una chiar m-a ţinut de mână pe tot traseul, să nu alunece. Aveam 15 ani, şi atunci am aflat ce-i fericirea. Uite ce frumos este el:

(via – mersi, Mihai!)

Dar cea mai tare fază legată de Suru  mi-a povestit-o un prieten, care urcase cu o gaşcă până pe vârf, făceau creasta. Şi printre ei – inevitabila piţi, cu rucsac de 50 de kile. Lângă piţi – inevitabil – masculul care dorea să guste supă de piţi. Şi care mascul  s-a oferit el să care rucsac de piţi.

Ei: ca să ajungi pe vârf trebuie să cam urci. Vreo 7 ore până la cabană, apoi încă aproape două ore până pe vârf. Dacă mai pui rucsac de 50 kile în spate şi panta pieptişă, iese cu distracţie şi inimă care bate violent în tâmple. Şi masculul care dorea să guste supă de piţi se tot întreba, ce chisda mâne-sa car io! Ce naiba are fata asta în rucsacul ăsta! Că rucsacul meu de-abia dacă are 25 de kile, şi stau tot atâtea zile ca şi piţi.

Dar, ajungânf pe Vârful Suru şi bucurându-se de panoramă (care este într-adevăr spectaculoasă) a aflat ce cărase el atâtea amar de ore în rucsacul de piţi: un pepene de 9 kile jumate.

28 lovituri, dă-i și tu!